Jonny Smith (Fifth Gear): "Logan e o masina excelenta, dar aveti o tara plina de gropi"

Publicat vineri, 02.10.2009 15:15 de Mircea Meșter

Automarket a realizat un interviu in exclusivitate cu Jonny Smith, unul dintre prezentatorii celebrului show auto britanic Fifth Gear.

Il vedeti in aproape fiecare editie a emisiunii Fifth Gear. Este unul dintre prezentatorii importanti ai celei de-a doua emisiuni britanice care se ocupa cu prezentarea celor mai noi masini aparute pe piata. Impreuna cu gasca de nebuni frumosi condusa de arhicunoscutul Tiff Needell, ne arata o alta fata a masinilor pe care le conducem cu totii pe sosele. Numele sau este Jonny Smith (fara h, nu e o greseala), insa atunci cand am anuntat pe Twitter sau pe site ca voi face un interviu cu unul dintre cei de la Fifth Gear l-am descris ca fiind "cel slab si cu cioc". Pentru ca, la noi, cei de la Fifth Gear nu sunt cunoscuti asa cum sunt rivalii de la Top Gear. La Fifth Gear exista "batranul", "fata aia misto", "ala gras" si "ala slab si cu cioc".

Ei bine, "ala slab si cu cioc" ne-a raspuns la intrebarile legate de Romania, de Logan, de Fifth Gear, de Tiff Needell, de autostrazile din tara noastra si de orice alt subiect pe care l-am putut indesa intr-o ora si jumatate de discutie telefonica.

Daca doriti sa-l urmariti indeaproape pe Jonny, treceti pe Discovery. Fifth Gear reincepe la Discovery Channel vineri, 2 octombrie, urmand ca sezoanele 12, 13 si 14 sa fie difuzate in heavy rotation, de luni pana vineri de la ora 18 (cate doua episoade). Toate in luna octombrie.

------------------

Automarket: Salut, Jonny. Multumim pentru oportunitatea de a discuta, prin noi, cu fanii din Romania.
Jonny Smith: Buna tuturor, ma bucur si eu ca am sansa de a vorbi cu voi.

AMK: Am inteles ca ai avut pana acum 50 de masini ale tale. E adevarat?
J.S.: In toata viata mea, da. Pe-acolo. Am cumparat prima mea masina cand aveam 16 ani. E un Volkswagen Beetle pe care-l am si acum. Am in computer o lista cu toate masinile pe care le-am avut, cu poze pentru cele mai multe dintre ele. Per total, cred ca am avut vreo 50-60 de masini ale mele pana acum.

AMK: Care ti-a placut cel mai mult?
J.S.: Pai Beetle-ul pe care nu l-am vandut niciodata. Il iubesc prea mult. Am o relatie foarte apropiata cu Beetle-ul meu, prima mea masina (rade). Dintre celelalte masini pe care le-am avut, Alfa Romeo Alfasud mi-a placut mult. O masina excelenta. Am cumparat-o prin telefon, fara s-o vad inainte, si a fost mai buna decat ma asteptam sa fie.

AMK: Cum ai ajuns la 50-60 de masini? E o cifra apreciabila, totusi.
J.S.: Am avut o multime de masini, de toate nationalitatile, de toate marimile. In principiu, bugetul pentru o masina noua era format din vanzarea celei vechi. Asa am reusit sa strang un numar atat de mare pana acum. In timpul saptamanii sunt jurnalist auto, iar in weekend iau ziarele, caut masini second-hand la preturi mici, le cumpar, le curat, le conduc, le imbunatatesc putin si le vand mai departe.

AMK: Am inteles ca ai un Dodge Charger din 1968. Ce te fascineaza la masinile americane?
J.S.: O intrebare buna. Am fost fascinat inca din copilarie de astfel de masini, chiar daca parintii mei nu aveau una. ma uitam des la filme hollywoodiene ca Dukes of Hazard si, in timp ce cresteam, imi doream tot mai mult sa am si eu o astfel de masina. Asta pentru ca acestea au fost construite cand grija principala a constructorilor nu era siguranta. Era o chestiune de viteza. Cat mai ieftina si cat mai rapida cu putinta. Este foarte interesant sa detii o particica de istorie care e atat de diferita si de "nebuna" in comparatie cu ceea ce conducem acum. Iar la un moment dat am avut sansa sa cumpar una, dupa ani de zile de cautari. Eu o am pe cea mai buna. Are cutie de viteze manuala cu patru trepte si am cunoscut la un moment dat un tip din Norvegia care are o masina identica.

AMK: Daca ai putea sa creezi propriul tau show de televiziune, cum ar arata acesta?
J.S.: Oo, daca as putea sa imi fac propria emisiune... Cred ca as merge intr-o calatorie in jurul lumii cu tot felul de masini pe tot felul de sosele. Mi-ar placea sa calatoresc in jurul lumii pe cele mai interesante, mari, mici si periculoase drumuri cu putinta. Si mi-ar place sa fac asta cu masinile populare din tarile respective. De exemplu, in Romania as merge cu o Dacia veche, in Anglia cu un Mini clasic si asa mai departe.

AMK: De ce sunt masinile atat de importante in viata unui barbat?
J.S.: Uite, iti dau un exemplu, nepotul meu are trei ani. Am fost aproape de el inca de cand s-a nascut si chiar si acum, la varsta asta, e interesat de lucruri care au legatura cu mecanica, tehnica. Daca ii dau un camion-jucarie, il intoarce cu fata in jos si analizeaza rotile care se invart si mecanismele de dedesubt. Cred ca secretul sta in faptul ca barbatii sunt interesati in mecanica lucrurilor. Vor sa stie cum functioneaza. Vor sa vada masinariile din interior. Cred ca e si o chestiune sanatoasa, in conditiile in care afli cum functioneaza lucrurile si detii informatii mecanice pana la un punct. In plus, masinile sunt atractive pentru ca sunt foarte diferite. Ai la dispozitie atatea tipuri de caroserie, de motorizari... Gandeste-te la cate masini au fost fabricate in ultimii 100 de ani. Alegerea e infinita. Masina nu e ceva ce te duce dintr-o parte in alta, e un mediu. Si fiecare masina e diferita in interior. Tapiterie diferita, materiale diferite, mirosuri diferite, raspuns diferit al directiei. Pe de alta parte, uneori ma gandesc ca ar fi fost bine sa nu fiu atat de atasat de masini, pentru ca astfel as fi economisit o gramada de bani (rade).

AMK: Ati filmat sezonul 15 al emisiunii si il asteptam cu mare nerabdare. Ce nu avem voie sa ratam in acest nou calup de episoade Fifth Gear?
J.S.: Nu trebuie sa ratati provocarea tehnica pe care am avut-o intr-un concurs intre mine si Tom (n.r. Tom Ford). O sa vedeti la momentul respectiv despre ce e vorba, cert e ca ne-am distrat de minune. Nu o sa uit ca am testat Audi R8 V10 imediat dupa ce acesta s-a lansat pe piata. A fost o masina fantastica, dar am avut parte de o vreme ingrozitoare la test. Dar am condus-o prin munti pe o ploaie foarte nasoala. O zi fantastica.

AMK: De ce emisiunile britanice, cum sunt Fifth Gear, Top Gear sau Chop Shop, au un asemenea succes? Cum faceti sa produceti emisiuni atat de bune?
J.S: Habar n-am (rade). Cred ca e vorba de faptul ca Marea Britanie are o intreaga istorie legata de emisiuni TV de calitate. In plus, cred ca britanicii au un simt al umorului la care toate celelalte popoare pot sa adere. Ne place sa ne ridiculizam reciproc, dar nu ne place sa fim superficiali. Ma uit la unele emisiuni din SUA si vad ca tind sa fie superficiali, sa se extazieze mai mult decat e cazul, sa nu fie originali. Noi suntem originali si naturali, iar daca nu ne place o anumita masina spunem asta fara menajamente.

AMK: Cum decideti cine ce conduce in emisiune? E tragere la sorti? Faceti skandenberg?
J.S. (rade): Din pacate, cand vine vorba de masini de performanta, cei mai experimentati au prioritate. As vrea sa-ti spun ca sunt cel mai bun pilot din echipa Fifth Gear, dar nu pot. Nu ajung la foarte multe masini de top, deoarece in fata mea sunt Tiff si Jason sau piloti cu acte, cum e Bruno Senna. Acesti baieti sunt antrenati sa piloteze masini de curse si sunt mult mai avansati decat mine sau decat Tom. Ce incerc eu sa fac - atunci cand pun mana pe un supercar - este sa conduc acest tip de masina in mediul natural, de zi cu zi. Luam un Lamborghini si il conducem pe sosele normale si stam cu el in garaj pentru cateva zile pentru a le arata telespectatorilor cum e sa ai masina asta in fiecare zi.

AMK: Cum ganditi modul in care abordati testele pe care le faceti? E vorba de brainstorming, de sedinte?
J.S.: In general, ideile sunt impartite 50:50 intre producatori si prezentatori. La inceputul fiecarui sezon de filmare ne asezam intr-o sedinta si vedem ce se poate face. Luam la rand masinile care tocmai s-au lansat si ne gandim ce s-ar preta la abordarile pe care le gandim. Oricum, cele mai bune idei vin de obicei atunci cand nu stai sa te gandesti la ce ai putea sa faci in emisiune. Iti vin idei cand esti in tren, pe toaleta, sau cand conduci. Am intotdeauna un carnetel cu mine si mai am in telefon o sectiune speciala cu idei pentru emisiune si imi notez acolo de fiecare data cand imi vine vreun gand stralucit.

AMK: Si cine vine cu cele mai bune idei? Cine e cel mai bun, cel mai creativ la capitolul asta?
J.S.: Nu stiu, probabil ca eu. (rade) Tot timpul discutam si ne amuzam de ideile fiecaruia. Partea buna e ca la Fifth Gear nu avem echipe de filmare enorme, astfel ca in multe deplasari suntem un prezentator, unul sau doi cameramani, un sunetist si un regizor. Deci echipa e formata din patru oameni. E foarte redusa. Nu avem un buget enorm, asa ca atunci cand filmam ceva suntem cu totii foarte aproape si comunicam.

AMK: Care e cea mai supraevaluata masina de pe piata, in opinia ta?
J.S.: Ei, mi-am facut la un moment dat o lista de genul asta. Uite, nu-mi plac actualele modele din gama Bentley. Nu-mi place Continental GT. Cred ca e mult prea supraevaluat. Nu-mi place Flying Spur. Cred ca sunt masini care se conduc bine, dar arata teribil. Iar noul Mulsanne arata urat de tot. Comparativ cu Rolls-Royce Phantom, noul Mulsanne e teribil de urat. Si am inteles ca va fi si mai scump decat Phantom. Nu cred ca se poate justifica asta. De asemenea, nu-mi plac actualele modele din gama BMW. Ca design. Problema la BMW e ca fostul lor designer, Chris Bangle, a venit si a vrut sa schimbe fata tuturor modelelor. Stiu ca ele se conduc minunat, pentru ca modelele BMW s-au condus intordeauna foarte bine, insa cred ca sunt de neiertat de urate si deloc ieftine. Nu as vrea sa am un BMW Seria 3, de exemplu, pentru ca eu cred ca arata ca dracu'. Mi-ar placea mult mai mult generatia veche, care e o masina mai frumoasa si nu cu mult mai slaba la condus. A! Era sa uit: Maybach. Alta masina supraevaluata. Are un interior fenomenal, dar daca iesi si te uiti la ea vezi o masina rusinoasa. E una dintre cele mai scumpe masini din lume si arata rusinos. Nu as vrea sa am niciodata o masina atat de urata.

AMK: Spune-mi cate ceva despre Tiff Needell, colegul tau din echipa de prezentatori Fifth Gear.
J.S.: Ne intelegem foarte foarte bine. Am lucrat alaturi de el de cateva ori si la filmarile pentru noua serie. E amuzant pe de o parte, pentru ca are aproape aceeasi varsta cu tatal meu. Insa are o energie debordanta, e intotdeauna gata de glume si de actiune. La un moment dat vorbeam despre vreme si despre cum se descurca copiii sai la scoala in timp ce rulam cu 230 km/h pe circuit intr-un Lamborghini. Sau ne dadeam de-a latul circuitului. Ideea e ca nu am niciodata impresia ca voi muri cu el in masina, pentru ca e extrem de talentat. As vrea ca toata lumea sa aiba oportunitatea de a fi pasagerul lui Tiff pentru macar o zi, deoarece e foarte foarte talentat.

AMK: Ce muzica asculti de obicei in masina?
J.S.: Stai sa ma uit in iPod. Uite, am aici Depeche Mode, intotdeauna ascult Depeche Mode. Mai am - stai sa vad - Beastie Boys. Soundgarden. Kate Bush. Prodigy. Am noul album al celor de la Prodigy, care se numeste Invaders Must Die. Mai am Guns'n Roses, Audioslave, Eric Clapton, Beach Boys. Ii iubesc pe cei de la Beach Boys, am crescut cu ei. Mama mea asculta intotdeauna Beach Boys.

AMK: Trecem la noi, in Romania. Ai condus vreodata o masina romaneasca?
J.S.: Da, chiar am condus Dacia Logan. Si am facut-o in Romania. Cred ca e singura masina produsa in Europa de Est pe care am condus-o. A fost foarte buna, mi-a placut mult. Dar tin minte ca soselele erau foarte proaste in Romania. Calitatea soselelor e foarte proasta.

AMK: Iti voi spune numele a sase masini. Poti sa caracterizezi fiecare din cele sase masini intr-o singura expresie? In doua-trei cuvinte?
J.S.: Cu mare placere, dau tot ce pot. Spune.

AMK: MINI One.
J.S.: Calitate ridicata, prea comuna.

AMK: Volkswagen Golf.
J.S.: Dificil de stricat. E o masina buna, deci e greu sa se strice. Asta as spune despre ea.

AMK: Fiat 500.
J.S.: Draguta, dar fara portbagaj.

AMK: Renault Megane.
J.S.: Noul Renault Megane? l prefer pe cel vechi. Ultimul a fost mai bun.

AMK: BMW X6.
J.S.: Pentru dealerii de stupefiante. O masina groaznica.

AMK: Si una pentru noi, romanii. Dacia Logan.
J.S.: Oh, Dacia Logan. O masina foarte buna. As spune ca e foarte buna pentru pretul ei. O masina dintr-o bucata. Cred ca o masina trebuie sa fie dintr-o bucata pentru a face fata drumurilor romanesti. Dar e o masina buna. Mi-a placut.

AMK: Da, stim cum e cu drumurile din Romania. Ne batem cu ele in fiecare zi.
J.S.: Iti spun un secret. Stii ca meseria mea este cea de inginer constructor. Ei bine, am participat acum cativa ani la constructia unor sosele in Transilvania. Stii autostrada care se construieste in Transilvania? Ei bine, am construit o parte din ea. Cand se va deschide, daca gasesti o parte mai proasta, e probabil cea pe care am construit-o eu (rade).

AMK: Multumesc mult, Jonny. Un mesaj pentru fanii romani ai Fifth Gear?
J.S.: Da. Urmariti-ne si enjoy the show!


VIDEO: Jonny Smith testeaza Audi R8 V10 FSI

  • Snatch, vineri, 02.10.2009 17:21
    ...

    Frumos interviu...pacat ca nu s`a construit prea multa autostrada in Transilvania...:))

  • unckle, vineri, 02.10.2009 17:37

    :) draguta parerea despre logan .... trista povestea despre drumurile din romania - din pacate o tara frumoasa fara drumuri nu poate fi vizitata de turisti decat daca se parasuteaza ca Ilie Nastase in reclama lu' madam' Udrea asteptam noul sezon via youtube ;) draguta intiativa baieti - keep it up ( poate reuseati si cu nea claxon ... ca tot se dadura mari p'aici prin romania saptamana trecuta ) ( nu cred ca o sa retin cum se scrie numele lu' claxon ala in veci :P )

  • LauCalin, vineri, 02.10.2009 19:25
    felicitari Automarket!

    O surpriza (cel putin pentru mine) acest interviu. In mare parte sunt de aceasi parere cu Smith, inclusiv in privinta Loganului. Sper insa sa nu uitati de seria "20 de lucruri care nu le stiai despre... " :)

  • elfy, vineri, 02.10.2009 20:38

    Foarte reusit interviul, felicitari!

  • Claudiu, vineri, 02.10.2009 23:53
    nota10

    Nota 10,FELICITARI !!!

  • qmatru, sâmbătă, 03.10.2009 08:08
    5*

    Daca el care a condus pe strazi relativ bune (cel putin cred ca au facut emisiunea pe drumuri nationale si nu judetene) a vazut intr-un timp scurt ca avem strazi dezastruoase...ce sa mai spunem noi care le folosim de atat timp?? *Buna initiativa cu interviul. Si da, are dreptate ca Loganul e o masina pentru drumurile noastre.

  • dan, sâmbătă, 03.10.2009 08:37
    mda..

    Loganu e ca si tara..de tot kkt`ul

  • c, sâmbătă, 03.10.2009 09:22
    interviu

    CE SA ZICA SI EL TREBUIA SA FIE POLITICOS

  • BAV, duminică, 04.10.2009 20:14
    Bravo.

    Felicitari pentru interviu! ;)

  • paperboyro, luni, 05.10.2009 08:27
    good

    we want more.

  • ha ha ha, miercuri, 07.10.2009 09:11
    ha ha ha

    "dan"CINE ESTI MA TU SA NE FACI PE NOI DIN TARA ASTA DE TOT C.....L.TU UNDE LOCUIESTI MA?IA ZI,SA TE VIZITAM VREO DOUA ORE ASA.ADICA MAJORITATEA SUNTEM SARACI SI MUNCIM PE TE MIRI CE SI TU NE FACI DE C...T?ESTI UN NESIMTZIT.DE C...T SUNT CONDUCATORII PATRIEI NOASTRE DACA VREI MA,DAR NU NOI.SI STAI LINISTIT CA NU ORICINE ISI PERMITE LOGAN NOU SAU SECOND.DUPA POSIBILITATZI,LA BANI MAI PUTZINI,UNII IA MASINI LA MINA A DOUA,CA AU NEVOIE,IAR UNII CA TINE IA LA MINA A DOUA SA SE DEA SZMECHERI...

  • &$#%^&, vineri, 16.04.2010 18:12
    De ce nu testeaza Dacia Duster

    Why you don't try Dacia Duster? De ce nu testati dacia duster?si in plus nici la voi nu e mai bine asa ca.....