José Mourinho, ambasadorul Jaguar în Regatul Unit, a primit primul F-Type R Coupé
Antrenorul echipei Chelsea şi ambasador al mărcii Jaguar, José Mourinho, este primul om din Regatul Unit care recepţionează un Jaguar F-Type R Coupé.
Jaguar i-a livrat primul F-Type R Coupé în specificaţie de client lui José Mourinho. Antrenorul a primit modelul în custodie în calitate de ambasador al mărcii Jaguar în Regatul Unit. "Specialul" a recepţionat un F-Type R Coupe personalizat după gusturile sale, antrenorul solicitând nuanţa exterioară "Stratus Grey Metallic", jante din aliaj de 20 inch cu finisaj diamant "Gyrodyne Black", plafon panoramic din sticlă, etriere roşii şi sistem audio Meridian cu 12 difuzoare. Portughezul s-a declarat mândru de maşina care i-a fost livrată, spunând că este o onoare să primească un model sport spectaculos precum este F-Type R Coupé.
Jaguar F-Type Coupé, probabil cel mai frumos model al englezilor, a debutat la Los Angeles
Jaguar F-Type Coupé este oferit în compania a trei motorizări: două unităţi V6 şi o unitate V8. Motorizarea V6 este disponibilă în două versiuni de putere, care livrează 340 CP şi 380 CP. Vârful gamei, F-Type R Coupé, este echipat cu un motor V8 supraalimentat, preluat din gama XKR-S şi XKR-S GT, care asigură 550 CP. Toate motorizările sunt oferite în standard în compania unei transmisii automate cu opt trepte, realizată de ZF, care livrează puterea roţilor din spate.
Odată cu livrarea primului F-Type R Coupé din Regatul Unit, reprezentanţii Jaguar au anunţat deschiderea a 20 de "R Performance Center", unităţi specializate în comercializarea versiunilor de performanţă din gama producătorului britanic. Aceste centre sunt deschise în cadrul dealerilor Jaguar şi au personal de vânzări specializat în gama R de la Jaguar, alături de personal specializat în asistenţa post-vânzare a modelelor respective.
Jaguar XF primeşte un diesel care consumă doar 4.9 litri/100 km
În plus, marca britanică anunţă pachetul "R-Sport" pentru modelul XF, care aduce o serie de îmbunătăţiri estetice pentru modelul de segment E de la Jaguar, alături de mici modificări pentru sporirea performanţelor. Respectiva echipare este disponibilă şi în compania motorizării diesel de 2.2 litri a lui XF, care anunţă un consum mediu de 4.9 litri la sută şi emisii CO2 de numai 129 grame pe kilometru.
Via Jaguar
Pfaaiii ce masina urata!!! Ce face asta cu ea? Nu mai bine mi-ar fi dat-o mie? Eu o foloseam si asa naspa cum e