Kia Rio va avea versiuni sportive, diesel şi benzină

Publicat luni, 21.03.2011 17:02 de Bogdan Mirică

Kia a anunţat că intenţionează să lanseze variante sportive diesel şi benzină ale proaspăt lansatului Rio. Modelul ar urma să primească motoarele de 1.6 litri şi 1.7 litri CRDI.

Kia va propune, în viitorul apropiat, o versiune sportivă a noii generaţii Rio, confirmând astfel speculaţiile presei şi mulţumind publicul, care aştepta de mult timp un asemenea derivat. Informaţia a fost făcută publică de Benny Oeyen, directorul de marketing Kia, care a declarat că o versiune sportivă în segmentul lui Rio este foarte importantă pentru imaginea brandului pe continentul european.

Varianta de caroserie cu trei uşi este cea mai viabilă soluţie pentru un derivat sportiv, însă Kia nu va ocoli nici modelul cu cinci uşi. Dacă totul merge conform planului, am putea asista mai apoi la noi produse, printre care şi un cabrio, dezvoltat pe aceeaşi platformă.

Sub capota unui viitor Rio sportiv se va afla cel mai probabil motorul pe benzină de 1.6 litri, cu injecţie directă, capabil să ofere 140 de cai putere. Asemeni fratelui de concern Hyundai Veloster, modelul va fi asistat de o transmisie cu dublu ambreiaj. Pentru a satisface şi iubitorii dieselului, Kia ar putea oferi şi o versiune de 150 de cai putere a dieselului 1.7 CRDI, care să consume şi să emită mai puţin.

Data de lansare nu a fost comunicată, dar ne putem aştepta la un debut în cadrul unui salon auto internaţional chiar începând cu anul viitor.

via | autoblog

  • ovi, luni, 21.03.2011 22:09
    ...

    ...mie mi se par supermotoare... sunt ale lor, sau le fac cu altcineva? Am un prieten care are kia (nou) si e multumit.... asta mi da de gandit :)

  • Thor, marţi, 22.03.2011 00:51

    1.6 140 cai, supermotor ? Poate la categoria triciclete

  • cmg_george, marţi, 22.03.2011 09:57
    @Thor

    Nenea poate ne arati si nou pe piata un alt motor ASPIRAT de 1.6 140CP.... Nu sunt ele chiar versiuni spor ci mai repede niste versiuni ceva mai potente(care la Ceed de ex lipsesc) pentru segmentul din care face parte Rio. Le asteptam!

  • Thor, marţi, 22.03.2011 12:16
    @cmg_george

    Neputinta nu sufera comparatie. Valoarea unui motor se masoara in CP/cmc sau Nm/l, nu in cat poate fiecare din cat il duce tehnologia Nimeni nu mai e atat de inconstient sa propuna o aspirata cu inj directa, belele la kg

  • mr_wizard, marţi, 22.03.2011 13:24
    Neputinta?! Hmmm....

    Si valoarea unui constructor o reprezinta numarul de unitati vandute, nu? Ma gandesc ca Rio ar deveni mai scump decat media clasei lui daca ar avea motoare si mai puternice :)

  • dan, marţi, 22.03.2011 14:24
    @thor

    zise el...si mai lua o gura de fan... Poate nu stiai, dar motorul asta la consum si emisii sta bine de tot si sincer nici rau nu merge. Eu l-am testat pe un Sportage, care e evident mai greu, si trage foarte asemanator cu vechiul 2.0 140 cp benzina de pe acelasi model, poate chiar mai bine. Iar 1.7-ele ala diesel, in varianta de 115cp e parfum, daramite la 136cp sau, mai nou, cum vad din articol, 150cp. Problema e alta...eu vorbesc din experienta, tu din vise si inchipuiri. Ca de altfel, 99% din poporul asta. PS: Mai nou, tot romanul am vazut ca se pricepe si la racirea centralelor nucleare. Prosti japonezii aia, nene, de n-asculta de tata Floarea aprozarista si nea Gicu taximetristu'.

  • mog, marţi, 22.03.2011 17:03
    1.7 diesel

    si inca o chestie faina la motorasul asta, are cuplul maxim (260nm) incepand cu 1250 rpm. ce ti doresti mai mult pt oras?

  • Thor, marţi, 22.03.2011 18:26
    @dan

    Treaba fiecaruia ce mesteca, important e ca unora nu le mesteca mintea mai deloc. Intre a "sta bine" si "top" e mare diferenta.

  • @cmg_george, marţi, 22.03.2011 20:19

    nu se fac motoare de 1.6 normal aspirate cu putere asa mare pentru ca iti consuma mult... nu-i mai ridica in slavi, ca nu-i o solutie prea inteligenta... mai bine un motor de 2 litri cu aceeasi putere de 140 cp... consuma cam la fel, dar ai alte rezerve de putere la drum intins