Hyundai Elantra Coupe a debutat pe piaţa din Asia

Publicat joi, 31.05.2012 12:43 de Sebastian Toma

Oficialii Hyundai au anunţat debutul lui Elantra Coupe pe piaţa din Asia. Iniţial, modelul era comercializat doar pe piaţa din SUA. Există posibilitatea ca Hyundai să ofere Elantra Coupe şi în Europa.

Hyundai Elantra Coupe a debutat la Salonul Auto de la Busan sub numele de Avante Coupe. Iniţial, Elantra Coupe era comercializat doar pe piaţa din Statele Unite ale Americii, dar Hyundai s-a răzgândit şi a introdus versiunea cu două uşi a lui Elantra pe piaţa domestică. Salonul Auto Internaţional de la Busan, derulat în perioada 24 mai – 3 iunie 2012, a avut ca temă "Călătoria autovehiculului verde peste ocean". Cei de la Hyundai şi-au dezvoltat standul din cadrul Salonului Auto de la Busan în baza conceptului de "trecere dinamică către viitor", iar designerii mărcii au avut la dispoziţie cea mai mare suprafaţă de expunere.

Hyundai Elantra Coupe este echipat cu un motor 2.0 Gdi care dezvoltă 175 CP şi 213 Nm. Propulsorul este cuplat unei transmisii manuale cu şase trepte. Pe piaţa din Statele Unite ale Americii, modelul este echipat tot cu un motor 2.0 cu patru cilindri în linie, dar acestea dezvoltă un nivel de putere inferior. Ambele versiuni ale lui Elantra Coupe sunt oferite în standard cu o transmisie manuală cu şase trepte, dar americanilor li se oferă şi o automată cu şase trepte. În cazul lansării lui Elantra Coupe pe piaţa din Europa, cei de la Hyundai ar putea să ofere un model cu specificaţii diferite.

"Elantra Coupe, dezvoltată în baza versiunii sedan, va oferi o noup experienţă şi valoare clienţilor cu un stil şi mai sofisticat. Vom oferi în mod continuu valorile "Modern Premium" mai multor clienţi", a declarat Choong Ho Kim, Preşedinte şi COO Hyundai Motor Company.

Versiunea Coupe a lui Hyundai Elantra este cu 10 milimetri mai lungă decât sedan-ul, având o lungime totală de 4.540 milimetri. Lăţimea modelului este de 1.775 milimetri, în timp ce înălţimea lui Elantra Coupe este de 1.435 milimetri. Clienţii Hyundai din Coreea de Sud vor putea comanda acest model începând cu a doua jumătate a anului curent. Pentru moment, cei de la Hyundai nu au anunţat nicio intenţie fermă de a introduce modelul pe piaţa din Europa.

Via | Hyundai

  • Romania Trezeste-te, joi, 31.05.2012 13:59
    "Modern Premium" oferit de Choong Ho Kim...

    Doamne ce a ajuns lumea asta! Mari escroci sunt chinezii astia deghizati in coreeni.

  • Mirela_, joi, 31.05.2012 14:08

    Cu asa masina nu mi-ar fi rusine in oras.Nu ma intereseaza ce motor are din moment ce arata bine masina.

  • edi80, joi, 31.05.2012 14:18
    e koreeana pentru cultura generala a unora!!!`

    masina arata f bine si varianta cu 4 usi! e altceva decat o tabla dreapta si unde mai pui ca are si preturi decente in comparatie cu alte cazane!

  • japanchannel, joi, 31.05.2012 14:18

    Mda, inca mai sunt unii care confunda sigla Hyundai cu Honda, deci din punctul asta de vedere nici mie nu mi-ar fi rusine cu o asemnea masina. La pitipoance blonde tine. Penibilul se instaleaza insa cand dai peste cunoscatori auto.

  • gelu, joi, 31.05.2012 14:25
    cunoscatori auto

    ...asta e noul termen ce inlocuieste mai vechiul: e mecanic, stie ce vorbeste. @japanchanel.....masinile sunt bunuri de consum nu instrumente chirurgicale.

  • DST, joi, 31.05.2012 14:57
    @gelu

    Bunuri de consum? Inteleg sa scrie asa ceva cineva care nu-i pasionat auto. Daca intri pe site-ul asta cu asemenea comentarii esti o creatura f ciudata. Una care se potriveste target-ului Hyundai de altfel. Un robotel usor de programat.

  • gelu, joi, 31.05.2012 15:37
    @DST

    imi pare rau ca nu ma ridic la nivelul pretentiilor tale legate de ceea ce inseamna un pasionat auto. Sunt sigur ca ai dat pe la articolul cu AM DB4 Zagato doar ca commentul tau legat de ceea ce reprezinta modelul aia a fost sters de cei de la Automarket si nu am putut sa citesc pertinenta parere a unui autentic pasionat de masini. Raman la parerea mea si imi rezerv dreptul de a vedea lumea auto dintr-un mai mult det un singur punct de vedere. Si pentru ati da un exemplu (asa ca la scoala): ford T a fost un bun de consum (acum 100 de ani) si a schimbat o societate (si o lume) acum este un simbol si intereseaza orice pasionat auto. APropos...nu stiu de ce Elantra Coupe starneste atatea pasiuni printre ...pasionati. Nici macar nu e disponibil pentru Europa. Doar cativa "grijulii" cu domeniul se dau de ceasul mortii....

  • DST, vineri, 01.06.2012 16:32

    gelu, bati campii...