Jaguar-Land Rover vrea mai multe motoare de la Ford
Indienii de la Tata Motors doresc ca americanii de la Ford sa crească numărul de propulsoare livrate către Jaguar-Land Rover.
De la preluarea companiei de către indienii de la Tata Motors, britanicii de la Jaguar-Land Rover au înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor. Din acest motiv, cei de la Tata doresc ca americanii de la Ford să mărească numărul de motoare livrate către constructorul britanic.
Ralf Speth, directorul executiv Jaguar-Land Rover, a declarat că Ford face pe cât posibil să mărească numărul de agregate livrate către constructorul britanic. În ultimul sfert de an, vânzările înregistrate de constructorul britanic au crescut cu 59 de procente, Jaguar-Land Rover reușind să comercializeze 57.153 de vehicule comparativ cu cele 35.947 de unități livrare în aceeași perioadă a anului trecut.
De asemenea, Carl-Peter Forster, directorul executiv Tata, vrea ca firma pe care o conduce să deschidă noi uzine în China și India, întrucât cele două piețe auto sunt într-o ascensiune continuă.
Via | JLR
va intrece in vanzari si pe Renault! in 2 ani Jaguar o sa vanda cele mai multe masini din lume!