Lamborghini amână lansarea primului model electric până în 2029

Publicat marţi, 17.12.2024 10:04 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente informații, constructorul din Sant'Agata Bolognese amână lansarea primului său model cu zero emisii până în 2029, atunci când "piața va fi pregătită".

Febra lansării unui model cu zero emisii a lovit și producătorii tradiționali de supercar-uri. Ferrari s-a angajat să lanseze primul său model electric în 2025, iar Lamborghini a prezentat un concept, denumit Lanzador, la mijlocul anului 2023.

Acesta prefațează prima electrică a brand-ului, iar producția era programată pentru anul 2028. Acum, în urma celor mai recente informații, evenimentul ar fi fost amânat până în 2029.

Dacă ne luăm după conceptul Lanzador, primul Lamborghini electric va putea găzdui până la 4 pasageri, va avea două portiere și va pune accentul pe confort.

În ceea ce privește amânarea, Stephan Winkelmann (șeful companiei) a lăsat de multe ori să se înțeleagă că Lamborghini nu se grăbește în această privință.

"Avem destul timp să decidem dacă trebuie să grăbim sau să amânăm debutul primei noastre electrice. [...] Nu credem că este târziu să prezentăm o electrică în 2029. În segmentul nostru, piața va fi pregătită în 2025 sau 2026," a declarat Winkelmann.

via Carscoops

  • Matei_cel_nou, marţi, 17.12.2024 11:36

    Lovitură!

  • Mihai, marţi, 17.12.2024 18:56

    Pana cand piata va fi pregatita... Rimac zice oare la fel??? Tesla cum sta? Cred ca cei care trebuie sa fie pregatiti sunt producatorii, ca cerere este. Daca se vand panaramele de XM cu tot felul de culori si posete si bla-bla-uri, atunci piata este pregatita. S-a demonstrat deja ca electricele sunt destul de performante, deci Lamborghini nu e pregatit sa ofere ceva capabil pe piata.

  • Sorin Prelipceanu, marţi, 17.12.2024 22:27

    Dacă Rimac zice la fel? Nu zice, dar nici nu vinde. Iar Tesla este într-o altă categorie. Oricum pentru a ajunge Lamborghini, Tesla ( cu a sa capitalizare fantasmagorică), are nevoie de vre-o jumătate de secol, pentru a echilibra diferența dintre producătorii de automobile și cei de electrocasnice....

  • @Mihai, miercuri, 18.12.2024 09:44

    Nenea, de cand XM e electrica si de cand Tesla e concurenta Lamborghini? Sau Rimac? Unii fac sedanuri de masa, ceilalti editii limitate de hipercaruri. Lambo e undeva intre ele. Si de cand stiu italienii sa faca sa le functioneze bine partea electrica la masini, fie ca vorbim de geamuri electrice, infotainment sau motoare?