Hyundai Veloster, rivalul lui VW Scirocco, se lansează la toamnă

Publicat vineri, 20.08.2010 16:24 de Bogdan Mirică

Hyundai a anunţat că va dezvălui în luna noiembrie, în cadrul Salonului de la Los Angeles, versiunea de serie a conceptului Veloster, creat pentru a concura cu Volkswagen Scirocco.

Hyundai se pregăteşte intens pentru ediţia de anul acesta a Salonului Auto de la Los Angeles. Sud-coreenii vor să expună în faţa publicului american versiunea de serie a apreciatului Veloster Concept, prezentat în urmă cu doi ani la Salonul de la Paris.

Modelul cu trei uşi vine să înlocuiască modelul Coupe pe Bătrânul Continent şi vechiul Tiburon în Statele Unite. Asiaticul va propune un look diferit de cel al predecesorilor, cu linii regăsite deja în filosofia de design a brandului sud-coreean. Noutatea absolută va fi reprezentată însă de trasarea inegală a portierelor, una dintre ele fiind mai lungă decât cealaltă, pentru a uşura accesul în habitaclu.

Hyundai are planuri mari pentru Veloster, coupe-ul urmând să ţintească publicul unui model european, care se bucură deja de un imens capital de imagine: Volkswagen Scirocco. Pentru a putea da piept cu neamţul, Hyundai va introduce sub capota coupe-ului său un motor de 1.4 litri şi 170 de cai putere, dar şi un vârf de gamă de 1.6 litri şi 200 de cai putere, echipat cu injecţie directă.

via | autoblog

  • edi80, vineri, 20.08.2010 16:51
    trageti concluziile..

    Volkswagen Scirocco 2.0 TSI DSG6 200CP Hyundai va introduce sub capota coupe-ului său un motor de 1.4 litri şi 170 de cai putere, dar şi un vârf de gamă de 1.6 litri şi 200 de cai putere

  • Horik, vineri, 20.08.2010 17:00
    Nu

    Nu cred ca o sa vedem vreun rival veritabil pentru Scirocco prea curand. Mai ales de la Hyundai

  • Dio, vineri, 20.08.2010 17:09
    Opinie

    Hyunday e peste!

  • mijai, vineri, 20.08.2010 17:28
    ....

    Daca nu ma insel chiar seful VW a marturisit sau se poate spune si-a aratat ingrijorarea ca Hyunday fac masini din ce in ce mai bune....

  • G., vineri, 20.08.2010 18:02
    O alternativa rationala

    Hyundai/Kia este in plina crestere si pe zi ce trece scoate masini din ce in ce mai interesante. Daca mai pui in calcul garantia semnificativa si raportul calitate/pret suna foarte bine. Cine viseaza cai verzi pe pereti si inca vede Hyundai prin prisma modelelor vechi ar trebui sa faca un drive test si vor avea o surpriza. On topic sa auzim numai de bine de la mici industriasi din Koreea, si la mai multe modele.

  • edi80, vineri, 20.08.2010 18:57
    :)

    @G. sau george tu esti vesnicul nemultumit si sustinator infocat al grupului VAG care intra in polemica cu toti ce sunt contra VAG?? mamir ca pe alte posturi faceai urat tare acum sustii hyundai si Kia..ma mir..

  • Alex, vineri, 20.08.2010 19:35
    Hyundai vs Honda

    Acest model va "fura" din clientii Honda CR-Z si mai putin din clientii de VW Scirocco . De altfel in multe reclame Hyundai din SUA, constructorul sud-coreean ataca subtil Honda . Daca in anii 80 era o distanta colosala intre Honda si Hyundai, in prezent Hyundai a trecut in fata celor de la Honda aproape la toate capitolele ( http://www.thetruthaboutcars.com/hyundai-the-new-honda-in-engine-design-leadership/ ) .

  • G., vineri, 20.08.2010 20:15
    nu prea ai ghicit nimic

    Personal nu am VAG dar respect marca aceasta din multe motive. Asta nu ma face vreun fanatic, mai ales ca numarul 1 pentru mine este Alfa Romeo. Nu exista retete copilule. Nu te mai stradui sa faci profiluri tu ca nu iti iese. Daca ai VAG nu inseamna automat ca esti cocalar si nici daca nu ai nu esti mai breaz decat altii. Asta ma deranjaza cel mai mult catalogarea asta de sant. Criteriul de coltul blocului, auzit la bere si seminte de la autoritatea intelectuala din parcare. Mai pune mana pe carti si deschide-ti mintea ca ai o imaginatie foarte restransa. PS G. nu este de la George din imaginatia te pune n dificultate.

  • Blue, vineri, 20.08.2010 23:04
    @edi

    No offense, dar tu esti vesnicul contestatar, carui ii place sa se bage in seama peste tot. Daca lumea te respinge in viata reala nu inseamna ca trebuie sa faci pe bufonul pe net. In plus esti complet depasit: 1) Pe Scirocco exista doar 2.0 TSI de 210 cp de un an de zile 2) Motorul ala care e de fapt TFSI e un super motor si e de ani de zile considerat un motor etalon atat pentru performante, fiabiliate cat mai ales posibilitati de tunning. Intreaba un fan BMW (sa zicem) ce motor vw ii place si ti-l va indica pe asta fara ezitare. 3) 1.4 TSI e Best Engine of The Year Trage si tu concluziile.

  • Hadouken, sâmbătă, 21.08.2010 00:47
    @edi

    La ce vanzari bune are Scriocco, ar trebui sa fie al naibii de bun velosterul ca sa puna bete in roate celor de la VAG. Am ramas sincer surprins de cati au ales scirocco. In afara plaiurilor noastre mioritice, desigur. off: vezi ca VW are 1.4 TSI de 178 de ceva vreme...

  • Thor, sâmbătă, 21.08.2010 01:43
    vise

    Viseaza cu ochii deschisi. Pana sa ajunga langa Sciro, trebuie sa intre in plutonul fruntas unde sunt vreo 5-6 jucatori. Pana acum numai garagara si motoare pe hartie. Poze chestii are cineva ? Daca e sa vina cu motoarele alea in 2014 nici ceilalti nu o sa stea pe loc sa-i astepte

  • edi80, sâmbătă, 21.08.2010 08:05
    @blue

    traiesti pe alta lume prietene... uitate aici si apoi vb;) http://www.automarket.ro/masini-noi/volkswagen/scirocco-625/

  • Blue, sâmbătă, 21.08.2010 23:22
    @edi

    Te simti bine cand iti dai autolike? Daca esti atat de limitat incat singura ta singura sursa de informatii este Autormarket si nu poti macar sa intri pe siteul oficial, iti arat eu unde poti sa vezi ca am dreptate si ca esti cam paranoic: http://www.automarket.ro/stiri/volkswagen-eos-si-scirocco-vor-primi-motorul-lui-golf-gti-26403.html Ca sa nu mai vorbesc ca motorul asta era disponibil cu cateva luni inainte de a aparea stirea pe automarket.

  • p-george, duminică, 22.08.2010 01:05
    @edi

    Iar esti pe langa...dar ne am obisnuit... Vezi ca si peugeot a scos 200 de cai din 1.6, dar a pierdut toate comparativele cu 2.0-ul de la vw deci nu are relevanta care are motorul mai mic... Ca sa stii si tu, vw are 2.0 210 cai si 1.4 180 cai, motorul de pe polo GTI. Nu au interes sa il puna pe cel de 180 pe scirocco din ratiuni de marketing. Daca nu le intelegi singur ti le pot explica in alt post. vw face masini bune. Ca o sa fie in totdeauna carcotasi care o sa caute nod in papura asta e altceva..doar traim in romania unde toti sunt experti...mai ales la dat din gura. Dar asa prost cum e vagul a ajuns nr:1

  • edi80, duminică, 22.08.2010 08:50
    llloooooooollll

    ce sa le faci!!.o sa creeasca nivelul talhariilor si furturilor dar e bine!! o sa se inmulteasca pasaturile..dar e bine!! bancile incep sa fie mai permisive si sa acorde credite mai usor...ca doar asa e frumos stai cu kirie dar ai bmw de 10 mii..bvvvv felicitari! nu o sa puteti trece niciodata de aceasta bariera de fum scoasa de fumigene..nici macar cu mintea...;)

  • p-george, duminică, 22.08.2010 13:48
    @ edi

    Nu prea iti inteleg postul...probabil pt ca este iarasi pe langa subiect. In cazul in care ai incercat sa faci aluzie macar la un profil psihologic imi pare rau sa spun dar esti si mai pe langa subiect.

  • RTI, miercuri, 25.08.2010 00:24
    @george

    daca ai un golf mk v sh nu inseamna ca vw este cel mai bun , la fel ar putea spune si posesorii de ,,pisicute''