Imagini proaspete cu viitorul Hyundai i30 N: modelul de performanţă este testat pe zăpezile din Suedia
Hyundai a publicat imagini şi un clip video de la testele efectuate în Suedia cu i30 N, modelul de performanţă care va fi dezvăluit în a doua jumătate a anului.
Hyundai face ultimele pregătiri pentru lansarea modelului de performanţă i30 N, iar acestea constau în teste intensive în medii cât mai variate. După ce anterior a publicat un teaser şi o primă imagine de la teste, constructorul sud-coreean recidivează printr-o serie de fotografii şi un clip video realizate în Suedia.
Hyundai i30 N este astfel testat pe zăpezile din nordul Europei pentru a verifica eficienţa numeroaselor sisteme de siguranţă pe care le va avea. Evaluarea a fost realizată pe un lac îngheţat de Thierry Neuville, unul dintre piloţii echipei sud-coreene în Campionatul Mondial de Raliuri.
Hyundai nu a oferit încă niciun fel de informaţii tehnice despre noul i30 N, însă informaţii apărute anterior pe internet arată că modelul va beneficia de un motor pe benzină de 2.0 litri, disponibil în două versiuni de putere: una de 250 (Road) şi alta de 275 de cai putere (Track).
Indiferent de alegere, i30 N vine în standard cu o cutie manuală cu şase trepte, iar clienţii pot alege şi o cutie automată cu dublu ambreiaj şi opt rapoarte. Interiorul va primi un nou set de scaune de tip scoică, volan sport, covoraşe personalizate, un nou instrumentar de bord şi un buton pentru cele două moduri ale ESP-ului.
Lansarea noului Hyundai i30 N este programată pentru a doua jumătate a anului.
Via Hyundai
o honda prelude din 93 este mult mai buna