Interviu cu Victor Nacif, vicele de design Nissan: "Juke a fost un risc enorm. Dar noi, cei de la Nissan, iubim riscul"
Automarket a stat de vorba la Geneva cu Victor Nacif, vicepreședintele biroului de design în cadrul Nissan Europa. Am aflat lucruri interesante despre cum a fost creat Juke, despre gama de crossovere Nissan și despre sursele sale de inspirație.
Victor Nacif este unul dintre designerii cu care ai sta de vorbă două zile fără a avea impresia că discuția se diluează aiurea. Vicepreședintele biroului de design al celor de la Nissan în Europa are un șarm aparte, vorbește aproape șoptit, iar prezența sa amintește de cea a unui om care și-a dedicat viața artei în general și designului auto în particular. Originar din Mexic, dar cu rădăcini în Liban și Irak, Victor Nacif activează în domeniul auto, ca designer, încă din 1979, când - la doar 17 ani - a fost angajat de Ford. A alternat Ford cu PSA Peugeot-Citroen până în 2004, când a fost atras de Nissan. Am aflat de ce în interviul pe care acesta ni l-a acordat într-una dintre zonele liniștite și ferite de blitzuri ale standului Nissan de la Geneva. Până una alta, atât Nissan, cât și Victor Nacif beneficiază de colaborarea dintre cele două părți. Dacă Nissan a profitat de experiența lui Nacif atunci când a fost vorba de dezvoltarea unei game de crossovere, Nacif a câștigat în 2008 titlul "Latin-American Executive of the Year". Am intrat în interviu ușor emoționat, pentru că ocazia de a vorbi cu un om care inspiră generații de designeri este, în unele cazuri, unică în viață. |
AUTOMARKET: Succesul crossoverelor Nissan a fost unul plănuit sau pur și simplu ați încercat să ieșiți cu altceva, iar publicul a fost pur și simplu atras de noile linii și de noul concept?
VICTOR NACIF: Îmi place să spun că știam ce vom avea în curte. Uneori, din faptul că riști pot să iasă succese mari. Am știut că toate mașinile pe care le facem intră întotdeauna în luptă cu principalii noștri concurenți din Europa. Era o luptă seacă: noi ieșeam cu o mașină nouă, ei făceau același lucru. Noi vindeam puțin mai mult, ei făceau același lucru. În aceste condiții, ne-am gândit că dacă vom miza pe aceeași formulă, vom avea aceleași rezultate. Și ne-am întrebat de ce nu facem ceva care e cu adevărat diferit. De ce să nu facem ceva pentru a risca ceva mai mult? Putem câștiga foarte mult, dar putem pierde foarte mult. Dar am decis să ne asumăm aceste riscuri, iar acesta este unul dintre lucrurile pe care le iubesc la Nissan.
JUKE ȘI RISCURILE INTELIGENTE
Folosiți cuvântul risc de foarte multe ori. E una dintre caracteristicile de bază ale designului Nissan?
Trebuie să vă spun că iubesc riscul. Designerii sunt oameni care riscă foarte mult în general, pentru că ei trebuie să gândească întotdeauna în viitor. Iar atât timp cât compania pentru care lucrează un designer este una care își asumă riscuri, vorbim de un mediu de lucru care ne inspiră.
Juke a fost unul dintre modelele pe care le-ați considera riscante acum, la mai mult de un an de la lansarea sa pe piață?
După ce am făcut Qashqai, am riscat și cu Juke. Practic, puteam să producem un mini-Qashqai. Qashqai a fost un succes, iar întrebarea cea mai simplă care ne-a venit în minte a fost "de ce să nu facem un mini-Qashqai?". Ei bine, n-am făcut-o. Și ne-am asumat un risc imens. Dar riscurile asumate atunci când trebuie și după ce toată lumea și-a făcut foarte bine temele pot face minuni.
Cum caracterizați marca Nissan astăzi? Cum ar trebui să fie văzută de ceilalți?
Suntem una dintre cele mai nonconformiste branduri din industria auto mondială de astăzi. Cred că din ce în ce mai multe companii încep să înțeleagă că pot cu adevărat să-și asume riscuri, iar asta este foarte bine. Asta pentru că lumea de astăzi trebuie să se orienteze foarte mult spre viitor și să uite trecutul.
Juke a atras mulți clienți noi pentru Nissan. A fost un scop încă de la început?
Faptul că Juke și caracterul său nonconformist au atras noi clienți pentru marcă a fost, fără îndoială, una dintre țintele noastre. Nu am vrut să facem o mașină mică retro, eventual una pe care Nissan a avut-o în gamă acum 40 de ani, așa cum au făcut unii dintre concurenții noștri. Nu vreau să mă înțelegeți greșit, îmi place Mini, e o mașină mică foarte cool, dar a avut un drum complet diferit față de ceea ce am vrut noi să facem cu Juke. Scopul nostru nu a fost să copiem drumul altora, ci să ne creem propriul drum. Partea interesantă este că atât drumul nostru, cât și al lor sunt unele foarte bune. Iar asta e OK pentru toată lumea, toată lumea câștigă.
La ce "nebunii" ne putem aștepta de la Juke odată cu faceliftul modelului?
Lucrăm la faceliftul lui Juke, dar nu pot să că spun multe despre asta în acest moment. Ce puteți aștepta este aceeași încredere care a adus pe lume actualul Juke.
FIECARE MODEL CU PERSONALITATEA SA
V-ați gândit vreodată în toată această perioadă să dezvoltați gama de crossovere astfel Nissan să devină cel mai nonconformist brand din lume? De exemplu, să luați designul lui Juke și să-l transferați pe celelalte modele?
Am avut o dezbatere internă în biroul de design, gândindu-ne dacă ar trebui să dezvoltăm toate crossoverele după tiparul Juke și să preluăm elemente pe toate modelele. Dar e contra filosofiei noastre. E ca în cazul copiilor unei familii. Nu vrea nimeni ca ei să fie identici și să aibă exact aceeași personalitate. Fiecare copil aduce ceva diferit în familie și cred că ideea pe care se bazează modelele Nissan este exact aceasta. Toată lumea știe că mașinile fac parte din aceeași familie, că vin de la aceiași părinți, dar - în mod natural - fiecare are personalitatea sa și drumul său în viață.
Dar există câteva mărci - în special germane - care gândesc diametral opus: familia trebuie să aibă copii cu caracteristici foate asemănătoare, astfel încât să-i poți recunoaște imediat când îi vezi.
Nu sunt un designer care spune "Ne uităm la ce am făcut în trecut și facem identic în continuare sau dezvoltăm evoluție a ceea ce am făcut anterior". Nu sunt adeptul unei logici care spune că toate modelele gamei trebuie să fie identice, dar să aibă mărimi diferite. Alți colegi de la alte mărci s-ar putea să nu fie de acord cu mine, dar eu sunt de părere că mașinile trebuie făcute cât se poate de diferite, pentru că fiecare are personalitatea sa și se adresează unui public diferit.
Juke este o mașină creată de designeri, nu de marketing. Se vede asta. Cum ați lucrat cu marketingul atunci când ați dezvoltat Juke? Cum au primit cei de la marketing vestea că Juke va fi un model complet diferit de ce au văzut până atunci?
Da, Juke este o mașină creată de designeri. E interesant faptul că, atunci când desenezi o nouă mașină, nu știi ce reacție să aștepți din partea celor de la marketing. Atunci când am dezvoltat Juke, pot să vă spun că toată lumea a avut emoții legate de cum va fi primit. Eram emoționați, dar aveam foarte mare încredere. Emoții pentru că mașina era complet diferită de Qashqai și încredere pentru că mașina venea cu o personalitate pe care nu am avut-o până atunci în familia noastră. Apreciez când întreaga companie înțelege ce vor designerii să facă și când îi sprijină pe aceștia. Ne-au lăsat să facem tot ce am vrut să facem atunci când am desenat Juke, pentru că am putut să le explicăm unde am vrut să ajungem desenând această mașină.
Ce s-a schimbat între primul desen al lui Juke și modelul de serie? Care e principala modificare la nivelul designului?
Am și acum desenul original al lui Juke. E în studioul nostru. Cred că principala diferență față de desenul care a făcut posibilă apariția acestei mașini și modelul de serie este faptul că, în versiunea originală, aceasta avea roți enorme. Era formată, practic, din niște jante enorme și atât. Asta ieșea în evidență. Avea încă de la început fața expresivă pe care o știm cu toții, dar, dacă puteam să lăsăm totul la latitudinea designerilor, nu am fi avut jante de 18 inch, ci de 28 de inch. În rest, mașina nu s-a schimbat foarte mult, practic are cam aceleași linii de caroserie.
Înțeleg că jantele sunt un punct de dezbatere între design și marketing?
În design, când inginerii ne spun că trebuie să facem jante de 18 inch, noi încercăm să le facem de 20 de inch. Când ne spun să le facem de 20 de inch, noi le facem de 22. Deci da, ne certăm tot timpul pe tema asta (râde)
DESIGNERII ȘI CRIZA ECONOMICĂ
Problemele economice prin care trece industria sunt o problemă pentru designeri sau pot fi o sursă de inspirație?
Nici una, nici alta. Vă pot garanta asta. Designerii nu sunt construiți astfel. Designerii sunt construiți astfel încât să gândească în viitor, să fie vizionari. Dacă le spunem să trăiască momentul, așa cum ne îndrumă multe reclame de la televizor, designerii își pierd scânteia creației, creativitatea. Designerii trebuie să aibă impresia că pot să simtă viitorul, astfel că nu le spunem niciodată despre problemele financiare, despre rate și chirii care urcă. Lucrurile astea nu trebuie să conteze pentru ei. Dacă un designer este trist și construiește o mașină astăzi, peste patru ani - atunci când mașina respectivă va ieși în versiunea de serie - aceasta va arăta tristă, chiar dacă vremurile vor fi unele mai bune.
"ARTA NU MAI EXISTĂ CU ADEVĂRAT. UITAȚI-VĂ LA MUZICA DE AZI!"
Cum vedeți arta și designul în secolul 21?
Echipa de design trebuie să gândească întotdeauna pozitiv, optimist. Trebuie să le ofere oamenilor speranță. Designul e o artă. Chiar dacă arta nu mai există cu adevărat în această epocă. Sincer. Trebuie doar să luăm ca exemplu muzica de astăzi și vom vedea de ce spun că nu mai există cu adevărat artă. Scopul designului este acela de a le transmite oamenilor impresia că pot ajunge undeva, că pot fi pasionați de ceva, că pot atinge lucruri nemaiîntâlnite. Că pot cumpăra ceva. Și indiferent de ce mașină cumperi, indiferent dacă e cea mai ieftină sau cea mai scumpă, vrei să spui "Vreau mașina asta!". Mașina mea îmi spune că o vreau. Logică? Poate. Dar când inima îți spune că vrei mașina respectivă, faci tot ce poți pentru a o avea.
Natură sau arhitectură? Ce vă inspiră în procesul de creație?
Natura este, fără îndoială, principala mea sursă de inspirație. Fără îndoială. Cred că arhitectura e groaznică. Nu am considerat niciodată că arhitectura este o sursă de inspirație pentru mine. Există exerciții geometrice sau materiale noi care ne oferă să facem lucruri diferite, dar nu poți bate natura. Nu poți să bați natura. Uitați-vă la orice mic element. Luați o frunză, un pește, un ou. Niciun arhitect nu poate bate asta.
Vezi, auzi, simți. Aranjați aceste cuvinte în propria ordine.
Simți- numărul unu. Vezi - numărul doi. Auzi - numărul trei. Dar ați uitat de miros. Mirosul este cel mai puternic simț pe care-l avem. mai important decât văzul. Mirosul lucrează, mai mult decât celelalte, ca un factor de memorie. Îți aduce aminte de elementele copilăriei.
Dacă ar fi să adăugați mirosul între aceste trei elemente, unde l-ați așeza?
Pe locul al doilea. Aș lăsa "Simți" pe locul întâi pentru că e vorba de un element intern, dar aș pune mirosul pe locul al doilea.
Felicitari domnule Mircea Mester. Este interesant sa vedem cum gandeste un designer de calibrul asta, noi nu avem acces la industria auto decat limitat. Mi-a placut partea cu arta care nu mai exosta astazi. cata dreptate are!