IGPR: Aproape 1.000 de autoturisme au fost furate în primele şase luni ale anului
În primele şase luni ale anului, în România au fost furate aproape 1.000 de autoturisme. În fiecare zi, sunt furate cinci maşini din România, informează Digi24 citând statisticile IGPR.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a publicat statisticile sale privind furturile auto în primele şase luni ale anului. Potrivit datelor respective, Dacia Logan este cel mai furat model din România, după cum subliniază şi cei de la Digi24. Modelul din Mioveni este urmat de modelele mărcilor germane. În fiecare zi, în medie, sunt furate cinci autoturisme în ţara noastră, dintre care două sunt furate în Bucureşti. Vestea bună este că furturile au scăzut cu 30 de procente faţă de anul trecut.
Poliţiştii spun că reacţia proprietarului este esenţială pentru recuperarea rapidă a maşinii. Dacă un furt este anunţat în maximum două sau trei ore de la dispariţia bunului, proprietarul are şansa ca maşina sa să se numere printre cele 60% din vehiculele furate, care ajung să fie recuperate. Însă, dacă hoţii au timp să părăsească ţara şi să dea mai departe vehiculul, şansele de recuperare scad dramatic. Maşinile furate din România ajung, de obicei, în Bulgaria, Turcia, Ucraina şi chiar în ţări din vestul Europei. În cazul Dacia, modelele Logan furate ajung să fie dezmembrate şi vândute pe bucăţi.
În multe cazuri, furturile auto sunt făcute la comandă, iar hoţii acţionează în grupuri. Spre deosebire de poveştile din popor, hoţii de maşini nu ţin cont de ora la care vor să acţioneze sau de localizarea maşinii. Fie că este vorba despre o parcare din centrul oraşului, o parcare din faţa unui bloc sau o stradă ascunsă, hoţii vor acţiona dacă au un pont sau dacă respectivul vehicul este pe lista lor de comenzi. Un hoţ experimentat poate să fure o maşină în două sau trei minute, incluzând păcălirea sistemului de alarmă şi a imobilizatorului electronic al motorului, spun poliţiştii.
Via Digi24 | IGPR
Ar fi interesant sa vedem care sunt cele mai furate masini .Europene sau japoneze?