Informații noi despre un posibil model electric Dacia: "În doi-trei ani vom avea un model electric sau hibrid în gamă"

Publicat joi, 05.12.2019 10:55 de Daniel Popescu, Foto: Renault

Oficialii Renault anticipează că Dacia va avea cel puțin un model hibrid sau electric în gamă în următorii doi-trei ani pentru a respecta normele de poluare.

Presa franceză a anunțat la începutul lunii noiembrie că Renault va comercializa SUV-ul electric K-ZE (foto) pe piața europeană sub sigla Dacia începând din 2021, iar prețul de pornire va fi de aproximativ 15.000 de euro.

Până în prezent, aceste informații nu au fost confirmate oficial de Renault, însă Philippe Buros, președintele Grupului Renault pentru Europa, a oferit o serie de detalii despre planurile Dacia în această direcție.

Într-un amplu interviu acordat ediției electronice a publicației Automotive News Europe, Buros a confirmat că, în cel mult trei ani, Dacia va avea un model electric sau hibrid.

"Dacia va prelua tot ce are Renault în termeni de electrificare pentru că va fi nevoită să electrifice brandul, fie prin modele electrice, fie prin hibrizi. Cred că în doi sau trei ani vom electrifca Dacia", a declarat oficialul Renault.

Până în prezent, cel mai plauzibil scenariu rămâne cel al unei versiuni Dacia pentru Renault K-ZE, care în varianta pentru China oferă însă doar 45 de cai putere și o autonomie de 350 de kilometri în regim urban, conform vechiului standard NEDC. Totuși, întrebat dacă Dacia ar putea lansa un model electric bazat pe hatchback-ul electric Renault Zoe, Buros nu a exclus această posibilitate.

"Poate, dar ar trebui comercializat la aceeași diferență de preț care există între Dacia Sandero și Renault Clio", a adăugat el.

De altfel, prețul de comercializare rămâne cel mai important factor de decizie în privința strategiei Dacia, iar acest lucru este valabil pentru orice model al mărcii, nu doar pentru cele electrificate.

"Trebuie să ne asigurăm că păstrăm diferența de preț dintre Dacia și restul pieței, care este în prezent de circa 20%. Altfel, vânzările vor scădea. Trebuie să oferim valoare pentru bani și un nivel relativ înalt de echipare, dar la un preț mai mic. Nu este doar o mașină cu patru roți", a mai precizat Buros.

În acest context, Dacia va introduce o serie de sisteme de asistență doar atunci când acestea vor fi impuse de Uniunea Europeană, pentru a evita o creștere a prețurilor.

"Clienții noștri nu cer (n.r - sisteme precum Lane Keeping Assist sau Adaptive Cruise Control). Ei au nevoie să ajungă din punctul A în punctul B, iar pentru asta vor aer condiționat și geamuri electrice, dar nu vor sisteme autonome. Când vom fi obligați să le introducem, o vom face. Dar vom încerca să le introducem cât mai târziu pentru a nu afecta modelul de afaceri al Dacia", a completat Buros.

Cu aproximativ o lună în urmă, Uniunea Europeană a aprobat lista sistemelor de siguranță care vor deveni obligatorii pe toate mașinile comercializate începând din 2022, iar printre acestea se numără frânarea automată de urgență și sistemul pentru menținerea benzii de circulație.

Via Automotive News

  • Clique, joi, 05.12.2019 12:06

    " Trebuie să oferim valoare pentru bani și un nivel relativ înalt de echipare, dar la un preț mai mic. Nu este doar o mașină cu patru roți " Dar ce este mister Buros, nevastă de rezervă, aur, platină ? Hai că-ți spun eu ce este, ESTE DOAR O MAȘINĂ. Niște argumente mai tâmpite n-am mai citit. Mari tâmpiți mai sunt în cercurile astea de așa ziși producători europeni, mai zic românii de a noștrii că scot pe gură prostii, eh, se pare că mai sunt destui și prin Europa. Parcă Dacia ar fi confirmat acu ceva timp că fabricarea unui model Dacia electric ar fi irelevant pentru gama Dacia și în cel mai fericit caz va fi un hibrid, în nici un caz electric, acum ce ? Electricele sunt un mare zero, dacă sunt băieți isteți mai bine s-ar uita în curtea celor de la Toyota puțin, apoi să mai mediteze în legătură cu electricele. Până și Pinifarina ar fi scos recent un concept pe hydrogen, ce a fost prezentat in Shanghai, deci.. Kia deja ar avea o fabrică pentru producția celulelor. Honda ar fi și ea interesată de această tehnologie +de stații de alimentare.

  • ACe - Craiova, joi, 05.12.2019 12:23

    Toate acestea vin in urmatorul context: 1. BloombergNEF: Prețurile medii ale bateriei au scăzut la 156 USD pe kWh în 2019 04 decembrie 2019 la 8:44 Media a fost de peste 1.100 USD / kWh în 2010 și ar trebui să fie în jur de 100 $ / kWh până în 2023, conform prognozei BloombergNEF. https://insideevs.com/news/386024/bloombergnef-battery-prices-156-kwh-2019/ 2. VW se așteaptă la paritatea prețurilor între mașinile clasice și cele electrice la a 2-a generaţie a platformei MEB 04 decembrie 2019 la 17:34 https://insideevs.com/news/386122/vw-price-parity-ev-gas-meb/ FOARTE PROBABIL cea de-a doua generatie MEB pentru productia de baza a vehiculelor electrice produse in concernul VW se va lansa in 2023-2024

  • Dan, joi, 05.12.2019 13:49

    Ai grjiă Clique, electrificații și fanaticii lui Musk în special, vor începe să-ți reproșeze că ești tdi-ist :)) Ceva tipic românesc până la urmă, acum majoritatea sunt ecologiști de când a fost scandalul diesel gate, înainte de acel scandal toți preferau diesel. Prostia umană

  • ACE - Craiova, joi, 05.12.2019 13:56

    Cum explicati voi urmatoarea stire dpdv - TEHNIC - privind DACIA si MERCEDES BENZ: "DIESELGATE - Mercedes Benz trebuie sa recheme in service peste 1,3 milioane de modele Clasa A si B cu motoare diesel 1.5 dCI OM 607 Renault Stire publicata la: 3.12.2019 | 10:16 EET Daimler este fortat de catre KBA sa retraga din uz peste 1.3 milioane de masini diesel. Aceste modele sunt Clasa A si Clasa B adica modele de volum extrem de importante pentru marca germana Mercedes. Motorul in cauza este cel de la Dacia/Renault de 1.5 litri dCI care se vinde de catre Mercedes sub numele de cod OM 607 si care este setat de catre Daimler. De fapt motorizarea diesel 1.5 OM 607 are o distributie pe curea care se schimba la 10 ani sau 160.000 de km fata de doar 60.000 de km sau 4 ani termen afisat de catre Dacia si Renault. KBA forteaza Mercedes sa retraga peste 1.3 milioane de modele echipate cu acest motor diesel, iar Renault spune ca setarile pentru emisii sunt realizate de catre Mercedes! Francezii doar trimit motorul la Stuttgart unde inginerii Mercedes seteaza acest propulsor pe modelele Clasa A si Clasa B." http://www.autolatest.ro/stiri-masini/dieselgate-mercedes-benz-trebuie-sa-recheme-in-service-peste-1-3-milioane-de-modele-clasa-a-si-b-cu-motoare-diesel-1-5-dci-om-607-renault

  • inexorabil, joi, 05.12.2019 15:17

    Sper că este cât se poate de clar pentru toată lumea că, în cazul “mobilităţii urbane”, carul a luat-o bine de tot înaintea boilor…Adică nici pe departe nu este pusă la punct “infrastructura”, cam pe nicăieri, iar cu fabricarea bateriilor proprii nu s-a rezolvat mare scofală, dar cert este că aproape toţi constructorii deja au alunecat iremediabil în frenezia patologică a lansării “fără număr” de modele “adaptate noilor tehnologii”, începând cu anul 20XY, 20ZT, 20MN. De fapt, ce rost ar (mai) avea să mă lupt cu morile de vânt?...Mai degrabă ar fi de preferat să mă amuz copios (başca mi-aş proteja şi nervii), că am de ce şi pe seama cui :D Aşadar, ia să mă aşez eu comod în fotoliul meu capitonat, cu pop-corn şi nachos la discreţie, căci urmează comedia auto a istoriei. Gong! Cortina. Ssst, linişte! Gata, începe. “Electro-autonom-film prezintă…”.

  • alex, sâmbătă, 07.12.2019 00:05

    Nenea asta ne transmite foarte clar ca tehnologiile electrificarea este foarte scumpa si nu se preteaza la Dacia o masina care incearca sa ofere esentialul la un pret care nu se mai gaseste pe piata. Logan Plus este 8400 euro cu AC si geamuri electrice fata. Un sistem mild hibrid ar duce masina peste 10k euro. Un sistem hibrid ar duce-o spre 13k euro. Cu ceva optiuni ajunge la 15k euro. Cine le-ar mai cumpara la pretul asta? Zoe e in jur de 35k euro. Adus in versiune Dacia nu ar cobora mult sub 30k euro. Aceiasi problema, cine le-ar cumpara la pretul asta? Kwid la 15k euro sunt vise. In primul rand nu te poti prezenta in Europa cu o masina cu 45 cai. care sa miste o masina de 1200 kile. Apoi daca aduci masina la standardele europene de siguranta si tehnologie si adaugi tva-ul sari lejer de 20 k euro. Si cum poti sa dai 20k euro pe un low cost electric de 45 cai cand ai la mai putini bani un Golf sau alte alternative la muult mai putini bani. Din pacate Dacia e pusa cu spatele la zid in problema amisiilor la nivel de flota. Tehnologiile necesare pentru compliance-ul emisiilor sunt scumpe si nedorite de catre clienti.

  • Fara lamentari, sâmbătă, 07.12.2019 20:00

    Hai sa nu ne mai plangem atata de mila, toti producatorii sunt nevoiti sa depaseasca aceste obstacole numite emisii de co2, asta trebuie sa faca si dacia. Nu esti in stare, mi-a facut placere sa te cunosc, la revedere. Lasa pe altii daca-s mai priceputi.