Kia Stinger, retrasă de la vânzare în Marea Britanie. Locul său va fi luat de electrica EV6 GT
Constructorul asiatic de automobile anunță că modelul Stinger a fost retras de pe piața din Marea Britanie. Locul său va fi luat de electrica de performanță EV6 GT, spre finalul acestui an.
În urmă cu o lună apăreau o serie de informații potrivit cărora Kia Stinger ar putea fi scoasă din producție, în 2023, din cauza vânzărilor sub așteptări. Stinger a debutat, pentru prima oară, în 2017 și a jucat un rol important în evoluția Kia.
Zvonurile nu au fost confirmate de marca sud-coreeană, dar asta nu înseamnă că nu există un sâmbure de adevăr în acestea.
Mai ales că, acum, Kia anunță că Stinger a fost retras de pe piața din Marea Britanie. Locul său va fi luat de electrica de performanță EV6 GT, spre finalul acestui an.
Cu 585 de cai putere la dispoziție, Kia EV6 GT atinge 100 de km/h în 3.5 secunde. Bateria de 77.4 kWh asigură o autonomie de până la 510 kilometri și poate fi încărcată de la 10 la 80% în doar 18 minute, la o stație rapidă.
Să nu uităm că modelul cu zero emisii are o arhitectură la 800V.
Revenind la Stinger, Kia a declarat că acest model continuă să fie produs în Coreea de Sud, iar divizia din Marea Britanie va onora toate comenzile existente în prezent.
via Kia
Termica retrasă pentru că nu se vindea, electrica adusă pentru că există cerere mare. Mai are careva dubii? QED