Hyundai: “Prețurile mașinilor electrice vor începe să stagneze până în 2020”
Hyundai estimează că prețurile mașinilor electrice vor începe să stagneze în următorii 3 ani, datorită costurilor cu materia primă care vor rămâne la un nivel stabil.
Mașinile electrice și cele hibride au devenit mai accesibile în ultimii ani, în special datorită costurilor de producție pentru baterii care au scăzut constant.
Situația ar urma să se stabilizeze, iar prețurile pentru mașinile “prietenoase cu mediul” să stagneze, potrivit estimărilor făcute de coreenii de la Hyundai.
“Niciun element nu arată că prețurile ar putea să crească. Până acum, prețurile pentru bateriile au coborât rapid, dar ritmul se va modera semnificativ sau chiar vom avea o stagnare până în 2020”, a spus vicepreședintele Hyundai Motor, Lee Ki-sang.
Prețurile bateriilor au scăzut în ultimii ani, iar apetitul producătorilor auto pentru construcția de mașini electrice este în continuă creștere, fapt ce se resimte și la nivelul cererii ridicate pentru materii prime precum cobalt, litiu sau alte minerale.
Via Carscoops