Jérôme Olive, la final de mandat în fruntea Dacia: "Succesul mărcii ar trebui să-i decomplexeze pe români"
Jerome Olive, omul care a condus Dacia în ultimii patru ani, se desparte de România în ianuarie. Nu înainte de a le transmite câteva mesaje românilor. De la "Aveți cu ce să vă lăudați" la "Participați la transformarea acestei țări în pubela Europei".
Jérôme Olive, directorul general Dacia care va părăsi România în luna ianuarie, după patru ani la cârma constructorului de la Mioveni, spune că românii ar trebui să treacă peste preconcepțiile negative pe care le au despre Dacia. Motivul: marca reprezintă foarte bine România în Europa și nu numai. "Există o companie din România care reușește să aibă succese în afara țării și care reușește rezultate excelente în Europa Occidentală, în Europa de Nord, în Germania. Iar această companie se numește Dacia. Aceste reușite trebuie să-i decomplexeze, trebuie să-i facă să ridice capul și să fie mândri de țara lor", spune Olive, care de la începutul anului viitor îi va lăsa locul lui Nicolas Maure, fostul director al uzinei mecanice Dacia de la Mioveni.
De altfel, înflorirea pieței second-hand din România, condusă de mașini vechi aduse din Germania, este considerată de Jérôme Olive o problemă creată de noi înșine: "Nu este obligatoriu ca tot ce e frumos și fiabil să vină dintr-o singură țară din Europa. Marca Dacia este pe podium în clasamentele de fiabilitate în Germania, în fața brandurilor din această țară. Și atunci, care este logica unui cumpărător care, având o sumă de bani în buzunar, nu alege un Sandero aflat pe podiumul fiabilității și cu garanție inclusă în fața unei mașini germane second-hand? În plus, Sandero se ridică la nivelul normelor Euro 5, iar mașina de ocazie nu. Românii participă la transformarea acestei țări în groapa de gunoi a Europei", a spus francezul în discuția de final de mandat pe care a avut-o cu jurnaliștii din România.
ÎNTRE NOUL DUSTER ȘI PIAȚA SLABĂ DIN ROMÂNIA
Francezul în vârstă de 56 de ani fusese cooptat în cea mai înaltă funcție la Dacia în 2010, atunci când l-a înlocuit pe Francois Fourmont. De la venirea sa, Dacia a crescut an de an în vânzări la nivel mondial, reușind să atingă în 2013 un record absolut de vânzări. Dintre toate momentele prin care a trecut, Olive susține că lansarea noului Duster facelift a fost cel mai solicitant și meritoriu: "Noul Duster a fost lansat exact la data și ora stabilite anterior. Deși nu pare un lucru foarte complicat, procedura a fost foarte delicată pentru că la Mioveni a trebuit ca schimbările să se producă pe banda de producție în aceeași zi. Până la urmă am reușit și totul a ieșit excelent", rememorează directorul Dacia.
La capitolul dezamăgiri, Jérôme Olive pune pe primul loc scăderea constantă a pieței auto din România, la care, crede francezul, a "contribuit" fiecare marcă prezentă în România: "Nu am reușit să facem ca vânzările din România să crească, nu am putut să readucem piața la cifrele normale. România este a șasea țară din Europa ca număr de locuitori, dar rata de proprietari de mașini la mia de locuitori e foarte mică. De patru ani ne spunem constant că piața se va relansa, dar de la an la an vedem cum scade" încheie francezul care după întoarcerea la Paris se va ocupa de coordonarea activității Renault la uzinele din zona EuroMed-Africa.
-
LauCalin, miercuri, 18.12.2013 01:46
La cele spuse de Andy as mai adauga faptul ca un german de rand care castiga 1500-2000 de euro pe luna (si nu este un salariu chiar atat de mare pentru Germania) da practic pe un Sandero de 10-11000 de euro dotat bine vreo 6 salarii. Cate salarii de 2000-2500 de lei da un roman? Si mai ales, cati dintre romanii care isi doresc o Dacie noua castiga salariul asta lunar? Aici e problema si din cauza asta acel roman face credit pentru 4000-5000 de euro si isi cumpara un Golf, Astra sau Focus de prin 2004-2005. Ca nu are bani de Logan nou, simplu. Deci cand va costa un Logan Laureate 5-6 salarii medii pe economie (uite, hai vreo 8) sa vedeti cum Dacia se va vinde in Romania ca painea calda. Dar nu se va intampla asta prea curand, pentru ca Romania nu e Germania, Franta sau Anglia.
-
Manuel, miercuri, 18.12.2013 06:04
Daciile sunt buna mai exact 2 ani si atat, marefer la masina folosita zilnic, nu ca mergi duminica pana la soacra. Dupa 2 ani incep sa scarataie toate in ea. Pe cand una second hand nemteasca tine lejer 8-10 ani fara probleme, schimb ulei, filtre si mergi cu ea. Si sa nu mai vorbim de dotari, dotarile pe care le are Dusterul facelift le avea golful acu 15 ani. Nu sunt fan second hand, consider ca si asta e o loterie de aceea mi-am cumparat in 2010 un Opel corsa nou din reprezentanta, desi am vrut sa cumpar Logan cu toate dotarile existente, dar dupa ce m-am interesat de la proprietarii Logan, am renuntat. Dacia e buna pentru firme care in 2-3 ani fac 150000km, intretinere, dar nu daca vrei sa te tina masina macar 7-10 ani.
-
Andi, miercuri, 18.12.2013 09:30
@Andy si altii cu aceeasi mentalitate... LauCalin a punctat bine, marea majoritate a romanilor castiga sub 500E pe luna. Si cu banii astia prima prioritate e acoperisul de deasupra capului, nu masina. Romanii se lupta cu creditele pentru a-si asigura o locuinta, si daca mai ramane ceva se mai gandesc si la o masina. Nu de figuri si fite se orienteaza lumea dupa masini sh, ci de nevoie. Daca va uitati pe statistici cele mai multe masini importate sunt sub 5000E, deci sub pretul unui Logan nou... Mai lasati-ne, va rugam, cu teoria pubelei, ca va raspundem cu o zicala romaneasca "nevoia te duce unde nu ti-e voia"... Si pe domnul Jerome l-as tine un an cu salariul pe care-l au muncitorii de la Dacia sa vad ce masina si-ar permite...
-
Vasilica, miercuri, 18.12.2013 09:57
Eu sunt total de acord cu D-nul Olive dar ce facem daca dorim o cutie automata de exemplu? SI mai pot continua! Asta presupunand ca salariu mediu la noi este macar 1000EU nu cat este in prezent iar jegosii astia nu ne mai fura!
-
verde, miercuri, 18.12.2013 10:01
Pe distante scurte, bicicleta e mai buna decat masina pentru transportul personal. Sper sa cumpere cat mai multi romani biciclete. Cat despre Dacia, Sandero e foarte buna pentru oras, iar Logan MCV pentru cei din mediul rural.
-
Robert, miercuri, 18.12.2013 10:39
Intretinerea masinii SH nu este chiar atat de costisitoare in conditiile in care se pot achizitiona pise after market si se monteaza in "garaje". Sunt foarte curios daca vre-un roman si-a facut un bun obicei ca dupa ce a iesit Dacia din garantie, toate operatiile de intretinere sa le faca in reprezentatia Dacia! Daca analizezi cifrele asociate cu achizitia si intretinerea unei masini noi, totul conduce catre marca Dacia. Daca se pun in balanta aceste cifre, intretinerea unei masini SH devine un "chilipir". Apoi si asa iti faci un credit pe 10 ani ca sa iei o Dacie (in conditiile de salariu mediu), iar dupa primii 4-5 ani deja a iesit din garantie si va trebui sa o intretii ca pe una SH ca de, piesele de origine nu sunt accesibile. Adevarul este ca suntem prea saraci sa ne permitem si sa intretinem o masina noua (indiferent de marca).
-
G, miercuri, 18.12.2013 13:32
Cred ca asta sigur are un Mercedes. Daca lucra si el pe 500euro in Bucuresti si mai si platea chirie 200 nu mai vorbea asa groapa europei. Europa ne-a adus in groapa impreuna cu politica noastra si cu indiferenta noastra. Italia, Grecia, Spania, Franta se iese in strada se lasa urat la noi se lasa urat intre noi in trafic si in viata de zi cu zi.
-
Gigi Berlogea, miercuri, 18.12.2013 13:44
@Robert, daca te duci cu dacia, chiar si in garantie la service-ul reprezentanta ... cam trebuie sa donezi un rinichi, o bucata de ficat, un plamin sau ceva ... ca sa-ti poti permite o simpla revizie la un motor diesel asa cum scrie la manualul de intretinere ... @domn Andi, bre: un second la pretul celei mai ieftine echipari a unui logan, inca este dpdv atat calitativ cat si dpdv fiabilitate (vizita la service, bre, pentru diverse probleme tehnice), dar si dpdv al comfortului + dotari + optiuni cu muuuuuuuuult pe loganul in optiunea de top, asa ca ... mai usor cu ipocrizia pe scari ... Aaaa, daca tii coada sus si vrei o masina de anul trecut sau de acum 2 ani ... nasol, dar daca vrei o masina de prin 2007 de ex. la 5000 de euro gasesti masini cu atatea optiuni incat unii nici in casa n-au asemenea dotari ... Iar aceste consideratii sunt ca adaugire la ce s-a spus mai sus pe aceasta tema. Totusi, ca sa fiu sincer, singurul produs de la Dacia, pentru care m-as intrebuinta totusi sa-l iau, desi recunosc ca ... nu sunt foarte la curent cu toate punctele lui slabe/forte ... este Dusterul 4x4. De ce?! Pentru ca ... in tara asta unde acciza ajunsa la 76% din pretul la pompa al carburantului, se va mari cu ina 7 ceva/ceva pentru (chipurile) "autostrazi", si unde ai zapada pe carosabil maxim 2 luni/an dar platesti mai bine de 5000 de euro/km pentru deszapezit ... insa zapada, gheata si poleiul raman bine-mersi pe carosabil, Duster-ul 4x4 echipat regulamentar cu ... "anvelope de iarna" iti permite sa ajungi din punctul A in punctul B ... iarna!!!!
-
MARIUS, miercuri, 18.12.2013 13:45
http://www.carscoops.com/2013/12/dacia-duster-pickup-prototype-spotted.html
-
Mihai, miercuri, 18.12.2013 13:47
@Andi ... Eu cred ca dl. Jerome nu s-ar descurca cu 500eur/luna nici macar 3-4 zile.
-
mda, miercuri, 18.12.2013 13:54
Monseur Maslina a uitat ca Dacia oferea Euro 4 prin 2008, la fel ca multe sh vechi de cativa ani? Aveti Euro 5 acu, a? Da acu nu mai cereti dublare timbrului de mediu pt euro 3 si euro 4?
-
G, miercuri, 18.12.2013 13:55
In Germania oameni care cumpara dacia sunt oamenii care stau pe bani statului acasa in somaj si priemsc peste 800euro asa ca sa fie liniste pe strada. La rabla ei primesc 4500 euro mai pun 1500 si si-au luat daci. Asta e diferenta.....
-
Din Franta, miercuri, 18.12.2013 14:02
Eu sunt in Franta de 2 ani si legat de birocratia din Romania care a copiat-o pe cea de aici si din pacate a depasit-o vreau sa spun ca aproape regret sistemul de spagi din Romania (pe care nu il puteam suferi) pentru ca iti permitea sa iti rezolvi problema pana la urma. Aici regasesc acelasi "sictir" la functionarii francezi si incompetenta la rang de arta (nici macar un termen limita de rezolvare a problemei nu pot sa iti dea). Cat despre succesul Dacia este datorat mai ales pretului, cel mai mic de pe piata pentru o masina noua care respecta normele Euro5 (in Europa fiind foarte importante aceste norme pentru defiscalizare)... Dar e normal ca dl. Maslina sa profite pentru a face reclama marcii pe care a condus-o 4 ani.
-
Andi, miercuri, 18.12.2013 15:33
@domn Gigi, se pare ca nu ai citit ce am spus mai sus, dar ai raspuns de dragul contradictiei... Plus ca ai adus niste argumente pt Duster artistic de incoerente si lipsite de sens... Practic ai vrut doar sa scrii ceva, sa ramana in istorie... :)
-
Scrooge, miercuri, 18.12.2013 17:11
Mai era unu care ne spunea si ne arata ce sa cumparam si cum e bine. Si l-au impuscat in 89. Nu sunt nici pe departe fan Dacia (Logan) tocmai pentru ca am avut si stiu cu ce se mananca. Dar daca X vrea sa dea 10.000 pe un bmweu sh e problema lui, sunt baniii lui face ce vrea cu ei, poate sa iasa pe strada si sa-i imparta la saraci si sa mearga cu bicicleta dupa, nu e treaba lu "musiu" ce face fiecare cu banii lui. Da, ok, nu sunt de acord cu inmatricularile de cazaturi in Bulgaria, dar doar datorita faptului ca multe din acele masini verificate la distanta (totusi nu vreau sa generalizez) ameninta siguranta pe sosele.
-
vianu, miercuri, 18.12.2013 17:32
salariile lunare in Germania http://www.salaryexplorer.com/salary-survey.php?loc=81&loctype=1 @G rabla (Abwrackprämie) la nemti nu era 2.500EU?
-
LUCCI, miercuri, 18.12.2013 20:02
Vesticii au gresit la calcule punand pe acelasi plan un autoturism cu un suc din E-uri. Romania este in mod cert vazuta ca o piata de consum si nu trebuie sa se transforme in una de productie.Ca le luam lor malaiul de la gura. Daca trebuie sa cumparam zilnic otrava lor chimica numita mancare, care oricum are pret vestic, bani pentru masini noi nu mai avem.Deci le cumparam harburile fapt aprobat tacit de conducerea lor pt. ca si gunoiul tebuie carat de cineva.In alta ordine de idei, la pretul de 10.000 de euro, poti lua o Dacie decenta sau un Pasat magic din 2010, diesel , negu, cu ,,160000'' la bord. Din pacate peste 10 ani pe Dacie mai luam 2000 de euro iar pe Passat, 5000.Prefer Passatul.
-
alt gigi, miercuri, 18.12.2013 20:43
@G Ce de cunoscatori in ale Germaniei pe aici. Nu, in Germania nu boschetarii cumpara dacii, cumpara dacii oamenii pentru care o masina noua este mai ieftina cand tragi linie decat una veche de 10 ani, si cand o sa se faca si in Romania controale tehnice pe bune o sa constatati cat de scumpa este o masina veche. Eu locuiesc aici de vreo 5 ani si am vazut cam ce masini pleaca spre tara sa "mearga numai cu ulei vreo 10 ani", sunt masinile care aici pica la TUV. Si da am comanadat un MCV nou cu o luna in urma.
-
alehandro69, miercuri, 18.12.2013 22:55
Sa ne spuna ce profit urias,face Renault,pe sclavie si sustragere de la taxe.inclusiv la noi,si ce salariu a avut dl Jérôme Olive,fata de un muncitor de pe banda.. Singurul model ceva mai reusit e Duster dci,cu piese de Nissan...si mentionez ca de zgarciti si lacomi,nu o sa puna motorul japonez,1,6 dci, de 130 cp,cu care ar avea comsum mult mai mic si performante notabile.. Apropo de tractiune 4x4 inteligenta si blocaj diferential Renault nu a auzit? Te bagi cu Duster in noroi si acolo ramai,pt ca forta motoare se transmite la roata ce se invarte in gol!! Pretul real la varianta full ar fi 11 mii de euro,insa nu se va vinde asa niciodata,in parsivitatea si avaritia Renault!!
-
gp, miercuri, 18.12.2013 22:57
Da, e usor sa vb cand ai o anumita situatie financiara...ce nu a spus francezul este ce putere de cumparare are un francez/german si ce avem noi.
-
rtgv, miercuri, 18.12.2013 22:59
daca vreau sa umblu intr-o ""pubela"" e dreptul meu si ma cam doare-n cot de parerea lui nenea jerome sau cum il cheama....am avut dacia logan ,am fost multumit de ea , da pina a-mi spune cineva ce sa maninc la cina sau cind sa fac sex e cale lunga ...
-
rvtdf, miercuri, 18.12.2013 23:01
si apropo ppoate avem un spirit autocritic mai dezvoltat .dar aasta nu inseamna ca sintem complexati
-
mowgli, miercuri, 18.12.2013 23:39
Ma bucur sa vad ca toate sau aproape toate comentariile sunt foarte realiste pe cand acu 3 ani daca ziceam asa ceva pe AM eram impuscat. "Ceeee? ia-ti cazan ba, sa ma poluezi pe mine si familia mea si sa-ti cada volanul din mana" cam asta urla lumea. Adevarul e cel spus de voi toti, multi si-ar dori o masina noua, si eu mi-as lua un Duster de 1.5 DCI mai bine decat un Passat in care au transpirat multe familii de nemti si mai stie dracu ce au facut in ele, dar nu-mi permit, asta-i adevarul, n-are nici o legatura cu snobismul. Auzeam posesori de Logan ce au dat 1600 de RON pe un schimb de distributie, pe cand intr-un service bunicel cu recenzii bune dai 500-800 de RON, e absurd! Monsieur Maslina poa sa zica ce vrea, adevarul e ca daca nu erau SH-urile nemteste de astazi pe strazi, multi copii inca mergeau cu busul la scoala si se trezea toata familia cu o ora mai repede, multi inca erau in Dacii lasate mostenire de la parinti cu carburatoare prinse cu sarma care in 80% din cazuri nu treceau testu de noxe nici pentru non-euro! Acum macar au masina, familia se poate baza pe ea si macar e euro 3 cu un airbag cel putin, desi multe din ele sunt peste ce ofera Dacia in cea mai de top configuratie.
-
xxx, joi, 19.12.2013 14:33
Aceeasi discutie interminabila SH versus Dacia. Este clar ca un BMW sau un Passat full de 10 ani este peste o Dacia noua ca prestatie si pret de achizitionare,... dar pana la prima avarie mai serioasa care depaseste 1000€, dupa care se ajunge tot la "carburatoare legate cu sarma" luate de prin cimitirile de masini Un alt comentariu tampit care se repeta: sclavi de romani pe plantatia Renault si alte multinationale, nu cred ca cineva a fost obligat cu pistolul la tampla sa lucreze acolo. Din cate cunosc eu singura perioanda de glorie a Romaniei a fost cand la conducere a era Carol I. Daca ne uitam in jur singurele intreprinderi care functioneaza sunt multinationalele
-
zorro, joi, 19.12.2013 16:01
o fi citit oare Olive raportul TUV? nu cred.
-
rhvt, joi, 19.12.2013 21:27
vazind comentariul lui xxx nu pot sa nu remarc faptul ca, desi dacia a fost creata pt buzunare peticite de amarastean, pt romani ramine tot un brand de lux este...hahahaha
-
Cineva, sâmbătă, 21.12.2013 15:53
@Andy NU sunt de accord cu ce ai scris. In primul rand trebuie sa posezi o asemenea masina amice ca sa comentezi... zi de zi, an de an, masina pesonala, muncita de tine. Nu cadou de la taticu, bunica sau iubita, nu masina de firma de care te doare-n cot prin ce cratere o bagi si la care-ti deconteaza seful combustibilul sio intretinerea la reprezentanta... Nu ! Cand conditia de mai sus e indeplinita, atunci iti vei da seama ca ce scrii tu sunt niste chestii FALSE amestecate cu fite, arogante pe care s-ar putea sa nu te tina buzunarul sa le platesti singur. Daca iti permiti, ok cu atat mai bine, inseamna ca nu te incadrezi in targetul Dacia... dar pana atunci nu-i judeca pe cei care o fac. Caroserie? Atata timp cat iti introduce la 3-4 ani ceara in praguri n-ai nicio treaba cu caroseria. De restul abuzurilor in exploatere (pietris sarit, lovituri etc) masina nu-i de vina ca esti prea scartar s-o repair sa previi lucruri mai serioase. Materialele interioare se deterioreaza? Ori nu stii sa te exprimi (atunci de ce scrii pe un site auto cu aere de cunoscator?) , ori minti intentionat cu nerusinare. N-ai auzit niciodata ca se spune ca avantaj ca o fi tare, dur la atingere, insa e al naibi de rezistent in timp mai ales la zgarieturi? Cate borduri decolorate de soare, cate tapiterii rupte pe margini ai vazut la Dacia Logan cum vezi la alte marci? Chiar si presa de specialitate a recunoscut dupa teste de anduranta ca bordul la Dacia se pastreaza bine in timp.
Citeste si
-
INTERVIU | joi, 14 noiembrieInterviu cu Sebastien Loeb, legenda vie din WRC: "Dacia mi-a dat șansa să îmi trăiesc, în continuare, pasiunea"În cadrul unui eveniment găzduit de Centrul de Design Dacia din București, constructorul de la Mioveni și-a prezentat piloții și mașina cu care este gata să cucerească Raliul Dakar din 2025. Echipajul Dacia Sandrider este format din Cristina Gutierrez, Nasser Al-Attiyah (câștigător de 5 ori al Raliului Dakar) și Sebastien Loeb (câștigător de 9 ori al Campionatului Mondial de Raliuri) cu care am avut ocazia să realizăm și un interviu. Dacia deja a înregistrat o victorie la evenimentul Rally Raid din Maroc. Citeste tot
-
INTERVIU | miercuri, 18 octombrieInterviu cu Lucian Gheorghe, românul care antrenează creierul piloților din Formula EÎn cadrul evenimentului organizat de Nissan la Le Mans, în cadrul căruia am văzut noul monopost de Formula E, am avut ocazia să îi luăm și un interviu lui Lucian Gheorghe, românul care antrenează creierul piloților Nissan din competiția electrică. Citeste tot
-
INTERVIU | marţi, 3 ianuarieIN MEMORIAM: Ken Block la interviurile Automarket: “Tragem şi 10 duble pentru o scenă din Gymkhana”Automarket a avut ocazia de a sta de vorbă cu celebrul pilot Ken Block la standul Ford, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Citeste tot
-
INTERVIU | joi, 13 octombrieCum se vede România pe harta ZF: pe lângă producția de airbaguri și volane, la noi se dezvoltă tehnologii pentru mașinile viitoruluiCompania ZF, cunoscută lumii întregi ca unul dintre cei mai importanți furnizori pentru piața auto, are o prezență importantă în România. Pe lângă producția de volane și airbaguri, ZF are și un centru de cercetare și dezvoltare, unde se nasc tehnologii pentru mașinile viitorului. Citeste tot
-
INTERVIU | marţi, 4 octombrieInterviu cu Nick Heidfeld, fost pilot de Formula 1: "Cel mai trist a fost că nu am câștigat un Grand Prix"În cadrul unui eveniment care s-a desfășurat la Timișoara, românii au putut să vadă, în premieră, un monopost de Formula E îndeaproape. Pe lângă asta, noi am avut ocazia să-i luăm un scurt interviu pilotului, nimeni altul decât Nick Heidfeld, germanul care a activat 11 ani în Formula 1. Citeste tot
Din pacate mentalitatea romaneasca ca mai bine un second nemtesc plimbat de o batranica prin fata casei decat o masina noua nu va trece asa usor. Romanul prefera imaginea de marca (in special cand vine vorba de masinile premium) in detrimentul unei fiabilitati mai mari si al unor costuri de intretinere mai mici. Fiabilitatea Dacia nu e asa grozava cum o lauda domnul Olive. E buna in primii 4-5 ani (oarecum normal tinand cont ca vorbim de o masina simpla fara tone de senzori si de dotari), insa dupa scade drastic, iar tablaria e de toata jena, nefiind galvanizata. La fel, materialele interioare se deterioreaza destul de repede (cel putin la Logan-ul vechi) rezultand in doar cativa ani greierasi de toata frumusetea (unii zic ca e si cazul Renault - eu nu stiu insa daca e asa, insa la Dacie este). E scuzabil oarecum tinand cont ca Dacia e cea mai ieftina marca de pe piata (la diferente de preturi de 30-40% cel putin fata de urmatorii producatori, la modele comparative) si nu ofera inca 5* de siguranta pentru niciun model. Partea buna e ca piesele sunt ieftine si chiar daca dupa 3-4-5 ani incep sa pice, costurile inlocuirii sunt intre 2 si 5 ori mai mici decat in cazul unei vechituri aduse de afara (incluzand si manopera si presupunand ca reparatiile nu se fac la service-ul din colt). Relansarea creditarii si continuarea programului Rabla sunt solutiile pentru relansarea pietei auto (plus locuri de munca stabile, care din pacate in ultimii 2-3 ani numai asa nu au fost).