Ipoteze de design: Nissan Micra Nismo încinge gama mărcii japoneze
Noua Micra a fost prezentat acum mai puțin de o săptămână la Salonul de la Paris, însă ipotezele legate de un viitor Micra Nismo care să se bată cu Fiesta ST, Clio RS și Corsa OPC au început deja să zboare în jurul nostru.
În momentul lansării celei de-a cincea generații Nissan Micra, moment care s-a consumat la finalul săptămânii trecute în cadrul Salonului Auto de la Paris, ne-au atras atenția trei aspecte legate de noul model. Unul a fost designul exterior, mult evoluat față de anterioara generație. Al doilea a fost legat de soluțiile tehnologiile oferite de Nissan pe noul model, care vine implicit cu elemente aflate în premieră în segmentul B, precum asistentul la părăsirea benzii de rulare. Al treilea a rămas legat de motorizări, care sunt comune cu cele ale lui Sandero și Clio, deci nu ies cu nimic în evidență în comparație cu frații săi de alianță.
Ei bine, nu a durat mult până când punctul 3 a fost rezolvat virtual de X-Tomi Design, un artist maghiar specializat în simularea unor versiuni viitoare ale modelelor deja existente pe piață. În condițiile în care Nissan iese în evidență prin linia sportivă Nismo aplicată modelelor proprii, Micra ar putea lua exemplul fratelui Clio RS și ar putea fi derivată într-o versiune sportivă semnată de divizia Nismo.
În condițiile în care Nissan a montat kit-ul estetic și tehnic semnat Nismo doar pe trei dintre modelele sale - Juke, 370Z și GT-R - o versiune Micra Nismo este însă probabil departe. Mai ales că la coadă stau de ceva vreme modele precum Qahsqai sau Pulsar, care ar primi cu brațele deschise o astfel de versiune sportivă. Dacă Micra Nismo va intra pe lista de modele prevăzute de marca japoneză, motorul pe care-l vom vedea la treabă în acest caz ar putea fi benzina turbo de 1.6 litri care dezvoltă 200 de cai putere pe Juke Nismo.
via X-Tomi Design