Hyundai a prezentat la Detroit conceptul Curb, viitorul rival al lui Nissan Juke
Studioul de design Hyundai din California a realizat un rival pentru Nissan Juke. Modelul se numeşte Curb şi este, pentru moment, un concept.
Coreenii de la Hyundai au adus pe scena de la Detroit un concept intitulat Curb. Pentru moment, vehiculul este încă în stadiul de concept, dar se pregăteşte o versiune de producţie care va fi integrată în gamă sub modelul ix35. Cei de la Hyundai l-au denumit un UAV – Urban Activity Vehicle, dar Curb este un crossover de clasă mică, care va lupta pe segmentul lui Nissan Juke. La nivel estetic, acest concept promite să-i facă pe cei de la Nissan să tremure când va apărea pe piaţă, dar nu este clar cum va arăta versiunea de producţie.
Conceptul Hyundai Curb a fost desenat de biroul de design din California, iar limbajul utilizat este o versiune evoluată a lui Fluidic Sculpture. Limbajul Fluidic Sculpture a debutat în urmă cu aproximativ 18 luni pe piaţă, dar a apucat deja să primească o evoluţie, semn că Hyundai vrea să rămână la curent în ceea ce priveşte design-ul modelelor sale indiferent de costuri. În mod evident, versiunea de producţie a acestui model va avea anumite elemente "cuminţite", pentru a permite oferirea unui preţ de achiziţie mai redus şi pentru a respecta normele ţărilor în care va fi comercializat.
Modelul va beneficia de un motor turbo de 1.6 litri, injecţie directă, o transmisie intitulată sugestiv Direct Shift Gearbox. Propulsorul va furniza 175 CP şi va beneficia de tehnologia Idle Stop and Go pentru a reduce emisiile de CO2 şi consumul de carburant în mediul urban.
Via | Carscoop
ce panarama de concept...