Interviu cu Christopher Weil, designerul noului BMW Seria 3: "Să desenezi Seria 3 e ca şi cum ai fi anunţat că vei fi viitorul James Bond"

Publicat luni, 09.04.2012 14:01 de Mircea Meșter

Automarket a stat de vorbă faţă în faţă cu Christopher Weil, designerul noului BMW Seria 3. Designerul german consideră că modelul bavarez e cel mai important din cariera sa şi că, aşa cum spune chiar el, "Seria 3 înseamnă BMW".

 

În cariera de jurnalist auto ai câteva repere în ceea ce priveşte maşinile testate. Iar acestea sunt, de obicei, modelele iconice, cele care reprezintă coloana vertebrală a unor constructori şi care au o istorie mai lungă decât a ta. Printre acestea se numără "clasicele" Porsche 911, VW Golf şi, evident, BMW Seria 3. Considerat de mulţi imaginea BMW, Seria 3 este BMW-ul prin excelenţă, modelul prin care BMW respiră. Atât de bine văzut de piaţă, încât în 2010 - cu un an înainte de apariţia unei noi generaţii, Seria 3 era cel mai bine vândut model al mărcii.

Dacă un test cu o astfel de maşină iconică este întotdeauna o mare onoare, un interviu cu omul care a desenat maşina respectivă este un mare motiv de mândrie. Numele său este Christopher Weil, este Senior Designer la BMW şi este cel care semnează liniile celei mai noi generaţii a modelului german. Întâlnirea cu bavarezul de 36 de ani este una ca între prieteni. Asta pentru că e unul dintre cei mai tineri oameni de design din industrie, iar discuţia tinde să fie una amicală, chiar dacă Christopher rămâne un neamţ adevărat, care nu răspunde la întrebări decât pentru a-ţi acoperi curiozitatea, şi nu pentru a-ţi oferi informaţii strict secrete.

Pentru statistică, Weil nu a lucrat altundeva în afară de BMW, constructorul bavarez finanţându-i studiile între 1996 şi 2000. Imediat după terminarea Masterului de Ştiinţe Aplicate în Design, Tehnologie şi Afaceri, Christopher Weil a intrat în rândurile designerilor mărcii din Munchen, având deja două proiecte mari de care a fost direct responsabil: Seria 5 GT şi noul Seria 3.

 

AUTOMARKET: Care sunt principalele probleme cu care se confruntă un designer care ştie că trebuie să deseneze generaţia următoare a unui model cu adevărat important, cum e Seria 3 pentru BMW?
CHRISTOPHER WEIL: Seria 3 este un model special pentru că e simbolul mărcii noastre. Este BMW-ul suprem. Cel puţin pentru mine. Momentele în care desenezi şi studiezi designul unui Seria 3 sunt cu adevărat speciale. Asta pentru că toţi ştiu cum ar trebui să arate un BMW Seria 3, dar – cu toate astea – tu trebuie să fii cu ceva nou, dar cu ceva care să îmbunătăţească imaginea acestui model.

CUM SE DESENEAZĂ UN BMW?

Care sunt paşii pe care îi urmează o echipă de design atunci când are în vedere generaţia nouă a unui model precum Seria 3? 
Întotdeauna începem cu o şedinţă internă în care suntem puşi în temă cu ce se vrea de la noua maşină. Şefii de design ne oferă informaţii preluate de la clienţii modelului, acestea fiind cele care ne arată ce trebuie schimbat şi la ce nu trebuie renunţat. Apoi urmează un workshop după care rămânem cu câteva caractere – câte adjective, mai exact – care descriu viitoarea maşină. De acolo începem să ne facem, fiecare, o proprie imagine a modelului. Dar şeful de design insistă întotdeauna să gândim liber, să ne creem propriile linii, independent de limitări.

Cum vede un designer sarcina de a desena un model precum Seria 3. E o provocare, o bătaie de cap?
Bătaie de cap nu e. În mod sigur. E clar că e o mare plăcere şi o onoare să fii cel care desenează noul model. Procesul de design este întotdeauna o provocare. Se porneşte de la propuneri diferite ale fiecărui designer, iar una dintre acestea câştigă. Încerci să dai cât mai mult poţi în această fază, pentru ca proiectul tău să fie cel care câştigă. Eşti ca un atlet: încerci să scoţi ce e mai bun din tine atunci când eşti la linia de start a unei probe. Nu ştii niciodată dacă ideile tale sunt cele care se potrivesc cu viziunea celor care aleg sau dacă ai făcut bine, dar atunci când eşti ales îţi dai seama că aşa ar trebui să arate maşina. E un moment special.

După ce eşti anunţat că desenul tău este cel care a câştigat, ce se mai schimbă la maşină?
Desenul tău devine din ce în ce mai matur odată cu trecerea timpului. E un proces de rafinare, maşina devine din ce în ce mai coerentă, se apropie şi mai mult de ceea ce ar trebui să fie. E un proces plăcut.

FARURILE ŞI GRILA NOULUI SERIA 3: EXPLICAŢII

Farurile legate de grilă erau sau nu în desenul original?
Da, existau pe desenul original, dar acea zonă era cumva diferită de ceea ce vedem pe modelul de serie. Farurile erau conectate de grilă, dar... (ezită) Acest proces, de definitivare a maşinii, durează doi ani. Lucrezi constant la design, îl dezvolţi fără întrerupere în această perioadă. Primul desen este întotdeauna ceva mai “sălbatic”, iar pe măsură ce trece timpul acesta devine mai rafinat, mai matur.

Ce a inspirat acest desen al părţii frontale, cu farurile legate de grilă?
Istoria. Seria 3 are o istorie bogată în spate. Dacă ne uităm la prima generaţie a lui Seria 3, E21, vedem că maşina avea această conexiune între faruri şi “rinichii” grilei BMW. Era acea zonă neagră a grilei. E30, a doua generaţie a lui Seria 3, avea şi ea această conexiune. Ce am realizat pe actualul Seria 3 este o reinterpretare a acestui element, dar într-o manieră modernă şi actuală. Am fost inspirat de rădăcinile lui Seria 3, dar am încercat să le interpretez într-o manieră actuală, modernă.

SERIA 3 vs. RESTUL LUMII

În acest segment, clienţii vor o maşină sportivă, care să arate aşa la interior şi la exterior, dar vor în acelaşi timp să se simtă şi în siguranţă. Cum împacă designul aceste două elemente, care trebuie să apară în acelaşi timp pe maşină?
În noul Seria 3 găsiţi mai mult spaţiu decât pe generaţia anterioară, deci cred că sentimentul de confort e prezent. Cred că dimensiunile sunt perfecte acum. În ceea ce priveşte siguranţa, cred că vorbim de un lucru pe care clienţii BMW îl iau aşa cum e. Când te afli la volanul unui BMW, nici măcar nu trebuie să te gândeşti la acest aspect.

Vorbim de o clasă care are ca modele reprezentante maşinile germane. Care sunt avantajele faptului că ştii, ca designer, că atenţia ta trebuie să stea în Germania? Sunt modelele suedeze, japoneze sau americane o problemă reală, un fel de "ameninţare" pentru designer? Priviţi cu coada ochiului la ce fac ceilalţi când desenaţi o maşină de nivelul lui Seria 3?
Dacă eşti designer, eşti inspirat de aproape orice. Bineînţeles că analizezi fiecare maşină nouă care apare pe piaţă. Dar nu se pune problema să vezi o temă interesantă şi s-o transferi pe maşina pe care o desenezi tu. Analizezi pur şi simplu, te uiţi în jur pentru a vedea care sunt principalele linii pe care se merge în fiecare moment. La BMW, însă, avem propria linie, nu putem să ne legăm în vreun fel de celelalte branduri. Întotdeauna încercăm să facem lucrurile în stilul nostru.

În segmentul lui Seria 3, acolo unde se află Mercedes C-Klasse, Audi A4, Volvo S60 sau Lexus IF, iubim sau urâm de obicei modelele care fac parte din această clasă în funcţie de mărcile de care suntem atraşi mai mult. Cum vede un designer această relaţie de iubire/ură pe care o au fanii cu anumite modele?
Atunci când desenez maşina, încerc să mă pun într-un fel sau altul în locul clientului. Încerc să “fiu” clientul şi să mă gândesc ce îşi doreşte şi ce nu pe un anumit model. De aici vin câteva linii, de aici se inspiră câteva tuşe ale caracterului maşinii. Dar niciodată nu mă gândesc dacă îi place sau nu maşina unui client al unei alte mărci.

Cât de mult este implicat marketingul în procesul de desenare a unei maşini?
Marketingul are rolul său la început, acolo unde – aşa cum v-am spus – ne aduce câteva adjective, subliniază câteva elemente de caracter pe care ar trebui să le aibă maşina. Dar după asta suntem liberi să dezvoltăm ce dorim atât timp cât respectăm cerinţele. Deci creativitatea e partea noastră, iar marketingul nu e implicat în proces în timpul derulării sale.

Cine a avut ideea implementării aşa-numitelor BMW Lines, diferitele pachete de design care schimbă uşor designul maşinii? Designul sau marketingul? (n.r. În cazul lui BMW Seria 3, clienţii pot alege între Modern Line, Sport Line şi Luxury Line – detalii aici).
Ideea BMW Lines a venit din partea noastră, a celor de la design, pentru că am dorit să le oferim clienţilor posibilitatea de a adăuga mai multă valoare personală maşinii pe care o cumpără. Dacă te uiţi la noul Seria 3 vezi că e deja sportivă şi elegantă, dar prin BMW Lines poţi să “virezi” mai mult în direcţia pe care vrei ca maşina s-o ia. Prin aceste pachete – la care au lucrat absolut toate departamentele de design – am încercat să schimbăm caracterul maşinii în funcţie de ceea ce îşi doresc clienţii.

Walter de Silva, designerul-şef al VW Group, spunea într-un interviu că Audi A5 este cel mai frumos model pe care l-a desenat vreodată. Santali de acord cu el sau nu?
Nu vreau să comentez pe marginea opiniilor altor designeri. Dar, desigur, celelalte branduri fac de asemenea progrese remarcabile. Iar dacă el gândeşte aşa, e probabil adevărat.

Şi totuşi, ce simte un designer BMW atunci când vede o maşină reuşită desenată de o marcă concurentă? De exemplu de Mercedes sau de Audi.
Admiraţie. Şi sunt fericit pentru ei. Dar eu sunt foarte fericit că lucrez pentru BMW, pentru că eu consider că avem cele mai bune produse. Deci nu e vorba de invidie sau de sentimente de acest tip. Pur şi simplu admir ce fac ceilalţi.

SURSE DE INSPIRAŢIE

Care e cea mai frumoasă maşină pe care aţi desenat-o vreodată şi de ce?
În mod sigur noul Seria 3. Pentru că, pentru mine, această maşină adună tot ceea ce înseamnă BMW. Un BMW este, pentru mine, un sedan sportiv. Iar Seria 3 are dimensiunile perfecte pentru a fi sedanul BMW perfect. Să ai oportunitatea de a semna designul acestei maşini este cam acelaşi lucru cu oportunitatea de a juca în viitorul James Bond ca actor.

Care sunt principalele surse de inspiraţie şi resurse pentru un designer BMW în general şi pentru dumneavoastră în particular?
Sursele de inspiraţie reprezintă un subiect dificil de discutat. Asta pentru că eşti inspirat, în principiu, de orice. Întotdeauna rămâi cu elemente pe care le vezi în memorie, dar nu mă puteţi întreba ce m-a inspirat când am desenat un anumit element, pentru că nu voi putea să răspund punctual. Sau, cel puţin, nu aşa funcţionez eu. Oricum, încerc să mă las purtat de sentimente foarte mult, pentru că viaţa înseamnă sentimente, indiferent de modul în care acestea sunt transmise. Iar cel mai uşor mod de a te lăsa pe mâna sentimentelor e muzica. O maşină este emoţie pe roţi, încercăm să imprimăm cât mai multă emoţie într-o maşină pe care o desenăm. Dacă ceva din ceea ce văd în jur stă la baza emoţiei, atunci pot să spun că sunt inspirat de acel ceva.

Natură sau arhitectură?
Bineînţeles, sunt inspirat foarte mult de arhitectură. Dar şi de natură. Nu aş putea să spun că una dintre ele primează. E un amestec de elemente diferite. Pot să spun că sunt inspirat de viaţă în general, cred că e cel mai corect.

O ultimă întrebare: “Vezi”, “Atingi”, “Auzi”. Ordonaţi aceste simţuri ca importanţă în ceea ce priveşte noul BMW Seria 3.
Ca designer, aş spune că “Vezi” e primul şi cel mai important. “Atingi” e pe locul al doilea, iar “Auzi” pe locul al treilea. Din poziţia mea încerc întotdeauna să creez un pachet complet care să îmglobeze toate acestea. Designerii ating întotdeauna toate suprafeţele, pentru a vedea dacă are tensiunea potrivită sau textura potrivită.

  • Adi, luni, 09.04.2012 14:32
    Masina e reusita mai putin din fata.

    9 din partea mea

  • eacvl, luni, 09.04.2012 14:42
    reusita din toate punctele de vedere !

    10 din partea mea

  • Alex Seremet (BMW), luni, 09.04.2012 15:09
    Interviu reusit

    10 din partea... pentru interviu!

  • Paul, luni, 09.04.2012 15:20
    Eu sunt de acord cu DaSilva

    A5 este cel mai reusit model Audi :). In rest, din interviu, nu am aflat nimic nou. A se vedea interviul legat de designul seriei 5.

  • luca30, luni, 09.04.2012 15:29
    design bmw 5 GT....

    Daca el e raspunzatorul pt design-ul lui seria 5 GT atunci are o bulina neagra....masina a fost un esec total!

  • moa, luni, 09.04.2012 15:55
    ...

    iar tu James, ai cam dat-o in bara...

  • dan_grc, luni, 09.04.2012 16:06

    Am condus seria 5 GT la Bmw JoyDrive Tour 2012 ce-a avut loc langa Brasov, la sfarsitul lui martie, printre altele ( seria 1, 3 si 7). Masina asta este ca un bordel, din exterior nu prea iti vine sa intri in ea, dar daca o faci nu-ti mai vine sa iesi, este mai spatioasa decat seria 5, in spate in special, si putintel mai luxoasa si chiar nu te mai intereseaza cum arata cat timp te afli la volan.

  • jan, luni, 09.04.2012 17:39

    Actualul seria 3 arata foarte bine, este foarte reusit. Cu pachet M deja este perfect. Cat despre 5 GT, este o masina care nu trece neobservata in sensul bun. La interior 5 GT are nota 10 am urcat si eu in unul, cred ca nici in seria 7 nu stai asa in spate.

  • not really, luni, 09.04.2012 20:57

    tot E 92 e mai frumos. din acea poza se vede clar ca modelul inlocuit acum este mult mai wow decat cel 2012

  • dan_grc, luni, 09.04.2012 22:10

    E92 este coupe-ul, cand se va lansa coupe-ul actualei generatii atunci putem compara, asa e corect