Jeremy Clarkson și echipa au cheltuit 2.8 milioane de euro doar pentru scena de deschidere a noii emisiuni auto

Publicat marţi, 04.10.2016 18:29 de Bogdan Mirică

Foștii realizatori ai emisiunii Top Gear au mai doborât un record: cea mai scumpă scenă filmată vreodată pentru o emisiune TV: 2.8 milioane de euro.

Știm deja că Jeremy Clarkson și echipa au semnat un contract cu Amazon pe o sumă fabuloasă de 250 de milioane de dolari. Nu știam însă că filmarea unui singur episod poate reprezenta o adevărată avere.

Pe măsură ce ne apropiem de lansarea primelor episoade, ies la iveală costurile viitorului show The Grand Tour. Se pare că scena de deschidere a emisiunii auto a costat 3.2 milioane de dolari, echivalentul a 2.8 milioane de euro.

Informația a fost vehiculată de tabloidul britanic The Sun, care susține că Jeremy Clarkson, James May și Richard Hammond au condus trei exemplare Ford Mustang prin deșertul din California. Lor li s-au alăturat alte 150 de mașini, 2000 de fani, șase avioane private și mai mulți acrobați.

Același tabloid susține că scena de deschidere a show-ului auto este cea mai scumpă din istoria emisiunilor TV. Însă, cu un buget estimat la 5.1 milioane de euro pentru fiecare episod, banii cheltuiți numai pe scena de deschidere sunt doar jumătate din resursele financiare puse la dispoziție. Resurse la care cei trei nici nu visau atunci când lucrau pentru BBC și Top Gear.

Tot în primul episod, publicul va fi teleportat din deșertul californian într-un cort uriaș amplasat în Johannesburg, Africa de Sud, acolo unde au fost filmate scenele din studio. Primul episod The Grand Tour va fi difuzat în data de 18 noiembrie pe Amazon Prime.

  • Virgil, miercuri, 05.10.2016 10:17

    Acrobati? Cred ca e vorba mai degraba de cascadori. Sau poate vine si circul cu ei?