Jaguar C-X75 ar putea fi produs în maxim 2000 de exemplare
Conceptul C-X75, care a uimit publicul prezent la Salonul Auto de la Paris, ar putea ajunge în producţie de serie dacă Jaguar reuşeşte să implementeze noile turbine cu gaz.
Deşi a subliniat încă de la început că noul concept C-X75, prezentat la Paris, nu este decât un exerciţiu de design care anticipează viitorul limbaj al mărcii, Jaguar este pe punctul de a se răzgândi. Valul de opinii pozitive, generat de noul concept, a făcut ca oficialii constructorului britanic să ia în considerare producţia în serie a supercarului.
Surse neoficiale vorbesc despre o ediţie limitată, de numai 2000 de exemplare, însă altele înaintează o cifră de 1000 de unităţi. Ambele soluţii vor trebui să fie luate în calcul pentru a stabili gradul de automatizare al procesului de producţie şi nivelul până la care va merge asamblarea manuală.
Chiar dacă va primi acceptul de a fi produs în serie, conceptul C-X75 va avea nevoie de cel puţin şapte ani pentru a ajunge pe piaţă. În tot acest timp, Jaguar va trebui să omologheze turbinele cu gaz, care alcătuiesc trenul de propulsie, şi mai apoi să le introducă pe o maşină de serie.
Procesul de dezvoltare al propulsorului cu gaz va decurge mai uşor decât cel al unui motor cu ardere internă şi va fi mai puţin costisitor. Mai mult decât atât, Tony Harper, şeful departamentului de dezvoltare a motoarelor, a declarat că motorul cu gaz se poate dovedi mult mai fiabil şi robust decât unul convenţional, în interiorul său urmând să se găsească cu mult mai puţine componente.
Implementarea motoarelor cu gaz în producţia de serie este esenţială, dimensiunile lor reduse permiţând designerilor să dea forma revoluţionară a conceptului C-X75.
Designul surprizei Jaguar de la Paris a fost trasat de Matt Beaven, unul dintre directorii de creaţie ai constructorului britanic, care a mai semnat şi conceptele R Coupe şi RD6. Fost angajat al grupului Volkswagen, Beaven şi-a lăsat amprenta şi asupra modelelor VW Touran şi Audi A3.
via | autocar
nici pe astea nu o sa le vanda