Kahn Design trece la 6x6 cu Defender Flying Huntsman
Tunerii de la Kahn Design au transformat un Land Rover Defender în ceea ce ei numesc Flying Huntsman. Aceasta este o variantă 6x6 a modelului britanic, pe care o vor prezenta săptămâna viitoare la Geneva.
Kahn Design, casa britanică de tuning, a prezentat o imagine teaser a viitorului Flying Huntsman 6x6. Este vorba despre exponatul lor pentru Salonul Auto de la Geneva şi reprezintă o variantă modificată serios a unui Land Rover Defender. Prototipul care va fi expus poartă numele de cod "Mission 1" şi este echipat cu un motor V8 LS3 de 6.3 litri, care asigură în jur de 430 CP. Unitatea de origine General Motors face echipă cu o transmisie automată care angrenează cele şase roţi ale lui Flying Huntsman. Modificările nu s-au oprit aici, modelul beneficiind de îmbunătăţiri la şasiu şi la sistemul de frânare. Adaptarea la 6x6 s-a făcut prin lungirea caroseriei cu 1.200 milimetri şi lăţirea acesteia cu 150 mm.
Mercedes-Benz G63 AMG 6x6, un pick-up de serie cu şase roţi motrice şi 544 CP
Rezultatul este un model care asigură performanţe superioare oricărui SUV de şosea, spun cei de la Kahn Design, în timp ce performanţele în off-road ar trebui să fie şi ele impresionante, având în vedere păstrarea configuraţiei cu tracţiune integrală şi introducerea unor diferenţiale blocabile care să reziste la noua putere a motorizării. Compania britanică afirmă că au fost luate în considerare şi alte modificări pentru Flying Huntsman 6x6, cum ar fi oferirea unei variante blindate, dar până atunci se lucrează la dezvoltarea unei variante de producţie. Exponatul care va fi prezentat în cadrul ediţiei 2015 a Salonului Auto de la Geneva este doar un prototip, spun englezii de la Kahn.
Mercedes-Benz G 500 4x4² este fratele mai mic al impresionantului G 63 AMG 6x6
La nivelul interiorului, cei de la Kahn preferă să nu-şi dezvăluie toţi aşii din mânecă înainte de prezentarea oficială, dar britanicii promit o trapă panoramică pentru întreaga lungime a plafonului. Kahn Design are deja în ofertă un model numit Flying Huntsman, care reprezintă o versiune V8 a lui Defender, îmbogăţită cu materiale premium la bord.
Off-road la superlativ: Mercedes Zetros 6x6, hotel de lux
Via Autocar
Asta da! :)