Jaguar F-Type - prima imagine şi primele informaţii

Publicat joi, 20.09.2012 10:28 de Bogdan Mirică

Jaguar a dezvăluit astăzi prima imagine a viitorului F-Type, roadsterul inspirat de conceptul C-X16, pe care îl vom vedea în premieră mondială la Salonul de la Paris.

A venit şi momentul mult aşteptat de fanii Jaguar. După mai multe luni de agonie, în care am fost bombardaţi cu schiţe şi imagini spion, astăzi facem cunoştinţă cu versiunea finală a noului Jaguar F-Type. Inspirat de conceptul C-X16, dezvăluit anul trecut, noul F-Type vine momentan în variantă cabrio. Cei care favorizau ideea unui coupe mai au ceva de aşteptat, un astfel de derivat fiind programat pentru lansare abia în 2013 sau 2014.

Deşi Jaguar nu a dezvăluit prea multe informaţii despre roadsterul său, putem observa că noul F-Type preia liniile de design ale conceptului C-X16, inclusiv grila ovală, tradiţională brandului, şi blocurile optice ascuţite. În cazul lui F-Type, acestea vin cu LED-uri pentru rularea pe timp de zi. Look-ul frontal este completat de o capotă cu prize de aerisire, un spoiler agresiv cu decupaje mari pentru admisia de aer şi un profil dominat de linii musculoase.

Sub capotă se vor afla motoarele de nouă generaţie, promise de Jaguar. Oficialii au lăsat să se înţeleagă că va exista chiar şi o versiune de bază, animată de o variantă mai cuminte a viitorului propulsor V6 de 3.0 litri.

Totuşi, în condiţii normale, motorul ar urma să dezvolte 340 de cai putere şi 450 de Nm. Nu este însă exclusă şi o versiune mai potentă a V6-ului supraalimentat, capabilă de 380 de cai şi 460 de Nm, instalată sub capota versiunii cu indicativul ”S”. Versiunea de top, cea care va alătura litera ”R” pe grila noului F-Type, va fi propulsată de familiarul motor V8 de 5.0 litri, capabil să ofere între 510 şi 550 de cai putere.

Mai multe informaţii despre viitorul membru al familiei Jaguar vor fi dezvăluite în cadrul Salonului Auto de la Paris, acolo unde fanii vor putea asista şi la debutul public.

  • tzenu_bmw, joi, 20.09.2012 12:04

    so coool...........

  • momo, joi, 20.09.2012 14:08

    impresionant

  • :)), joi, 20.09.2012 17:01

    Fiat Punto