Înmatriculările de mașini noi au scăzut în România cu 45% în luna mai: Dacia a avut un declin de 34%

Publicat marţi, 09.06.2020 10:46 de Daniel Popescu, Foto: Dacia

Românii au înmatriculat aproape 7.200 de mașini noi în luna mai, în scădere cu 45%. Aproape 2.200 de unități au purtat sigla Dacia, care a scăzut cu 34%, în timp ce Hyundai, Lexus și Land Rover sunt singurele mărci în creștere.

Piața auto din România a înregistrat și în luna mai o scădere puternică a înmatriculărilor de mașini noi, ca urmare a restricțiilor de circulație care au început să fie relaxate abia de la jumătatea lunii, potrivit celui mai nou raport al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Datele oficiale arată că în România au fost înmatriculate 7.155 de mașini noi în luna mai, în scădere cu 45% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

La fel ca și în aprilie, Dacia a reușit o performanță mai bună decât piața, întrucât înmatriculările mărcii de la Mioveni au scăzut cu 35%, la 2.139 de unități.

Marea surpriză este că pe locul doi în topul mărcilor este Hyundai, care a înmatriculat 555 de unități, în creștere cu 5.5%. De altfel, marca sud-coreeană este una dintre cele numai trei mărci care au înregistrat o creștere de înmatriculări în luna mai, alături de Lexus (15 unități, +7%) și Land Rover (48 de unități, +2%).

Skoda a ocupat ultimul loc pe podium cu 493 de unități (-57%), în timp ce Renault a fost foarte aproape cu 491 de unități (-53%), iar Toyota a încheiat pe 5 cu 469 de unități și o scădere de numai 7%.

La nivelul primelor patru luni ale anului, în România au fost înmatriculate 39.455 de mașini noi, în scădere cu 31% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 10.973 de unități poartă sigla Dacia, care a înregistrat o scădere de aproape 38%.

Piața mașinilor second-hand a înregistrat de asemenea un declin puternic în luna mai, cu 26.616 de unități înmatriculate și o scădere de 30%. La nivelul primelor cinci luni ale anului, scăderea este mult mai mică, de numai 15%, cu aproape 155.000 de unități.

Via DRPCIV

  • Moldovean, marţi, 09.06.2020 13:15

    Am vândut o mașină pe vreme de pandemie. Haideți să vă povestesc cum decurge procesul în București. - 9 aprilie - vândut mașina. Trebuie să aștept finalizarea stării de urgență. - totuși, între timp aflu că semnăturile de la fiscal (taxe locale) se pot cere online - îmi fac semnătură digitală, ei mă sună, mă verifică video etc. Totul bine. - Scanez contractele, CIV, buletinul etc și le trimit actele pe 15 mai - Până pe 20 mai mi-au plimbat cererea pe la 4 persoane de la unul la altul - Pe 20 mai sun la centrala lor și o doamnă îmi zice că ea știe că online se pot cere doar anumite acte, nu și radierea vehiculului din evidența fiscală. - Mă hotărăsc să merg direct la ei tot pe 20 mai. - Coadă mare - am stat 1 oră. De ce? Pentru că programul cu publicul era doar de la 11:00 - 15:00. Mai mult, nu te lăsa decât să depui actele, urmând ca ei să ți le trimită prin poștă înapoi ștampilate și semnate. - În timp ce stau la coadă la taxe locale, sun la ei înăuntru. Doamna de acolo se miră că mi s-a zis că radierea din evidența fiscală nu se poate face online, dar îmi spune că în cazul în care ei îmi trimit actele pe mail și eu le trag la imprimantă, cei de la Înmatriculări (DRPCIV - poliție) e posibil să nu mi le primească pentru că sunt printate și nu în original. - Îmi vine rândul, predau actele (sincer, le lua câteva minute să mi le facă pe loc, dar asta e) și îmi dă o copie de proces verbal unde sunt înștiințat că termenul legal de soluționare e 4 iulie (!!!). - Mă uit mirat de termenul lung și îmi spun că totuși cam în 14 zile ar trebui să primesc actele. - Trec 16 zile și nu am primit nimic în căsuța poștală. - Sun la ei și îmi spun că au trimis actele spre centrală în 27 mai. Aparent, de la taxe locale (la București sunt mai multe oficii în sectoare), merge la oficiul principal din sector și de acolo sunt trimise prin Poșta Română la solicitnat. - Sun la centrală în 5 iunie și mi se comunică că actele sunt gata și mi le vor trimite în ziua respectivă urmând să le primesc săptămâna aceasta. Cam ăsta e cel mai greu pas al înmatriculării în vreme de stare de urgență / alertă. Bineînțeles, cumpărătorul va trece prin același proces pentru a lua mașina în evidența fiscală pentru că e din același sector. Din ce știu, în provincie la fiscal lucrurile au mers mai ok și nu au fost puse atâtea restricții. Poate mă înșel, dar mi s-a dat de înțeles din unele interacțiuni. Ce să mai zici... greu se schimbă lucrurile în România. Dar nici în popor nu e voință...

  • Moldovean, marţi, 09.06.2020 13:17

    A, apropo. La ghișeu mi s-a confirmat că DRPCIV (poliția) nu primește actele (contractele) ștampilate decât în original, nu printate. Așa că, deși s-au făcut pași pentru digitalizare, instituțiile NU COMUNICĂ între ele și NU SE SINCRONIZEAZĂ. În cazul ăsta, nu ajungem prea departe.

  • gg, marţi, 09.06.2020 15:05

    Pai gata, ai dat si Skoda? Parca mai ieri vandusei Mondeo ala pe care ziceai ca l-ai pocnit pe dedesubt...acum dai si Octavia .... chiar asa repede trece timpul sau doar mi se pare mie? O mai inlocuiesti cu altceva sau ramai doar cu VW-ul? Tu ai noroc ca ai (ai avut adica) 2 masini, din care ai ramas cu 1 de care esti multumit, din cate inteleg. Intreb asa ca idee, pentru ca si eu am dat de ceva vreme Megane-ul II, intre timp am mai luat si apoi am dat un Hyundai i30 2015 benzina si un Focus 2017 diesel, care nu s-au remarcat prin nimic interesant, ba chiar m-au facut sa-mi fie dor de vechiul Megane pentru anumite aspecte. In prezent nu mai am masina personala si nu stiu ce sa aleg, parca nu ma mai multumeste nimic, iar ceva premium (sh evident) nu-mi permit, tot ceva in jur de 10-12k caut, populare, tot sh dar relativ noute, maxim 2-3 ani. Mai insfac ocazional de la job un Duster diesel si parca nu am curaj sa recunosc ca imi place, mi-ar surade ideea unui Duster, (nou- de data asta) pentru ce ofera la banii lui, dar nu-s 100% decis. Nu am experimentat nici masini de la VAG, VW sau Skoda, care desi cam scumpe, par interesante, si nici Opel, la care am gasit oferte foarte bune la pret, pentru Astra si Crossland, dar sunt in dubiu, nu mai vreau sa cumpar din cauza pretului bun si apoi sa fiu nemultumit de masina, as vrea sa aleg masina, pentru ce reprezinta ea ca obiect in sine.

  • Moldovean, marţi, 09.06.2020 15:45

    @gg Sunt oarecum surprins că ai reținut atâtea detalii despre mine :-)) Să le luăm pe rând. După ce am vândut Mondeo, am luat Dacia Lodgy, nu Skoda. Cu toate că mi-a plăcut foarte mult ca mașină, din păcate era ”samsarită” și cu vreo 450-500.000 km în realitate. Nu am verificat-o atent la cumpărare pentru că îmi pierdusem răbdarea, eram stresat și am vrut să scap repede, deși știam ce am de făcut, așa că mi-am luat-o rău. Din cauza uzurii mari a trebuit să bag bani în ea și am vândut-o muuuuult mai ieftin, pe prețul real, cuiva care a luat-o la muncă în construcții. Legat de Megane II, crede-mă, și acum îmi pare rău că l-am dat :( Avea doar 80.000 km când l-am dat, mare prostie am făcut. De câte ori văd unul pe stradă, îmi amintesc ce prostie am făcut. Momentan stăm cu VW, dar în următoarele luni, vrem să mai luăm una pentru că teoretic VW e al soției și e mic, de oraș. Merge și la drum lung, dar are limitele lui fiind creat pentru oraș. Acum mă interesează Toyota Auris, Mitsubishi Lancer sau aș putea să iau un Opel Astra ”ultra-full” cum zic samsarii, 2014, 1.6 diesel de 136 CP, pe care îl are tăică-miu în Germania. Adică e al lui și l-aș lua de la el. Măcar știu ce iau și are km reali. Plus că Astra J mi-a plăcut mereu foarte mult. Dar și Auris pe benzină tare îmi face cu ochiul. Taică-miu e mulțumit de acel Astra, mai ales la rulare pe autostradă. Dar trebuie avut grijă să nu-l omori prin oraș. Și i30 (a doua generație) m-ar interesa, dar nu am un buget prea mare. În ciuda iubirii sau urii unora față de VAG, un Golf sau o Octavia sunt opțiuni bune dacă alegi și motorizarea corectă, adică una fiabilă. Eu nu am buget pentru așa ceva că altfel le-aș lua în considerare. Octavia 3 e genială pentru mașină ca utilizare multiplă și practicalitate. Dar dacă îți permiți Duster nou, eu mi-aș cam lua. E o evoluție enormă față de prima generație. Mie îmi place mult, dar depinde de tine la ce vrei să folosești mașina și ce dorești de la ea.

  • gg, marţi, 09.06.2020 16:54

    @Moldovean: daa, am memorie buna :)) Legat de Megane II, idem si la mine, l-am dat in stare impecabila, nu avea nici macar 100k rulati, ca apoi sa-l regret, cand am vazut neajunsurile de la Hyundai si Ford. Sa mai zica careva ca Renault nu face masini ca lumea ca eu nu-l cred, pur si simplu eu am dat Megane-ul ca am vrut sa mai variez, dar asa e cand te mananca, trebuie sa te scarpini si atunci faci prostia. Cunosc progresul remarcabil al Duster-ului, momentan unul nou nu-mi permit, pretul incepe de pe la 13k EUR, dar imi cam place. O Octavia cu rulaj mic iar mi-ar placea, doar ca si ea si e cam peste bugetul meu actual de circa 11k si e putin cam mare pentru folosire urbana, nu zilnica, dar necesara de 1-2x per saptamana, as vrea ceva compact sau subcompact. Nu ma grabesc, nu moare nimeni fara masina, astept cu interes si noile Sandero/Logan la care se anunta platforma noua si sper intr-un progres in stilul Duster-ului.

  • aha, miercuri, 10.06.2020 08:32

    @gg @Moldovean Ma bag in discutie :))) La servici avem o flotă de Duster folosite intens si pe campuri si pe sosele. Vreau sa zic ca m-au impresionat. Si sunt printre ultimele din vechea generație. Am iesit din niste nămoale... Aveau noroi si pe plafon. Cred ca aș lua-o în calcul ca mașină nouă.

  • sky, miercuri, 10.06.2020 20:13

    @gg colegu, deci tu ti-ai permis pana acum masini modeste gen renault, hyundai, ford, dacia si zici ca nu te-au prea multumit..... si in continuare, dispui de 11 mii euro, adica o suma destul de modesta si totusi ai vrea ALTCEVA. nu mi-o lua in nume de rau, dar la banii astia nu poti spera la calitate premium ca asta nu se va intampla niciodata, decat daca alegi vreun audi, bmw, lexus, mb de peste 10-12 ani, adica o masina deja bine alergata. mai bine reconsidera-ti nivelul si accepta situatia, pentru ca altfel vei fi in continuare nemultumit si nefericit. iti spun prieteneste, pentru ca atunci cand eram mai mic, aveam aceleasi frustrari, dar autodidact fiind, am continuat cu masini populare (un opel, toyota, peugeot) pana am reusit sa-mi permit atat sa cumpar cat si mai ales sa intretin o masina premium (am ales bmw x3). nu face greseala sa te arunci la premium, sfatul cu Duster sau Octavia al colegilor de mai sus este foarte bun, masini corecte la pret corect. nu intra zilele in sac, vei ajunge si la premium, doar rabdare sa ai. te salut!!!