Imagini neoficiale cu Mercedes C63 AMG Black Edition

Publicat duminică, 10.07.2011 13:33 de Cornel Șocariciu

O serie de fotografii neoficiale cu viitorul Mercedes C63 AMG Black Edition şi-au făcut apariţia pe internet. Prezentarea oficială va fi făcută pe 24 iulie în cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Germaniei.

Constructorul german Mercedes se pregăteşte să lanseze pe piaţă noul C63 AMG Black Edition. Modelul german este aşteptat să-şi facă apariţia oficială pe 24 iulie, odată cu Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei. Dar aşa cum îi şade bine oricărui constructor consacrat, Mercedes a reuşit să "piardă" câteva poze cu viitorul C63 AMG Black Edition.

Aceste fotografii au făcut deja înconjurul lumii şi ne prezintă modelul constructorului din Stuttgart într-un garaj de pe circuitul francez Paul Ricard. Unele voci spun că viitorul C63 AMG Black nu va fi produs în număr limitat, iar preţul pentru un astfel de exemplar va ajunge undeva la 100.000 de euro. Ţinând cont că aceste poze nu trebuiau să fie publice, nu sunt însoţite de informaţii oficiale.

Există zvonuri care spun că noul model Mercedes va avea o masă redusă cu 20 de kilograme, iar V8-ul aspirat natural de 6.2 litri va dezvolta 517 cai şi 640 Nm. Sprintul de la 0 la 100 km/h va fi realizat în aproximativ patru secunde. Fanii Mercedes vor avea două săptămâni de nelinişte până pe 24 iulie, dar poate că, oficialii din Stuttgart vor decide ca după această întâmplare nefericită să vină cu poze şi informaţii finale mult mai repede.

Via | Autoblog

  • VladyF, duminică, 10.07.2011 14:55

    Altcineva a fost mai rapid :p http://www.automarket.ro/stiri/primele-imagini-ale-lui-mercedes-benz-c63-amg-coupe-in-versiunea-black-39138.html

  • lol, duminică, 10.07.2011 15:24

    astept raspunsul oficial de la automarket in legatira cu faza asta. greseala sau greseala mare a cam "scapat" printre degete.

  • Excomunicatorul, duminică, 10.07.2011 22:48
    :)

    @lol Ce am observat eu,pe langa faptul ca apreciez ca majoritatea oamenilor sunt atenti si semnaleaza greselile,este faptul ca ne place mult sa criticam.Nu stiu ce raspuns oficial astepti tu,a fost o greseala presupun,se mai intampla,o sa se corecteze si o sa se incerce evitarea unor astfel de situatii.Mare minune. Keep up the good work Automarket!! Va citesc in fiecare zi.