Interviu cu Arnaud Deboeuf (Renault): "Logan 2 va avea aceleaşi preţuri ca actualul Logan"

Publicat miercuri, 14.03.2012 12:20 de Sebastian Toma, Foto: Adrian Mihălţianu

Automarket a discutat la Geneva cu Arnaud Deboeuf, directorului programului entry de la Renault. Am vorbit despre Lodgy şi despre viitoarele modele Dacia.

 

Arnaud Deboeuf este unul dintre părinții lui Dacia Duster. Lucrează la Renault din 1993 şi a fost numit director adjunct al programului entry în 2007, iar prima sa sarcină a sa în noua poziție a fost dezvoltarea SUV-ului Dacia. Iniţial, Deboeuf lucra la departamentul de Dezvoltare a Motoarelor celor de la Renault, ca apoi să devină şeful departamentului de asamblare a motoarelor la uzina din Cleon în 1998. Ulterior, Deboeuf s-a mutat la departamentul Achiziţii în 2002, unde a fost promovat de la Account Manager la şeful departamentului de achiziţii al Renault Samsung Motors în Coreea de Sud.

Ne-am întâlnit cu Arnaud Deboeuf în cadrul unei săli de conferinţă amenajate în spatele standului Renault de la Salonul Auto de la Geneva, într-o discuție comună între jurnaliștii români și oficialul francez. La fel ca ceilalţi zece ziarişti din grupul care a participat la întâlnirea cu Arnaud Deboeuf, eram nerăbdător să-i pun câteva întrebări despre viitoarele modele Dacia şi despre noul Lodgy. Întâlnirea cu Deboeuf a durat doar 30 de minute, iar grupul de jurnalişti din România s-a dovedit a fi extrem de tonic odată ce Deboeuf ne-a explicat de ce nu are Lodgy ESP în standard.

 

AUTOMARKET: Care sunt concurenţii nou lansatului Dacia Lodgy?
Arnauld Debouef: Primul nostru concurent este piaţa second-hand. Ne gândim la monovolumele mari, care au o lungime mai mare de 4.5 metri. Ca idee, prima şi a doua generaţie a lui Renault Espace avea o lungime de 4.5 metri. Mai sunt în vizor şi alte monovolume mari, cum ar fi Citroen C8. Aceştia sunt primii noştri competitori. Dacă ne uităm la clienţii noştri, vedem că aceştia vin din piaţa second-hand. Aşa că le oferim o maşină nouă, cu tehnologie nouă, design modern - la zi cu tendinţele mondiale şi răspunderea oferită de garanţie. În ceea ce priveşte design-ul, suntem aproape de Toyota şi de alte mărci asiatice. În ceea ce priveşte preţul lui Lodgy, nu există niciun competitor pentru acest model. Cât despre piaţa lui Lodgy, nu ne concentrăm doar pe Europa, ci vrem să vindem această maşină în întreaga lume.

Ce aşteptări aveţi pentru Lodgy în Europa?
Marca Dacia este foarte dinamică în Europa, după cum ştiţi cu toţii. Dacia este concentrată pe Europa, dar avem ambiţii să vindem bine şi în Africa. În 2011, Dacia a atins acelaşi nivel al vânzărilor ca în anul precedent, dar motivul este legat de oprirea programelor de înnoire ale parcurilor auto din Europa de Vest. Aşadar, am avut o creştere anormală în 2010, iar în 2011 piaţa a ajuns la un nivel normal. Anul 2012 va fi mai bun decât 2011, deoarece ne-am mărit gama, iar Duster are succes pe toate pieţele pe care activează. Suntem încrezători în privinţa lui Lodgy în Europa de Vest, deoarece există deja o piaţă pentru aceste modele în acea zonă. Spre exemplu, când am lansat Duster, piaţa pentru aceste modele nu exista nici în Europa de Est, nici în Europa de Vest.

Cum aţi reuşit să-l scoateţi pe Lodgy atât de ieftin?
Cred că e vorba de ADN-ul Dacia. Am învăţat multe cu Logan şi ne-am îmbunătăţit semnificativ procedurile de reducere a costurilor. Nu este deloc uşor. Dacă era, aveam foarte mulţi concurenţi acum. Dar, la opt ani de la lansarea lui Logan, încă nu avem niciun competitor. Abia acum vin rivali pe pieţe cum este cea din India, unde Toyota a lansat Etios şi PSA se gândeşte la un model, dar încă nu avem un rival adevărat. Evident, vom avem rivali în curând, Skoda îşi regândeşte strategia, mai există şi mărcile coreene, iar Peugeot-Citroen se gândeşte la un model low cost. Până atunci, suntem singuri pe acest segment, cum am fost şi în ultimii opt ani. Cred că suntem cu zece ani în faţa rivalilor în ceea ce priveşte sistemele de reducere a costurilor.

SECRETUL PREŢULUI MIC: COSTURI REDUSE INTELIGENT

Ne puteţi da nişte exemple concrete legate de cum aţi redus costurile pe Lodgy?
Practic, am lucrat la toată structura costurilor, lucru care este simplu şi complicat în acelaşi timp, mai ales când vorbeşti despre o maşină. Costurile legate de manoperă nu sunt atât de importante, deoarece nu reprezintă mai mult de 15% din valoarea unui vehicul nou. Spre exemplu, în cazul lui Lodgy, scaunele de pe rândurile doi şi trei sunt exact la fel ca scaunele care echipează Logan MCV. Dacă ne uităm la bord, vedem că este un bord complet nou, dar unitatea de climatizare este identică cu cea folosită pe Logan. Drept dovadă, avem fantele sistemului de climatizare, care au aceeaşi poziţie şi aceeaşi formă. Platforma în sine este tot de Logan, Duster este 70% apropiat de Sandero, iar Lodgy este 55% identic cu Logan la nivel de platformă.

Probabil că pe Lodgy au apărut însă şi elemente noi, pe care le vom vedea ulterior în gama Dacia. Care sunt acestea?
O schimbare mare este la nivelul compartimentului motor, care va fi folosit şi la reînnoirea gamei. Suntem în tranziţie, deoarece am introdus motoare noi şi elemente electronice şi tehnice noi. Noul Logan va avea mai multe piese în comun cu Lodgy decât are noul nostru monovolum cu primul Logan.

LODGY: "GARANTĂM TREI STELE EURONCAP"

Cât de sigur va fi Lodgy?
Avem patru airbag-uri în standard încă de la primul nivel de echipare, iar toată structura de protecţie vine de la Renault. Modelul de bază va obţine trei stele. Putem îmbunătăţi clasarea cu ajutorul unui sistem de avertizare a purtării centurii de siguranţă pentru şofer. Am îmbunătăţit comportamentul la testul de impact cu pietonii, graţie noului compartiment motor, totul pentru a respecta cerinţele EuroNCAP. Modelul de bază va obţine cel puţin trei stele. Este obligatoriu să obţinem trei stele.

De ce nu vizaţi mai multe stele?
Dacia nu va concura pentru cinci stele. EuroNCAP devine din ce în ce mai tehnologizat, aşa că nu ne interesează cinci stele. Garantăm trei stele, deoarece acest nivel garantează siguranţa celulei pasagerilor. Dacă putem atinge patru stele fără costuri prea mari, vom adapta modelul pentru a obţine patru stele. După cum ştiţi, Sandero avea trei stele EuroNCAP, aşa că am adăugat opţiunea airbag-urilor laterale pentru a obţine patru stele. Cinci stele EuroNCAP nu mai semnifică atât de mult nivelul de siguranţă al automobilului, ci sunt obţinute prin dotări suplimentare, cum ar fi ESP sau avertizorul pentru centuri.

De ce este Lodgy oferit doar cu limitator de viteză şi nu cu un pilot automat în toată regula?
E o problemă interesantă. Totul este legat de spiritul Dacia. În Europa, limitatorul de viteză devine un element obligatoriu, din cauza numărului mare de radare amplasate pe şosele. Clienţii noştri se plâng de lipsa acestui element. E o cerere din partea clienţilor, aşa că l-am montat pe Lodgy, cum a fost şi cazul sistemului de aer condiţionat. Dar nu avem încă aer condiţionat cu reglare automată din acelaşi motiv pentru care nu avem şi funcţie de confort pentru regulatorul de viteză - clienţii nu cer acest lucru. Ei ar primi cu braţele deschise un asemenea echipament, dar nu sunt clienţi dispuşi să plătească în plus pentru acest element. Au cerut clar un limitator de viteză, ar dori un pilot automat, dar nu este cazul.

Aţi spus că ESP-ul nu este standard pentru Lodgy. Nu era obligatoriu?
Cred că problema este mult mai complexă decât pare. ESP-ul este, în mod clar, o cerere a constructorilor germani. E alimentată de germanii de la Mercedes-Benz, de când aceştia au avut probleme de stabilitate cu vechiul A-Klasse. Maşinile noastre nu au nevoie de ESP. Când o veţi testa, veţi vedea ADN-ul platformei şi veţi înţelege. ESP-ul a fost dezvoltat pentru Clasa A, a fost o tehnologie pentru geneza platformei. Sunt sigur că aţi condus Logan şi aţi văzut cât de sigură este platforma pe şosea şi cât de manevrabilă este. Când va fi obligatoriu, îl vom monta. Dar nu este nevoie de aşa ceva. ESP-ul este un tratament pentru o platformă cu manevrabilitate slabă.

De ce a avut Duster ESP pentru versiunea 4x4?
E altă situaţie cu Duster, deoarece vorbim de un 4x4. Iarna, când mergi cu Duster şi ai nevoie de mai multă aderenţă pe modul 4x4, foloseşti ESP-ul ca să-i oferi aderenţă suplimentară roţii cu tracţiune. ESP-ul va deveni obligatoriu în Europa şi îl vom monta atunci.

Dacia tocmai a lansat primul său motor turbo pe benzină, vom vedea acest motor şi pe alte modele? Ne putem aştepta la surprize precum Start-Stop şi tehnologii microhibrid?
Da, cu siguranţă că o să-l vedem şi pe alte modele din gama Dacia. Suntem foarte pragmatici la Dacia. Folosim toate tehnologiile disponibile în Alianţă pentru a răspunde nevoilor clienţilor noştri, cât timp acestea nu costă prea mult. Spre exemplu, la Duster, avem o transmisie Nissan pentru modelul cu tracţiune integrală, iar la Lodgy folosim tot tehnologie a Alianţei (n.r. Renault-Nissan). Nu vrem să fim lideri la tehnologie. Vrem să o folosim când este ieftină, când este rentabilă din punctul de vedere al costurilor şi când este dorită de clienţii noştri. Vom avea câteva surprize în viitor, însă nu vrem să introducem niciun element pe care clienţii să nu fie dispuşi să-l plătească.

Spuneţi-ne despre interfaţa multimedia, este nouă?
Da, este complet nouă, dezvoltată de Dacia alături de LG pentru modelele Dacia. O veţi vedea şi pe alte modele. Ne-am înţeles foarte bine cu cei de la LG, au înţeles ce am dorit noi. Toţi clienţii vor acum un sistem de navigaţie, toţi vor să îşi aducă muzica în maşină, toţi vor conectivitate. Îl vom folosi şi pentru celelalte modele, dar nu va fi oferit ca opţional pentru Duster şi pentru modelele actuale, deoarece există o incompabilitate tehnică la nivelul conexiunilor. Dar Duster va primi acest sistem puţin mai târziu. 

Duster este oferit şi cu scaune din piele sintetică. De ce nu există opţiunea asta şi pentru Lodgy?
Astăzi vom lansa Lodgy fără tapiţerie din piele. După cum aţi văzut, Duster a primit astăzi (n.r. la Salonul Auto de la Geneva) o ediţie specială. Lodgy va avea o viaţă lungă, de şase, şapte, opt ani. Vom vedea.

LOGAN 2 VA AVEA ACELEAŞI PREŢURI CA ACTUALUL MODEL

Când veţi lansa următorul Logan, va rămâne actuala generaţie în producţie pentru a oferi o alternativă mai ieftină?
Nu sunt sigur. Dar eu cred că vă gândiţi la altceva: dacă noul Logan va fi mai scump decât actualul Logan. Dacă Dacia va fi mai scumpă. În acest caz, răspunsul este nu. Dacia nu va face ca Skoda. Noi facem parte din Grupul Renault şi avem propriul nostru ADN. ADN-ul nostru este foarte clar şi nu vrem să ne luptăm cu modelele Renault. Toată lumea ştie acum despre marca Dacia, o maşină foarte fiabilă şi foarte serioasă, foarte mare şi spaţioasă şi acum avem şi un design mai atrăgător. În plus, avem şi costuri foarte bune. De astăzi, pot să vă spun că Lodgy reprezintă o nouă realizare: un monovolum mare mai ieftin de 10.000 de euro. Nu vrem să scumpim Loganul, deoarece avem o bază stabilă de clienţi şi nu vrem să-i pierdem. Vrem să ne păstrăm imaginea de marcă.

Logan 2 va păstra platforma actuală sau va fi schimbată?
Noul Logan va fi bazat pe platforma actualului Logan, care este foarte importantă pentru noi, deoarece este una dintre cele mai fiabile platforme din Europa. Preţuiesc platforma Logan, în special când merg la Piteşti, deoarece drumul nu este la fel de bun, iar toată lumea recunoaşte Dacia pentru acest lucru, pentru suspensia sa comfortabilă. Am fost odată în India şi am parcurs un traseu de 300 de kilometri, la dus am fost cu o Corolla şi la întoarcere am condus un Logan. Pot să vă spun că există o diferenţă foarte mare. Avem o platformă foarte bună.

Veţi lansa un motor mai puternic pentru Duster?
Avem deja un motor mai puternic pentru Duster, iar anul acesta vom produce acest model în patru uzine de pe Glob. Pe parcursul carierei de piaţă a lui Duster vom lansa motoare noi, dar în prezent suntem mulţumiţi de cele oferite în gamă. Nu este nicio problemă să oferim un motor pe benzină de 2.0 litri, nu este o problemă de tehnologie, ci o problemă de marketing. Noi, cei de la Dacia, ne întrebăm dacă avem nevoie de acest motor, dacă îl putem vinde. Îşi doreşte un client acest motor? Dacă îl doresc suficienţi clienţi, îl putem vinde, dar nu îl putem introduce "cu forţa". Nu vrem să creştem preţul fără motiv.

Vom vedea interiorul lui Lodgy şi pe alte modele Dacia?
Da. Odată cu Lodgy am lansat un nou interior şi veţi vedea că interiorul o să fie oferit şi pe alte modele. Pentru a păstra preţul la un nivel scăzut, tot ce nu este văzut de client rămâne neschimbat. Putem să facem o diferenţiere prin elementele exterioare şi ornamentele de la interior. Cu acestea ne putem descurca. Este cea mai bună soluţie.

  • BrillCK.ro, miercuri, 14.03.2012 13:36
    Gresit...

    A 5-a stea se da pentru siguranta pietonilor... Stimate dom director.... mai intrati pe google ce naiba...

  • StM, miercuri, 14.03.2012 13:38
    O aberatie de gandire, tipica francezilor

    "ESP-ul este, în mod clar, o cerere a constructorilor germani. E alimentată de germanii de la Mercedes-Benz, de când aceştia au avut probleme de stabilitate cu vechiul A-Klasse. Maşinile noastre nu au nevoie de ESP. Când o veţi testa, veţi vedea ADN-ul platformei şi veţi înţelege. ESP-ul a fost dezvoltat pentru Clasa A, a fost o tehnologie pentru geneza platformei. Sunt sigur că aţi condus Logan şi aţi văzut cât de sigură este platforma pe şosea şi cât de manevrabilă este. Când va fi obligatoriu, îl vom monta. Dar nu este nevoie de aşa ceva. ESP-ul este un tratament pentru o platformă cu manevrabilitate slabă." Apai domnule draga, cand Mercedes Benz introducea esp-ul tu fabricai inca masini de taiat cartofi sau poate proiectai dispozitive de facut apa calda.O ineptie mai mare ca asta nu am auzit.Dar de, in Romania, tara bananiera de altfel, dupa parerea francezilor, nu e nevoie de siguranta si esp. Din aceasta cauza urasc Renault. Si ar mai fi si criteriile de calitate si fiabilitate, de-a dreptul dezastruase. Asa ca le urez falimentul cat de curand. Si nu mai e mult. Astept Skoda Rapid si alte modele care vor veni in standard cu asa ceva.Oricum platformele tehnice germane si japoneze, iar acum si cele coreene, sunt cu mult superioare celor frantuzesti.Asta asa, pentru incultura auto a habarnistului domn Deboeuf. Dar, cu e si cazul, si prostia se plateste. Cand vor muri oameni in aceasta "mirifica" masina, ma intreb care va fi pozitia individului aici de fata????

  • HRares, miercuri, 14.03.2012 13:40
    optionale

    De ce nu se pot oferi mai multe variante in optionale, de exeplu motoare mai puternice sau tehnologii mai avansate. Daca cineva vrea un duster cu motor pe benzina de 2 litrii si vrea clima , navigatie etc etc...ar trebui sa fie in lista de optionale... sau care e politica in cazurile astea?

  • mihai, miercuri, 14.03.2012 13:50

    Jumatate din afirmatiile acestui domn sunt aberatii (dupa cum se spunea si in ale comentarii ei cred ca noi am coborat acum din copac) Fraza asta zice tot: Dacia nu va face ca Skoda. Noi facem parte din Grupul Renault Eu sunt de parere ca dacia este scumpa pt. ceea ce ofera ...

  • ?!, miercuri, 14.03.2012 13:53

    De ce , de ce , de ce... voi ati citit interviul?! sau doar fragmentele care va convin? Raspunsul e clar: "nu vrem sa introducem niciun element pe care clienţii să nu fie dispuşi să-l plătească." Se fac studii de piata pentru asta capcaunilor !

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 14:12
    @StM (cultura auto zero)

    Auzi imbecilitate aici: "cand Mercedes Benz introducea esp-ul tu fabricai inca masini de taiat cartofi sau poate proiectai dispozitive de facut apa calda" In 1995 cand Mercedes introducea ESP-ul, Renault venea cu asa ceva... http://www.youtube.com/watch?v=wZ4X4l56Q1w un monovolum cu motor de f1 cu peste 800 cp... monovolum pe care tot ei l-au inventat... si motoare cu care tot ei castiga campionate in Formula 1... mai vrei alte corectii? o putem tine toata ziua.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 14:28
    E buna vrajeala de showroom, dar...

    Nu are nici o treaba F1 cu masinile de strada de la Renault. Singurele modele care au ADN de curse sunt RS-urile, dar sunt altceva. In motorsport Renault a avut rezultate f bune, are traditie, dar fata de Mercedes....pe toate planurile si segmentele....Buna ziua si au revoir!!

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 14:45
    @dan_grc

    Cunostintele RenaultSport din Formula 1 sunt folosite la masinile de serie mai mult decat ai ti-ar placea tie sa crezi. Eu ca fan Renault, nu compar marca cu Mercedes. Nu compar o marca de volum cu o marca premium! Numai ca discrepantele nu sunt atat de mari precum vor unii sa creeze iluzia.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 14:53
    @Carlos

    Ok, dar sa dai ca exemplu un experiment cu-n monovolum cu motor de f1 nu are absolut nici o relevanta la chestiunea cu esp-ul. Iar la cunostintele care sunt folosite, repet, sunt folosite la Renault Sport, un clio obisnuit cu abtipild pe luneta pe care scrie" Renault campion mondial in F1" este doar marketing fara nimic in spate, zero acoperire

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 14:58
    @dan_grc

    Asta se intampla cand te bagi ca musca-n lapte! Comentarul meu a venit ca o replica la afirmatia lui "StM" PS: poate veni ca o surpriza pt tine, dar platforma de Clio e una dintre cele mai bune, mai fiabile si mai precise din Europa.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 15:12

    Tot nu vad ce legatura are platforma lui clio cu F1, poate-mi explici alta data. Platforma precisa?:)...bine domnule Carlos

  • so, miercuri, 14.03.2012 15:13

    ha ha haaaa, cum naiba sa zici asa mari prostii domnule Arnaud Deboeuf??? cum poti sa compari corola cu logan, fie el si logan 2,3,4,5 sau 6. mare ti-e gradina Doamne!!! credeam ca numai romanii is ... nu mai zic cum, dar uite cum o comit si altii!!! inca o data haa haa haaaaa!!!!

  • denver, miercuri, 14.03.2012 15:18
    @Carlos

    vezi istoria ESP/ESC: http://ro.wikipedia.org/wiki/Control_de_stabilitate_electronic_(autovehicule)

  • @so, miercuri, 14.03.2012 15:25
    prejudecati stupide... cand o sa scapam de ele?

    In Germania se poate, in Franta se poate, numai in Romania nu se poate compara Logan la confort si tinuta de drum cu o alta masina de volum... De ce? Pentru ca romanul e nascut din c*r de domn si i se pare ridicol sa spui de "o dacie" ca-i mai buna decat o "masina straina"...

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 15:27
    @denver

    Imi dai tu mie lectii? Noroc cu wikipedia ca altfel erai cu fundul in balta...

  • dumbravaandrei, miercuri, 14.03.2012 15:52
    @StM

    Cand asta facea masini, tu inca citeai ziarul la lumina lampii... asa ca taci... Are dreptate omul in tot ce zice... un pret cu 1000-2000 de eur mai mare inseamna alta concurenta, alte costuri de vanzare si alte complicatii econoico-financiare. Si aici nu e vorba de a vinde masina doar in Romania... Iar cu ESP-ul discutia e lunga... pot fi implementate si alte sisteme de stabilitate decat celebrul ESP... si pana la urma urmei, il ai optional pe masina, asa ca cei care plang dupa el, au posibilitatea sa si-l cumpere... restul sunt discutii de amorul artei. A zis cumva omul asta ca nu e deloc esp pe lodgy? A zis foarte clar: cine vrea, sa si-l cumpere... noi nu scumpim masina cu mai mult decat este necesar. Iar astia care zic ca dacia e cum e... vreau sa vina unul din voi sa imi aduca o masina cu garantie echivalenta si dotari asemanatoare la aceeasi bani. Ca asa, la sh, in 15k pot sa-mi iau si altceva, dar numai Dumnezeu si cu adevaratul proprietar stiu cati km reali are masina aia, cum a fost exploatata si ce bube a avut/are... ca sa nu mai zic de garantia de multe ori inexistenta...

  • YUL, miercuri, 14.03.2012 15:56
    baieti...nu va certati...

    Spre regretul tuturor marea majoritate a accidentelor de pe sosele se fac cu masini dotate cu ESP,ESC...etc....si stiti de ce nu? Am mereu aceeasi defectiune...aceea este situata intre volan si scaunul soferului...! Asa ca...!

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 16:23
    :)

    Gama de motoare Renault Energy înseamnă: - O performantă mecanică bazată pe excelenta tehnologică a Renault in F1 : cu motoarele Energy, Renault aduce la dispozitia clientilor experienta dobândită în competitie. Cei 34 de ani de experientă în F1 si cele 9 titluri de Campion Mondial al constructorilor permit ca o serie de tehnologii inedite pentru acest nivel de gamă să devină accesibile. ............................................... F1 si motorizarile de serie, un singur scop: ameliorarea randamentului mecanic global Fie că lucrează la vehicule de serie sau la monoposturile de Formula 1, specialistii Renault în motoare urmează un triplu obiectiv comun : conceperea unor motoare performante, fiabile si economice. Prin urmare există numeroase punti între disciplina regină a sportului auto si vehiculele de serie : - Sunt organizate schimburi de resurse: datorită transferurilor de colaboratori de la Renault Sport F1 spre ingineria mecanică Renault, gama Energy beneficiază de experienta dobândită de Renault în F1. - Renault beneficiază de experienta Renault Sport F1 în următoarele domenii: •cunoasterea arhitecturii motoarelor compacte, •experienta în domeniul termicii motoarelor si a răcirii, •reducerea frecărilor, •utilizarea în comun a instrumentelor de calcul si măsură (90 % din programe sunt comune), •utilizarea în comun a metodologiei programelor cu planning-uri de dezvoltare mai scurte.

  • BaditzaEx, miercuri, 14.03.2012 16:23
    greatza de comentariile unora !!!

    mai mare Fudulime,Prostime & Infatuare ca-n romanika, n-ati vazut, doar aici SARACII CU DUHUL , GEN : CAPRA MOARE DE RAIE DAR TINE COADA SUS , arunca cu rosii-n Dacia. In America,Franta,Germania,...Oriunde pe lumea asta unde oamenii Gandesc si Muncesc Intr-adevar , Vor si Stiu sa-si PROMOVEZE ideile,valorile,lucrurile... Americanul isi promoveaza masinile oricat de proaste ar fi, daca nu este fiabila, interesanta, rapida,manevrabila... Tot o promoveaza si o vinde in spiritul national,aici in schimb UN CAP CU CAT ESTE MAI GOL CU ATAT INCEARCA SA PARA MAI MARE. FELICITARI DACIA SI SPER CA TARA ASTA SA MAI SCAPE DE COCA&PITZY&MELTENI CARE NU STIU SA CITEASCA UN MANUAL AUTO DE DACIE DAR CONDUC X5, N-AU MAI MULT DE 4CLS DAR CONDUC UN CLS, SE IMBRACA DE LA 10-12 LEI DAR CIRCULA DOAR CU TAXI-UL, LOCUIESC IN COLIVIE COMUNISTA DE 40MP LA UN PRET DE 40,000 EUR DAR STAU CU BMW-UL DE 60,000 EURO IN FATA BLOCULUI, SAU LOCUIESC CU CHIRIE CATE 2 IN CAM ( CA-S DIN PROVINCIE VENITI LA BUCURESTI SA SE REALIZEZE ) DAR ISI FAC RATA PENTRU MASINA NU PT CASA LOL !!!!!, o tara frumoasa cu fff multe lucruri frumoase Pacat ca este in mare parte locuita !

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 16:27
    1.2 TCe 115 face parte din gama Energy

    Motorul cu cel mai bun raport putere - economie Acest nou motor va fi disponibil din primul semestru 2012 pe familia Mégane / Scénic, în functie de tara de comercializare, înlocuind progresiv motorul 1.6 16v 110 CP. Fată de acesta din urmă, el va oferi performante mai bune, în ciuda reducerii cu circa 25 % a cilindreei : - un motor 1.2 (1 198 cm3) turbo 4 cilindri cu injectie directă, - o putere maximă de 115 CP (+ 5 CP), - un cuplu maxim de 190 Nm (+ 40 Nm) disponibil de la 2 000 la 4 000 rot/min din care 90 % de la 1 500 rot/min, - consum de carburant redus cu 25%, adică cu 1,5 l/100 km fată de motorul înlocuit (1.6 16v) si o autonomie apropiată de cea obtinută de un motor Diesel, - un cost de utilizare mai mic datorită consumului inferior si taxelor mai mici pentru emisiile de CO2 precum si prezenta unui lant de distributie. - un Downsizing de nouă generatie : •Bloc motor integral din aluminiu •100 CP/litru : un nivel de putere inedit pentru un motor pe benzină de 1.2 litri •Familie modulară : versiune TCe de 90 CP în pregătire: 3 cilindri de 900 cm3 Primul motor pe benzină turbo cu injectie directă al Renault, blocul Energy TCe 115 face dovada unei mari suplete în utilizare. Datorită cuplului de 190 Nm, demn de un motor de 2 litri si disponibil încă de la 1750 rot/min, motorul Energy TCe 115 oferă aceleasi reprize si acceleratii ca un motor de 1.6 litri. Această performantă este posibilă datorită introducerii unor noi tehnologii, din care unele sunt utilizate în F1: - Arhitectură motor compactă : acest tip de arhitectură provenit din Formula 1 permite reducerea gabaritului fără afectarea performantelor. - Reducerea frecărilor: permite limitarea pierderilor de energie legate de functionarea motorului. Motorul consumă astfel mai putin carburant pentru a livra cantitatea de energie cerută si câstigă în longevitate si în robustete : •Pompă de ulei cu cilindree variabilă cu comandă electronică: presiunea uleiului este ajustată la nevoile motorului în functie de conditiile de utilizare. Beneficiul pentru client: consumuri si emisii de CO2 mai scăzute, performante superioare. •Lant de distributie cu frecări scăzute : acest lant optimizat este echipat cu un sistem hidraulic care îl mentine permanent întins pentru a reduce la minim frecările. •Jupe de piston acoperite cu grafit. •Strat DLC (Diamond Like Carbon) aplicat pe împingătoarele arborelui cu came. Utilizate de multi ani în F1, aceste tratamente de suprafată asigură proprietăti mecanice care permit reducerea semnificativă a frecărilor si ameliorarea randamentului energetic al motorului pentru performante mai bune si un consum mai redus. - Injectie directă de benzină: injectia are loc direct în camera de combustie, permitând optimizarea randamentului si a strategiilor de pilotaj în functie de utilizarea motorului. Arderea se desfăsoară mai bine, ceea ce contribuie la reducerea consumului de carburant si a emisiilor de CO2. - Distributie variabilă cu dublu-decalor al arborilor cu came (Variable Valve Timing). Asociat unui sistem de supraalimentare prin turbo-colector integrat, aceasta permite atingerea cuplului maxim de la turatii joase pe o plajă largă de utilizare. - Sistem Stop & Start cu demaraj ultra-rapid : sistemul detectează pozitia exactă a pistoanelor si permite injectarea carburantului în cilindrul aflat în pozitia cea mai favorabilă, prin analogie cu demarajul pe o bicicletă (pedala în pozitie înaltă). Redemarajul este instantaneu. Energia necesară multiplelor redemaraje este recuperată în fazele de decelerare/frânare. Expertiza inginerilor Renault Sport F1 pusă în practică în dezvoltarea motorului Energy TCe 115 Renault a dorit ca excelenta tehnologică a Renault Sport F1 să fie pusă în practică în conceptia motoarelor Energy. Pentru aceasta, Directia de Inginerie Mecanică a făcut apel la talentele Formulei 1 pentru a prelua conceptia acestor noi motoare. După Philippe Coblence care a avut sarcina de a dezvolta motorul Energy dCi 130 (tip R9M), Jean-Philippe Mercier a avut responsabilitatea studiilor de inginerie pentru motorul Energy TCe 115. Jean-Philippe Mercier, responsabil inginerie mecanică pentru familia de motoare Energy TCe 115 : „În anii 80, am fost precursorii downsizing-ului în F1. La acea vreme reuseam deja să obtinem 850 CP din cei 1 500 cm3 ai motorului nostru V6 turbo. Această experientă ne-a condus la o bună cunoastere a motoarelor de putere mare pe litru de cilindree. Mi-am utilizat experienta în studiul puterii specifice pentru motorul Energy TCe 115. Am ajuns la un rezultat de 100 CP/l, o premieră pentru un motor 1.2l. Iar Renault nu si-a spus ultimul cuvânt.”

  • BBR91, miercuri, 14.03.2012 17:15

    "Sunt sigur că aţi condus Logan şi aţi văzut cât de sigură este platforma pe şosea şi cât de manevrabilă este. Când va fi obligatoriu, îl vom monta. Dar nu este nevoie de aşa ceva. ESP-ul este un tratament pentru o platformă cu manevrabilitate slabă." Personal n-am condus niciodata Logan, dar citind comentariile posesorilor, si considerand aspectul de frigider... mi se pare cam aiurea sa pretinzi ca A-Klasse are manevrabilitate mai slaba decat Logan... oricat de frigider o fi si A-Klasse. Oricum nu inteleg de va bateti capul atata. Am mai spus, Dacia este la fel de romaneasca ca si Ford, au o uzina in tara si atat. Si Dacia s-au indepartat mult de ideea originala de a fi masini ieftine, exista acum alternative mai bune din punctul meu de vedere, la preturi asemanatoare.

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 17:21
    @BBR91

    Bine macar ca recunosti ca n-ai condus niciodata Logan, dar totusi te exprimi ca un cunoscator... spargi putin tiparele "romanului rupt in fund, dar fudul"... doar putin... PS: numeste-mi o alternativa pt Lodgy "la preturi asemanatoare" daca te tine... te provoc! chiar sunt curios :))

  • jan, miercuri, 14.03.2012 18:20
    comentarii de habarnisti

    peste 50% din cei ce au comentat aici si au permis de conducere NU sunt SOFERIi, sunt doar posesori de permis de conducere si nu-si vor da seama niciodata de diferenta de "tinuta de drum". si cum zicea Deboeuf Dacia nu are competitori fiind unica in segmentul ei prin urmare nu aveti cu ce sa o comparatii. asa ca voi posesori de bmw, audi, vw si alte jafuri de 15 ani inmatriculate prin BG pt ca la toi taxa pt cosciuge pe roti e de 5x mai mare ca pretu ei, suparati si ofticati ca n-aveti un logan nou, mergeti si bateti-va coasa, nu va mai dati cu parerea pe site-urile auto ca nu ne intereseaza parerea voastra. FORTZA DACIA

  • razica, miercuri, 14.03.2012 18:47
    dacia

    " am fost cu o Corolla şi la întoarcere am condus un Logan. Pot să vă spun că există o diferenţă foarte mare. Avem o platformă foarte bună." mda... ma bucur ca am aflat "oficial" ca logan e mai confortabil decat corolla.

  • mihaicmc321, miercuri, 14.03.2012 19:19
    Bravo Dacia

    Tiand cont de cat contribuie Dacia la PIB-ul tarii nu le pot dori decat s-o tina tot asa, indiferent de cine si din ce motiv le cumpara masinile

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 19:24

    Eu "ultrasi" mai agresivi ca cei pt Dacia nu am mai vazut, si stai sa te intrebi de ce. Mai jane, cand toti posesorii aia vor fi invidiosi ca n-au un logan nou inseamna ca vine sfarsitul...pai daca nu are treaba una cu alta, ca sunt lucruri total diferite, cum ma sa fie invidiosi??? Iar datul cu pararea e valabil si-n cazul tau, pt pareri doar pro Dacia intra pe forumuri, dar nici acolo nu e chiar asa. Forzta Dacia zic si eu, fara sa fiu ironic, dar nu mai vorbi de invidie ca te faci de ras

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 19:25

    Fortza, pardon

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 19:42
    @dan_grc

    Altceva in afara de jargon de stadion mai ai sa pui? Ne e vorba de agresivitate aici, ci de a avea sau nu a avea o pozitie pertinenta in argumentatie. Desi au spus ca nu vor sa plece din Romania, ci sa-si consolideze pozitia, parerea mea e ca Dacia care-i detinuta de Renault, ar trebui urmeze drumul Nokiei si sa nu se uite inapoi, pentru asta-i o tara plina de mojici nerecunoscatori... sa vedem cum acoperiti din buzunarul vostru deficitul comercial.

  • unckle, miercuri, 14.03.2012 19:44

    nea salata de beof ala sa ne povesteasca si noua cate siteme de siguranta nu are nevoie masina cu care isi duce el copii la scoala si pe urma sa vina sa ne povesteasca noua cum ca nici noi nu avem nevoie de ele. ... Loganul mai manevrabil ca un A ... nici in cele mai "ude" vise ale lui nu se opate intampla asta :) eu am condus atat logan cat si A .. ceea ce nu se poate spune si despre majoritatea dintre voi

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 19:56

    Tot ce spune omul, e ca necesitatea ESP-ului e exagerata, nu ca ar fi inutil, iar aici sunt de acord cu el. ESP-ul este totusi OPTIONAL. Nu poti sa ma obligi pe mine sa platesc esp-ul daca nu-l vreau. Cel putin deocamdata. Iti amintesti faza cu "clientii nedispusi sa platesca" ? Eh, sunt mai multi decat astia de-alde tine. De aia exista versiuni de echipare si optiuni: ca sa poti ALEGE. La Dacia unde pt client conteaza fiecare suta de euro, dispunerea esp-ului in standard ar insemna restrictionarea accesului la monovolum pentru multi oameni... De ce sa nu-mi pot cumpara un monovolum Dacia, doar din cauza esp, ale carui calitati sunt evidente, dar EXAGERATE intentionat ?

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 20:13
    @Adi

    De acord in mare parte cu o singura mentiune: acum mai nou avem un motor ultramodern, de ultima generatie: 1.2 TCe 115 - injectie directa, turbo, distributie variabila etc.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 20:49

    Am zis eu ca vreau sa plece Dacia din Romania? Pai semanati cu ultrasii de pe stadioane, daca zice omul un singur incovenient pe care-l are Dacia sau un minus....gata, la revedere, s-a terminat, esti habarnist, necunoscator, nu asa mare specialist ca monseur Carlos...Oricum, de acum n-o sa mai comentez nimic de Dacia, ma scuzati. Si daca pleaca, cum adica ? Una ca te excluzi pe tine, iar a doua sa-l plateasca aia care l-au creat, nu inseamna ca l-au creat romanii

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 20:56
    @dan_grc

    Nu stiu, tu trebuie sa stii cum sta treaba cu stadioanele. Si care ma rog ar fi acel "inconvenient", ca tot n-am inteles? Legat de deficitul comercial si "sa-l plateasca aia care l-au creat" esti mult prea naiv ca sa pricepi ceva.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 21:11

    Nu stiu cum e, din ce vad pe la tv cum e cu stadioanele.Prin simplu fapt ca te indoiesti ca Dacia nu ar avea nici un minus, doar plusuri, arata ca esti mult prea subiectiv.Chiar n-am chef si nu trebuie nici eu sa te conving de ceva, nici tu pe mine. Deficitul comercial va fi acoperit cu aruncatul afara a multe de sute de mii de oameni care stau degeaba si primesc salarii de la stat, sper ca n-ai de gand sa te angajezi la stat. Si apoi scumpii nostri guvernanti vor primi ceva de la mine cand vor veni sa ceara si mai multi bani ca nu mai au ce fura, ca na...pleaca investitorii. Dar ce am inteles eu de la tine este ca daca romanii vor cumpara in draci Dacia nu va creste deficitul si va fi mai bine.Problema e ca trebuie s-o cumpere strainii, 90 % acolo se duc, deci ce conteaza ce mai cred romanii. Spor la vanzarile de platforme "precise si stabile"

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 21:36
    @dan_grc

    In primul rand eu nu sunt genul care sa dau calificative de "habarnist, necunoscator" fara sa vin cu argumente logice care sa demonstreze acest lucru. In al doilea rand, Dacia e principalul exportator al tarii, sustinand ~10% din exporturile Romaniei. Daca Dacia si-ar inceta activitatea in Romania, atunci situatia nefavorabila in care importurile depasesc exporturile s-ar acutiza foarte mult si ar avea un impact negativ asupra standardului de viata al populatiei. Asa ceva nu poti sa "acoperi cu aruncatul afara" si nici nu ar rezolva situatia.

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 21:49
    PS:

    M-ai innebunit cu "inconveniente, minusuri si plusuri" fara nimic concret! Pentru numele lui D-zeu, care sunt?! Nu am spus ca nu are. Orice masina are calitati si defecte, dar e o dezbatere si as incerca sa-ti raspund in mod realist cu argumente solide. In masura in care ma pricep bineinteles.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 21:52

    @Carlos Omule, discutia asta a luat-o pe alte directii, repet, eu nu am zis si nici nu-mi doresc sa plece Dacia nici sa intre in faliment. Dintre toate comentariile mele la adresa Daciei, cel putin jumatate sunt destul de obiective si chiar am si laudat progresul pe care l-a facut, adica Renault la Dacia. Dar in momentul in care spun ca un Logan , daca este spatios, nu inseamna ca este si confortabil, pt ca m-a durut spatele dupa jumate de ora de condus, si vin , nu stiu cum sa le spun, fanii si incep "linsajul" virtual deja este asa o disperare si nu inteleg de ce. A fost doar un ex, au fost mai multe. Dar daca va fi sa plece Renault din Romania, ce vina au romanii? cum mare parte din productie pleaca la export, romanii pot sa nu mai cumpere nici o Dacia, nu asta e problema. Problema e la cei care conduc si este alta discutie

  • ccp, miercuri, 14.03.2012 21:57
    fifty-fifty

    de acord cu d-nu Arnaud intr-o privinta:ca fost posesor de logan daca te obisnuiesti cu ea poti conduce foarte rapid pe drumuri virajate(pe drum drept numa cit o tine motorul...atentie nu frinati violent la viteze mai mari de 130km/h :e foarte periculos ..logan fara abs ,nu am condus cu abs...) nu sint de acord in urmatoarea problema:lipsa ac automat nu e o problema...pt mine a fost o mare problema:cind mi-am schimbat masina acu 2 ani principalul criteriu al noii masini a fost ac automat ..deci duster a cazut din start(mi-au placut f mult tinuta de drum si suspensiile,nu mi-ai placut interiorul si spatiul mai mic decit in logan..de fapt e un logan cocotat mai sus si mai turtit)...nu suport ac deloc(dureri de git urechi etc),dar clima bizonala care o am pe actula masina e beton... pot s-o suport tocmai datorita reglajelor(bine are ea alte probleme,care ma scot din papuci..masina)..is curios totusi sa pun piciorul in lodgy

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 22:06
    @dan_grc

    N-am nevoie sa elogiezi / lauzi (fals) progresul facut de Dacia, ca nu suntem pe vremea lui Ceausescu. Nimeni nu-ti cere asta. Am nevoie sa vezi Dacia ca o oferta competitiva ce satisface o cerere crescanda intr-o economie de piata. Iar faptul ca Logan e confortabil pentru banii lui, se vede studiile de satisfactie a clientilor. Nu trebuie sa le spui tu care n-ai Logan, cum se simt oamenii in propriile lor masini. http://www.automarket.ro/stiri/studiu-proprietarii-dacia-sunt-cei-mai-multumiti-de-masinile-lor-43356.html Implicatiile balantei comerciale depasesc cu mult posibilitatile intelectului tau, de aceea ma voi opri aici deocamdata.

  • dan_grc, miercuri, 14.03.2012 22:16

    Nu trebuie sa ai tu nevoie sa primesti laude sau nu, vorbesti de parca ai fi proprietarul Daciei. Sa ne oprim aici, probabil ca am un intelect cu posibilitati reduse

  • unckle, miercuri, 14.03.2012 23:15

    Carlos, gaseste si tu un argument solid in sasiul de Logan,Duster sau Lodgy .. si prezinta-l ... poate vad si cei de la euroncap ca are asa ceva si dacia . Momentan vad ca o tii una si buna cu placa de marketing a celor de la Renault - Nu are lumea nevoie dom'le de asa ceva. Clientii nostri nu au nevoie decat de 3 stele ... toate astea venind de la o firma care a cheltuit milioane multe ca sa faca toata linia proprie de produse la 5 stele . . . dar clientii de dacia nu au nevoie de siguranta, nope, de ce sa plateasca in plus pentru ceva ce nu le trebuie, de ce sa fii obligat sa ai grija de viata sotiei si a copilului tau cand un nene de la Renault iti spune ca "poti sa optezi" pentru asta doar daca vrei .. mi se pare o gandire logica, perfecta pt capitalismul in care traim

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 23:38
    @unckle

    Nu. Tu trebuie sa gasesti /descoperi ceea ce nu stii. Structura de siguranta e foarte stabila. A spus-o si EuroNcap. Daca nu ar fi fost asa nu ar fi luat 3 stele. Diferenta pana la 4 -5 stele vine din echipamente suplimentare - airbag-uri laterale, esp, avertizoare acustice centuri etc. Pana una-alta, Dacia e in conformitate cu normele UE de siguranta, dar daca vrei o masina de 5 stele, atunci clar dacia nu-i pentru tine. Si da, asta-i frumos in capitalism: avem libertatea de a alege! Oricum e amuzant ca o intreaga psudo-pledoarie legata de siguranta sa vina din partea unuia care si-a luat un second-hand din 1997 care nici 3 stele EuroNcap n-are...

  • Carlos, miercuri, 14.03.2012 23:49

    EuroNcap despre Dacia Logan: "The Logan's body proved to be strong and the car achieved a three star rating for adult protection." EuroNcap despre Duster "The passenger compartment of the Duster remained stable in the frontal impact " EuroNcap despre Sandero; "the passenger compartment remained stable during the impact and the dummies' heads made stable contact with the airbags." In niciunul din teste nu au fost constatate riscuri cu potential fatal, doar riscuri minore/medii.

  • unckle, joi, 15.03.2012 00:19

    hehe, scuze pt textul de la "ce masina am"... este de pe vremea cand un alt mare fan dacia imi turna injurii frumos colorate la adresa celeilalte masini ... cand am luat-o p'asta am trecut marca, modelul .. si numarul de ani de la lansarea pe piata ..plus la mana a14-a pe atunci, pentru ca erau 14 ani din 97 cand a fost lansat primul A . .. nu am vrut sa-l dezamagesc. Stai linistit, masina mea are si ESP si 5 stele la testul ala ;) Pe vremuri se dadeau stelele in functie de riscul de ranire "la impact" ..acum cu toate electronicele astea... cam bullshit cele 5 stele... trebuie sa ne uitam la "procentajele" scorului pe diferite componente ca sa putem compara masini cu dotari diferite. (cum ar fi cele "The Logan's body proved to be strong and the car achieved a three star rating for adult protection. The front passenger dummy’s chest instrumentation recorded high loads in the frontal impact. High loads were also recorded by the driver’s chest instrumentation in the side impact. The child protection offered was fair. But protection for pedestrians and other vulnerable road users was poor. Front impact The stable passenger cell and the single stage non-tethered airbags for the driver and front passenger worked well together but loads recorded by the dummies’ chests, particularly the passenger’s, were on the high side. While the footwell suffered only minimal distortion, poor control of the displacement of the clutch and brake pedal compromised protection for the driver’s feet. The brake pedal was also found to be blocked after the test, putting the driver’s lower legs at further risk. He also risked knee injuries from the steering column and its mounting bracket." Sincer, eu nu prea vad cuvinte de foarte mare lauda in textul de la testul daciei logan ... ei spun ca s-a comportat bine...dar dupa aia spun chestii "nasoale". Scorul final de "8" pentru impact frontal este mic spre foarte mic (a mea a avut 15 la impact frontal, ca tot ziceai ca nu are suficiente stele). Ceea ce este de-a dreptul scandalos este faptul ca, dupa 8 ani de la lansarea lui Logan, Renault tine Dacia fara nici un progres din punct de vedere al sigurantei. Cinismul cu care acest om vine in fata presei si spune "Dacia nu are nevoie de mai mult de trei stele" este scandalos .. vine de la exact acelasi constructor care se bate cu pumnul in piept ca TOATE masinile sale au cele 5 stele ... este absolut scandalos, dupa parerea mea, sa vii si sa spui asta la 8 ani dupa prima Dacie moderna. Nici o evolutie - asta este "rasplata" pe care renault o da clientilor Dacia. ... i-au pus beculete si un taciscrin optional .. mda, a evoluat masiv. ... sunt tare curios de ce nimeni nu are vreo problema cu faptul ca Renault a fentat legislatia europeana si a omologat masina fix in ultima secunda ... voi credeti ca au facut asta pentru a da clientului dreptul de a "opta" sau pentru a-s mari profiturile (pentru ca, daca optezi pentru sistem platesti mai mult decat ai fi platit daca era standard, fii sigur de asta ... ei castiga din doua directii - una ca nu trebuie sa respecte obligativitatea de a avea ESP in timp ce ofera un pret mic si a doua ca te jepcaresc in momentul in care tu vrei sa ai acel ESP. Este o "miscare" balcanica .. nu prea ma mira faptul ca nu are nimeni obiectii... ba chiar unii lauda fapta...

  • LauCalin, joi, 15.03.2012 00:30

    "ESP-ul este, în mod clar, o cerere a constructorilor germani. E alimentată de germanii de la Mercedes-Benz, de când aceştia au avut probleme de stabilitate cu vechiul A-Klasse. " Pai domnu, Clasa A a fost lansat pe piata in '97 iar ESP-ul in '95 pe Clasa S. Practic sistemul asta a fost gandit prin '92 si cand l-au introdus in serie pe Clasa A deja se dovedise unul performat. Atat de performant incat si dupa 15 ani este considerat un sistem de siguranta foarte important . Doar la Dacia nu, motivul domnului fiind ca Lodgy (care are platforma peste 50% de la Logan) este suficient de stabil. Ma rog, vorbim de o masina mai masiva. Cel putin teoretic ESP-ul nu ar strica. "După cum ştiţi, Sandero avea trei stele EuroNCAP, aşa că am adăugat opţiunea airbag-urilor laterale pentru a obţine patru stele." "Putem îmbunătăţi clasarea cu ajutorul unui sistem de avertizare a purtării centurii de siguranţă pentru şofer." " Si uite asa a luat Sandero 4 stele. Chestia asta imi aminteste de ce s-a intamplat in 2001 cand Laguna II a primit o stea in plus pentru avertizorul acustic de centuri necuplate. Au urmat apoi Megane, Scenic, Espace etc. Si dintr-o data masini cu pretentii in care s-au bagat bani multi in cercetari de siguranta, precum BMW Seria 3, Volvo S60 " care nu aveau avertizor acustic si-au luat-o in freza". ps: prima generatie a Clasei a aluat 4 stele in 1999. Singura masina care mai avea 4 stele atunci a fost SAAB 9-5. La 5 stele inca se visa.

  • bau, joi, 15.03.2012 01:49
    motoare diesel

    cred ca un 2.0 diesel imprumutat de oriunde ...s-ar vinde pe duster :)

  • klaus7, joi, 15.03.2012 04:52
    Pentru cei impertinenti si pentru Automarket:

    Acest Arnaud Deboeuf cu siguranta nu are pic de respect fata de el insusi, cu atat mai putin fata de semenii lui. Cred ca, fiecare dintre noi decide daca si ce cumpara in functie de nevoie si posibilitati. Produsele marcii Dacia a grupului Renault reprezinta extrema opusa a produselor oferite sub sigla rombului, daca vreti un contrast, tinand cont de pozitia pe piata auto a constructorului francez, aflata sub Mercedes Benz, marca data drept exemplu in acest interviu. Cu parere de rau scriu ca acest site care candva satisfacea pofta de informatie a pasionatilor domeniului auto, a ajuns un soi de ziar online de scandal prin introducerea forumului si prin tolerarea acestor indivizi care din lipsa de activitati utile, polueaza inversunati articolele, cu exprimarea lor greoaie si agramata, neconstientizand ca nivelul de cultura redus nu poate fi mascat cu cateva fraze copiate dintr-o sursa sau sustinand opinii ce nu le apartin. Aviz utilizatorilor gen Carlos. Numai bine.

  • Carlos, joi, 15.03.2012 09:08
    @unckle

    S-ar spune ca 2 capete sunt mai bune decat unul... in cazul de fata, tu si LauCalin nu faceti nici cat unul cu deficit mental moderat. Si tu si LauCalin inventati chestii care nu exista. :)) Cine naiba a zis: "Dacia nu are nevoie de mai mult de trei stele" ?!! Nu! A spus ca garanteaza 3 stele. A spus ca-i obligatoriu sa ia minim 3 stele. De fapt aformatia lui Arnaud Deboeuf a fost "Modelul de bază va obţine cel puţin trei stele" Ce va fi mai departe ramane de vazut cand Lodgy va fi testat Euroncap. Tu nu intelegi notiuni de baza din siguranta. Nu intelegi diferenta dintre o celula de supravietuire /structura stabila si fortele de inertie ce actioneaza asupra corpului uman. Repet pentru a mia oara: NICIUNA din remarcile Euroncap NU au potential fatal in testul lor. Faptul ca tu nu crezi in beneficiile pe care le aduce EuroNcap in industrie si te folosesti de el doar pentru a aunca cu noroi in Dacia, dovedeste o lipsa de caracter si o mojicie fara margini. Auzi cretinitate: "in 8 ani nici o evolutie - asta este rasplata". Orice om normal aude asta, iti va rade in fata. Un Lodgy dotat cu airbag-uri laterale si ESP ar lua cu siguranta 4 stele EuroNcap. Chestiunea e ca EuroNcap noteaza doar dotarile standard. Deci se discuta clar de o evolutie la siguranta. Ca sa nu mai vbim de restul: design, motor ultramodern, interior nou etc. Si daca 300 euro ti se pare "jecmanire" pentru ESP+ASR cu certitudine habar n-ai preturile cerute de ceilalti pt sistemele astea. Esti penibil ! @LauCalin Macar la Dacia discutam de transparenta. Alti constructori nici atat n-o sa-i vezi sa recunoasca. Legat de Laguna, ti-am mai dat peste nas in trecut, dar tot n-ai priceput nimic. Ideile tale, putine, dar fixe, vin din interpretarea superficiala a unor declaratii si necunosterea dotarilor care au facut ca Laguna sa fie prima masina cu 5 stele EuroNcap. @klaus7 Ce vrei tu de fapt, ca n-am inteles? "extrema opusa" :)))) am ras copios!

  • Carlos, joi, 15.03.2012 09:49
    @unckle

    Ma indoiesc ca ai o masina de 5 stele Euroncap, dar chiar si asa, afirmatia legata de propria ta ipocrizie, ramane in picioare. De ce? Pentru ca ai fost dispus sa-ti cumperi o Mitsubishi Carisma din anii '90 stiind ca n-are siguranta nici macar 3 stele cat un Logan. Sunt sigur ca ti-ai fi cumparat la momentul acela o masina mai sigura, dar n-ai facut-o din cauza banilor. Bine, nu vei recunoaste niciodata. Eu cred ca realitatea e alta. Eu cred ca minti in privinta masinii. Dupa cum bine a spus un cititor la alt articol, cu siguranta esti un infatuat cu o rabla second-hand ce abia se chinuie sa plateasca ratele la banca, dar scrie pe forum de parca ar fi frate cu donald trump...

  • LauCalin, joi, 15.03.2012 10:33
    @Carlos

    O, da! Mi-a dat peste cineva care imi spune cat de tare e o masina sau un motor dand copy/paste de pe niste site-uri oficiale :)). In al doilea rand, daca ai avea cltura auto asa cum te bati cu pumnul in piept ai sti ca acum 10-11 TOATE masinile care aveau avertizor acustic pentru centuri nepuse primeau o stea, iar Renault a fost primul constructor care oferea in serie avertizoare. In al treilea rand, vezi tu, cu masini precum Mercedes Clasa A inca din faza de proiect s-a dorit sa fie in varf din cat mai multe puncte de vedere (si asa cum ti-am zis masinuta asta in '99 a luat 4 stele). Ori Dacia este un produs low cost pentru ca asta s-a dorit. De-asta Renault nici nu vrea 5 stele de la ea, ci mai degraba sa fie fiabila, dotata cat de cat bine si spatioasa. 5 stele ar mari pretul masinii si nu asta e politica marcii. Imi amintesc de testul elanului facut prin 2005-2006 in care Logan s-a comportat... normal(?!)... adica datorita tocmai suspensiei confortabile (a se intelege moi in cazul Dacia) masina s-a inclinat incat iti vedeai moarte cu ochii. Si domnu' asta spune de Lodgy ca nu are nevoie de ESP. Si inca o data imi dau seama ca este cam pararlel cu domeniul auto: Carisma a fost considerata una dintre cele mai fiabile masini de pe piata inca de cand a aparut. Mai mult decat atat Carisma a fost facuta pe platforma de Volvo S40 (masina asta a fost un exemplu in privinta sigurantei inca de cand a aparut, lucru sustinut de multe asociatii care se ocupa cu siguranta rutiera din Eurpa si din State, chiar si EuroNCAP sustine asta), care la fel, a luat 4 stele tot asa, prin '98-'99. Si sa nu uitam ca in 2005 cand Logan a fost testat, EuroNCAP nu isi modificase modul de punctare si cu toate astea a luat 3 stele. Concluzia fireasca pentru un om echilibrat si impartial este ca Renault stie foarte bine ce a vrut mereu de la Dacia, dar sunt unii care cred ca Dacia este mai mult decat ce au realizati proiectantii Renault. Deci amice, daca nu sti intereseaza-te ce si cum. Altfel te dai destept in fata unora ca tine, care in afara de Dacia si Renault nu mai stiu nimic. Si toti te apreciaza. Bravo, esti popular!

  • Carlos, joi, 15.03.2012 11:17
    @LauCalin

    Scurt: aici subiectul este Dacia Lodgy , nu Laguna. N-o sa ma las atras intr-o discutie offtopic aberanta . Si acum ce faci? Te servesti din "miturile Dacia"? Cam penibil acum dupa atatia ani sa aduci asa-zisul "test al elanului" care s-a demonstrat ca a fost o maniplulare grosolana din partea nemtilor. De ce mai e nevoie sa zic ca a trecut testul cu BRIO in Romania, Suedia etc? Pentru ca nu te duce capul mai mult? Imi scrii mie ca sunt paralel cu domeniul auto? Tu care crezi ca fiabilitatea si siguranta sunt acelasi lucru?!! :)) Fiabilitatea poate era data de motorizarile Renault ce au echipat Mitsubishi Carisma, siguranta e insa altceva. Si mai bine nu ziceai de S40, o rusine pentru Volvo pana in 2004. Ideea e alta: Mitsubishi Carisma nu avea mai mult de 3 stele. Cum poate sa predice "unckle" de siguranta, cand erau masini cu 5 stele EuroNcap inca din 2001 ? Si da, in 2005 Logan avea 3 stele, dar "stelele" erau la fel pentru toate masinile.

  • LauCalin, joi, 15.03.2012 11:39

    Pur si simplu nu ai cu cine. Are mare dreptate klaus, cateva comentarii mai sus. Iti spun pentru ultima oara, daca te duce capul sa intelegi bine, daca nu traim si fara sa gandim: imi vorbesti de performantele unui motor din brosurile producatorului (in conditiile in care nimeni nu a condus asa ceva), imi vorbesti de faptul ca Lodgy nu are concurent la nivelul lui de pret (pai nu are, dar te-ai intrebat vreodata de ce? - evident vorbim de masini noi), imi spui ca S40 a fost o rusine pentru Volvo (habar nu ai, lasa ca a fost Megane 2 o mandrie pentru Renault), zici ca Logan a trecut cu brio testul elanului ( uite, facut in Romania http://www.youtube.com/watch?v=k3zyuvBBPPI - si nu uita ca Lodgy e totusi un monovolum), zici ca Renault a adus multi bani Romaniei (dar lasa, ca au facut si pentru ei bani... in mare masura la Renault nu prea a fost criza datorita Dacia, si sa nu uitam ca Renault s-a opus vehement scoaterii taxei auto). Si uite ca sa nu te bag in ceata, nu am zis niciodata ca Dacia este o marca proasta. Ci faptul ca este o masina medie, care la cat costa ii intelegi minusuirle (gen caroserie negalvarizata, confort mediu, siguranta medie, finisaje medii) si care are si avantje clare (ex: raport calitate pret foarte bun, spatiu interior, dotari bune pentru nivelul asta de pret si nu in ultimul rand fiabilitate). Problema sunt ultrasii ca tine care incearca sa vanda masini pe internet spunand ca ale lui sunt exceptionale.

  • unckle, joi, 15.03.2012 11:55

    Carlos .. esti liber sa crezi ce vrei, ca d'asta suntem intr-o tara (deocamdata) libera. Din cate cunosc Mitsubishi nu a folosit motoare renault (a folosit de la PSA si VW). A mea are un 1.6 de origine japoneza (4g92). Pot sa iti confirm ca s-a folosit o cutie de viteze cu 5 trepte de provenienta renault. De asemenea trebuie mentionat ca Mitsubishi nu a "luat" platforma de la Volvo ci ea a fost desvoltata impreuna cu Volvo, avand ca scop punerea in productie a celor doua masini in fabrica din olanda (fabrica era detinuta in acel moment de cele doua firme). La EuroNcap Carisma si S40 au luat 3 stele (vorbim de Carisma facelift ... d'asta am .. de asta vorbesc..). Avand in vedere ca a mea Carisma a fost notata cu 10 puncte la impact frontal ... fata de cele 8 cu care a fost notat loganul (cinci ani mai tarziu) ... as putea spune ca este un pic "mai bine". zi si mie, cu citari de surse, ce motoare renault au fost la mitsubishi ... asa de curiozitate ... ziceai ca tu esti unu d'ala cu argumente logice, bine fundamentate si tot asa ... Avand in vedere ca tot te iei de masinile mele baga la cap urmatoarele : W169, Carisma facelift ... si un Tico :) ... tico este de astazi masina mea de suflet, special pentru ca tu sa poti sa dormi linistit stiind ca am si o masina mai proasta ca a ta (desi pot spune ca tico asta face treaba cu pretentii mai putine ca un logan). Te-as invita sa ne povestesti ce masini conduci tu .. dar sunt convins ca o sa imi raspunzi tot cu afirmatii injurioase ...

  • Carlos, joi, 15.03.2012 12:10
    @LauCalin

    Ce te deranjeaza din ce spune in "brosura"? Faptul ca arata ce tehnologii intra in componenta unui motor 1.2 TCe? Sau poate faptul ca indica punctual implicarea RenaultSPORT in crearea tehnologiilor pt masinile de serie? Ti-am spus de "n" ori: degeaba incerci sa creezi iluzia ca eu as exagera. Nu ma reprezinta. Eu nu am spus niciodata ca "dacia face cele mai tari masini din lume". Din contra, orice afirmatie e sustinuta de argumente puternice si verificabile. Atata timp cat "minusurile" erau obiective si cinstite nu aveam nicio problema. De exemplu, cand urc intr-un Logan, eu nici acum nu m-am obisnuit cand cu actionarea geamurilor electrice de pe consola centrala. Parerea mea e discutam de un defect conceptual cu implicatii in ergonomie, dar nu unul peste care nu se poate trece. Conditia principala e sa pricepi filosofia Dacia, sa fii deschis la minte, lipsit de fite si alte greturi. Tu sa ma bagi in ceata? Habar n-ai cati din astia ca tine am fumat eu pana acum! Tu mai ai mult laptic de baut pana o sa ajungi la nivelul meu.

  • cos, joi, 15.03.2012 12:31
    E nevoie de siguranta mai mare in Dacia

    Masina e vazuta de multi ca o arma si conteaza armura pe care o are. Daca iti iei o masina plecand de la ideea ca o sa virezi brusc la 130 km/h pe autostrada, sau ca o sa intri in alte masini, trebuie sa privesti in alta ograda. Problema e ca tot mai multi retardati sau oameni bolnavi, conduc masini de teren desi nu ies cu ele de pe sosea si pentru ca ei sunt ami sus decat ceilalti, cred ca li se cuvine tot. Acestia vor gresi la un moment dat si vor omora oameni nevinovati. Vezi Huidu. Pe vremea cand masinile nu era privite ca niste armuri, am trait cu totii in Dacii 1310, Oltcit-uri, Skode si uite ca am supravietuit, pentru ca atunci oamenii erau mai atenti poate, sau aveau mai mult respect pentru cei din jurul lor. Astazi din pacate, trebuie sa te gandesti la toate si bine ar fi sa fii intr-o masina care are un punctaj mare la testele de impact nu pe baza de beculete si piuitori, ci pur si simplu pe baza ramforsarilor si modului in care e gandita masina sa se deformeze pentru a absoarbe socul si a conserva compartimentul pasagerilor. Dacia, stagneaza la acest capitol si e pacat. Eu cred ca multi isi doresc sa stie ca se afla intr-o masina mai sigura deoarece drumurile au devenit din ce in ce mai periculoase. Imi vine greu sa cred, ca aceasta doleanta nu a ajuns la urechile celor de la Dacia. Conduc Logan din 2006, dar in 2008 am ales o alta masina, nu nemteasca, ce a obtinut un punctaj de 5 stele. Am cumparat-o tot de noua, pentru ca nu agreez ideea de sh. Confortul la drumurile din Romania, fiabilitatea si costurile de intretinere/asigurare, sunt greu regasit in alt model de aceeasi clasa. De la o vreme insa, pur si simplu imi place sa cred ca as avea o sansa in plus daca vreun nebun isi indreapta volanul in directia masinii ce o conduc.

  • Carlos, joi, 15.03.2012 13:00
    @cos

    Nu cred ca Dacia "stagneaza" la siguranta. Gandeste-te ca in 2005 dotari ca airbaguri laterale, esp, asr, afu, centuri pretensionate etc. erau un vis prea indepartat chiar si pe lista de optionale.

  • LauCalin, joi, 15.03.2012 13:33

    Omule, tu pur si simplu refuzi sa intelegi. Ce vrei sa spui daca dai citate din brosuri, ca esti mai destept? Pai arata-mi tu o brosura a unui producator care nu isi lauda produsul. Faptul ca nu sunt de acord cu ce zici tu nu inseamna ca sunt impotriva ideei Dacia. Si apropo de acele geamuri electrice de pe bord. Nu este deloc un defect conceptual asa cum zici tu, e inca o chestie legata de costuri. Pozitionarea lor pe usi ar insemna un cost suplimentar de 10-15 euro. Poate vei zice ca e o nimica toata. Inmulteste asta macar cu 500000 de unitati vandute si vezi la ce cost pentru tine,ca producator ajungi. E drept ca banii ii poti recupera la vanzare, dar de ce sa te complici (inutil) cand masina merge si cu butoane puse in bord? La Duster s-a putut pentru ca oricum pretul masinii e din start mai mare la la Logan. Despre asta vorbesc, lipsurile Dacia sunt constientizate de cei care au proiectat masina. Nu insa si de (o mare majoritate) din cei care o conduc. Dand citate cat de tare e 1.2 Tce... pai mai ai putin si pe cei care viseaza frumos ii convingi ca e un fel de motor de BMW. Ideea e ca uneori exagerezi si nu concepi ca si o masina sh poate fi o optiune viabila la un Logan, lucru pe care tot cei de la Dacia il accepta... nu insa si tu (cand vii o vorbe de genu "este o oferta foarte buna"... o fi, dar lasa-l pe client sa aleaga). Oficialii Renault recunosc ca piata sh este cel mai are rival pentru Dacia. Aporpo, eu am vrut sa imi cumpar Logan pana in ziua cand am gasit masina din semnatura. Si iti spun un lucru pe care cred ca nu il crezi: consider ca am facut o bine ca am luat-o. Dar ce, asta inseamna ca Logan nu isi merita banii? :)) "Habar n-ai cati din astia ca tine am fumat eu pana acum! Tu mai ai mult laptic de baut pana o sa ajungi la nivelul meu." Asta e din ciclul "sunt destept, modest si va dau... pe toti" :))

  • dan_grc, joi, 15.03.2012 13:53

    @LauCalin Expertul Carlos a prostit prea multi prin showroom , asta a vrut sa spuna cu " fumatul", si chiar il inteleg, cand iti intra in reflex asta e greu sa vorbesti normal, daca-l trezesti noaptea la doua incepe..." bine ati venit, sa va prezint cea mai precisa platforma" .

  • Carlos, joi, 15.03.2012 14:00
    @dan_grc

    Daca ideea ca eu as lucra pentru Dacia/Renault iti aduce tie linistea sufleteasca, atunci hai s-o lasam asa, chiar daca realitatea e alta. Nu vreau sa ramai traumatizat din cauza mea. Chiar sunt baiat bun. Bafta! :)

  • dan_grc, joi, 15.03.2012 14:03

    Departe de mine sa fiu traumatizat, sunt convins ca esti baiat bun. Iar citatul despre datele tehnice la motorul de 1.2 Tce nu cred c-a fost pt mine, eu n-am pomenit de motor, dar nu conteaza. Bafta!!

  • @dan_grc, joi, 15.03.2012 17:02
    citeste bine!

    "Renault campion mondial in F1" este doar marketing fara nimic in spate, zero acoperire" RASPUNS: Expertiza inginerilor Renault Sport F1 pusă în practică în dezvoltarea motorului Energy TCe 115 Renault a dorit ca excelenta tehnologică a Renault Sport F1 să fie pusă în practică în conceptia motoarelor Energy. Pentru aceasta, Directia de Inginerie Mecanică a făcut apel la talentele Formulei 1 pentru a prelua conceptia acestor noi motoare. Jean-Philippe Mercier a avut responsabilitatea studiilor de inginerie pentru motorul Energy TCe 115. Jean-Philippe Mercier, responsabil inginerie mecanică pentru familia de motoare Energy TCe 115 : „În anii 80, am fost precursorii downsizing-ului în F1. La acea vreme reuseam deja să obtinem 850 CP din cei 1 500 cm3 ai motorului nostru V6 turbo. Această experientă ne-a condus la o bună cunoastere a motoarelor de putere mare pe litru de cilindree. Mi-am utilizat experienta în studiul puterii specifice pentru motorul Energy TCe 115. Am ajuns la un rezultat de 100 CP/l, o premieră pentru un motor 1.2l.

  • Marketing, joi, 15.03.2012 17:11

    "Am ajuns la un rezultat de 100 CP/l, o premieră pentru un motor 1.2l." Conform unui calcul simplu, rezultatul raportului CP/l este de 95,99 nicidecum 100.

  • dan_grc, joi, 15.03.2012 18:16

    Ma refeream la perioada 2005-2006, cand Renault a iesit campiona in F1, si pe toate masinile de strada, de la Clio pana la Espace, aveau etichete pe luneta cu acest lucru "Renault campioni in F1" . Acest Tce este un motor nou, au trecut ani buni de atunci, si astfel de solutii tehnice sunt aplicate si de alti constructori, nu sunt nici cele mai economice, cele mai puternice si nici cele mai putin poluante motoare. Deci acum vreo 5,6 ani ce soluti tehnice avea un Clio implementat din F1? Exceptand divizia RS. Nu trebuie sa-mi explici mie cum e cu marketingul, dar nu mai prezenta marketingul de la Renault ca si cum ar fi mai breaz decat al altora

  • @dan_grc, vineri, 16.03.2012 08:48

    Esti ca multi altii, care daca n-au cu ce pietre sa arunce intr-o marca auto, apeleaza la "aminitiri din copilarie", lucruri fara importanta. Renault dintotdeauna s-a folosit mai mult sau mai putin de cunostintele Renaultsport ce activeaza in F1 pentru a-si pune la punct tehnologia. Doar ca unii in necunostinta de cauza, au interpretat ca "marketing". De fapt cati stiu ce inseamna marketing cu adevarat? PS: iti recomand sa conduci cel putin odata in viata Clio RS si atunci sa vedem cata ironie iti mai ramane in glas cand spui "cea mai precisa platforma"... Platforma e baza, iar platforma e buna. Nu degeaba gama RS e considerata lider de segment.

  • dan_grc, vineri, 16.03.2012 13:36

    Se pare ca unii nu pot si nu vor sa inteleaga, prietene, clio rs nu are nici o treaba cu Clio normal, eu la versiunile obisnuite ma refeream. Marketingul este f bun se pare, de vreme ce crezi ca gama RS este tot aia cu versiunile normale. Si afirmatia cu "cea mai precisa platforma" era de la Logan, deci nu stiu de ce naiba tot aduci in discutie gama RS

  • @dan_grc, duminică, 18.03.2012 23:26

    Esti plin de prejudecati prostesti. Clasic.

  • Andrei, luni, 19.03.2012 00:09
    Parerea mea

    Eu unul am tot respectul pentru Renault. Au inventat motorul turbo, au atatea premii in motorsport si multe altele (poate oricine sa caute). Problema noilor Dacii care vor aparea (incepand cu anul asta) e la capitolul siguranta care e ceva de baza totusi. Mi se pare jenant sa oferi doar 3 stele in 2012. Sunt de acord ca nu au cum sa scoata produse cu dotari/finisari mai sus de pragul de low-cost, la urma urmei nu oricine isi permite sa plateasca foarte multi bani pe o masina, insa siguranta trebuie sa fie accesibila pentru toti si sa nu fie luxul masinilor care nu au eticheta low-cost. Domnul din articol zice de 3 stele garantate, insa nu ia in considerare ca de multe ori la masinuta noastra mioritica nu se deschid airbagurile in caz de accident...si surpriza, 3 stele ajung juma de stea si adios.

  • OTV, luni, 19.03.2012 11:25
    @Andrei

    3 stele in noile conditii EuroNcap e un nivel de siguranta absolut decent. Jenante sunt presupunerile tale amatoresti. Probabil ca esti fan al stirilor in stil OTV-ist.

  • Radu, marţi, 20.03.2012 00:33
    @Andrei

    La 3 stele EuroNcap la nivel de 2012 nu se mai moare ca acum 6-7 ani, sunt suficiente teoretic, deci nu e chiar jenant. Zic teoretic pentru ca intr-adevar de multe ori airbagurile de Dacia nu se deschid. Sunt mecanic auto si am vazut 2 cazuri pana acum de Logan in situatia respectiva, cu accidente care din fericire nu au cauzat moartea nimanui din cauza vitezei mici de impact. La 60 km/ora erau morti demult fara airbaguri. Oricum daca vreti masina de provenienta frantuzeasca care sa fie fiabila mergeti pe Peugeot si uitati de Renault.

  • Poppy, marţi, 20.03.2012 09:27
    Calitatea Dacia

    Dacia e mai buna doar ca second hand-urile, cu ele concureaza. Pacat ca nu maresc calitatea cum au facut cei de la Chevrolet si Hyundai in ultimii 10 ani, chiar daca ar fi vorba de alt palier de pret. As prefera un Logan 2 care sa inceapa pe la 9000 de euro si se opreasca undeva pe la 14000 insa care sa fie de calitate.

  • lodgy, marţi, 20.03.2012 11:16
    @Poppy

    Chevrolet si Hyundai sunt marci de volum si urmaresc alt public. Dacia e deocamdata singura pe "palier" si ii merge foarte bine asa.

  • masinescu, miercuri, 21.03.2012 14:05
    Rusine Renault

    Bai frantujilor, daca toate lumea ar avea ESP obligartoriu pe masini ar scadea considerabil numarul accidentelor, asta nu intelegeti voi. Daca X-ulica cu Loganul nu are ESP si intra in Y-culescu care are, care e vina ultimului? Asa a fost si cu ABS-ul care e acum obligatoriu, cand a aparut ziceati ca e gaselnita germnana si l-ati bagat si voi obligatoriu dupa 20 de ani pe cazanele voastre de Renault numai dupa ce vi s-a impus prin lege. Mai bine nu mai faceti masini decat sa faceti economii pe vietile altora si mai bine ca cei ce isi permit doar un cazan nou sau second sa mearga cu autobuzul, ar decongestiona traficul, ar fi mai putine accidente si ar scadea poluarea. In ziua de azi tot melteanu are second hand in loc sa mearga cu transportul in comun.

  • Radoi, miercuri, 21.03.2012 14:28
    Oau, ce discutii aprinse aici

    Nu va mai certati fratilor asa. Domnul de la Dacia prosteste clientul (cum fac si firme mai mari, din toate domeniile economicului) pentru a avea profit cat mai mare. Domnii de la Dacia au invatat cum sa faca profit si sa vanda anual sute de mii de masini in toata Europa. In vest sunt preferate de pensionari si de oamenii cu venituri medii care nu mai vor sa faca credit pentru o masina noua asa cum faceau pana acum 5-6 ani cand isi achizitionau marci precum Peugeot, VW, Ford, Opel, Renault. E mentalitatea ca decat un Golf pe credit mai bine 3-4 Loganuri pe care le schimba la 3-4 ani. Pacat ca la noi in Romania s-au facut inainte de Logan numai masini care nu au avut succes afara cand au fost produse de marcile mama: Renaul 12 - Dacia 1300-1310; Citroen Visa - Oltcit; Daewoo Nexia - Daewoo Cielo (care oricum e mai fiabil si mult mai confortabil ca un Logan, ca am mers cu ambele pentru ca le am la serviciu in parcul auto si stiu istoricul service Cielo vs. Logan). Sa vedem daca B-max-ul de la Ford va avea succes.

  • IngerulNegru, miercuri, 09.05.2012 22:08
    @Carlos

    Te cam crezi mare zeu pe aici,desi tot ce stii nu e pe testate ci din pliantele Renault!Mergi si testeaza intai si apoi comenteaza.Renault a fentat legislatia europeana cu privire la siguranta si se mai si mandreste cu asta.Punct!Daca mintea ta creata nu e in stare sa inteleaga, nu ai decat sa te agiti! Sunt alte marci mult mai bune din aceeasi clasa,vezi japonezele.Si nenea salata ala sa lase vrajeala ca Dacia nu are nevoie de esp. Ia tu un Logan si incearca sa iei mai tare un viraj sa vezi ce se intampla.Ne zic de accidente,sa vezi protectie acolo...lipsa!!!Deci,lasa-ne!Unde e ceva de Renault,gata tu,mare zeu,mare cunoscator,mare expert!Fa-ne un serviciu si dispari,asta ca sa ma cobor la nivelul tau.Pana ca Renault sa creeze din Dacia o masina in adevaratul sens al cuvantului, vezi Skoda si Seat de la VW, mai avem.Nu zic mai mult, ca marele Renault se face de ras in comparatie cu Mazda, Mitsubishi sau chiar suratele din PSA. Nu ai capacitatea de a gandi? Du-te si copiaza o replica! Nu esti in stare sa accepti si alte pareri?

  • sergiu, sâmbătă, 26.05.2012 19:08

    tarani cu daci si renouri dau manute rosii ca disperatii iarasi

  • andrei, miercuri, 12.09.2012 15:46

    de ce dacia nu vrea sa iasa din segmentul law cost?