FEATURE: Diferenţele dintre Passat-ul european şi cel american

Publicat marţi, 11.01.2011 11:28 de Sebastian Toma

Automarket a realizat o comparaţie între versiunea europeană a lui Passat şi omologul său american, prezentat ieri la Salonul de la Detroit.

Volkswagen a prezentat versiunea americană a lui Passat la Salonul Auto de la Detroit. Până de curând, modelul purta denumirea de cod NMS, acronimul pentru New Midsize Sedan, dar cei de la Volkswagen au decis ca acesta să preia denumirea utilizată în Europa - Passat, deşi nu vorbim de o simplă "fugă peste Atlantic" pentru realizarea versiunii americane. Automarket a realizat o analiză a celor două versiuni ale lui Passat, pentru a vedea ce au schimbat nemţii când au trimis noul lor sedan de clasă medie pe piaţa americană, complet diferită de cea din Europa.

Cei de la Volkswagen spun că Passat-ul american este cel mai confortabil, cel mai eficient şi cel mai bun din punct de vedere calitativ de până acum. În timp ce o bună parte din aspectul interior şi exterior vine din Germania, odată cu tehnologia aferentă, construcţia este realizată integral în Statele Unite ale Americii, iar anumite aspecte ale lui Passat au fost modificate pentru a fi pe placul americanilor.

DESIGN EXTERIOR


În linii mari, versiunea americană a lui Passat seamănă cu cea vândută în Europa. La o privire mai atentă, observăm că modelul american este mai lung, are un set de blocuri optice diferite, o grilă faţă pronunţată, un set de stopuri total diferite şi un profil mai clasic. În timp ce profilul generaţiei B7 a lui Passat seamănă destul de mult cu cel al lui B6, asemănare marcată de portiere în mod special, versiunea americană a lui Passat prezintă un set de portiere "cuminţite" şi are un spate diferit faţă de elementele cu care ne-au obişnuit cei de la Volkswagen. Stopurile seamănă, cel puţin ca formă, cu cele prezente pe BMW Seria 3 E90 Sedan pre-facelift, în timp ce elementele adiacente sunt adaptate pentru a se conforma cu design-ul nou. În mod surprinzător, niciun element nu pare să fie adăugat ulterior în aspectul lui Passat, deşi vorbim de adaptarea unui model european pentru piaţa americană. Versiunea americană este mai lungă cu 99 milimetri, mai lată şi are un ampatament mărit.

DESIGN INTERIOR


La nivelul interiorului, cei de la Volkswagen au făcut o serie de modificări, dar nimic spectaculos. Volanul seamănă foarte mult cu versiunea europeană, iar ceasurile de bord şi celelalte butoane au aceeaşi formă şi aproape aceeaşi amplasare. Printre diferenţe se remarcă amplasarea butonului de control al oglinzilor în altă poziţie şi modificarea liniei mediene a bordului. De asemenea, ceasul analogic ce pe centrul bordului a fost integrat între fantele de aerisire, iar cotiera a devenit mai mică pentru versiunea americană pentru a face loc scaunelor mai mari. Bancheta din spate este ceva mai mare şi pare să ofere un nivel superior de spaţiu pentru genunchi, sau cel puţin asta a încercat să sugereze fotograful care a realizat imaginile de presă cu Passat - dar creşterea dimensiunilor exterioare a avut şi un efect asupra ampatamentului, deci nu avem de a face cu o iluzie optică.

MOTORIZĂRI ŞI TEHNOLOGIE


Versiunea de bază a lui Passat oferită în Statele Unite ale Americii beneficiază de un motor pe benzină de 170 CP. Contrar aparenţelor, vorbim de un motor aspirat cu cinci cilindri în linie. Pe piaţa din Europa, versiunea de bază a lui Volkswagen Passat vine cu un motor 1.4 TSI de 122 CP. Potrivit primelor informaţii, motoarele TSI nu au fost introduse în gama Volkswagen Passat oferită în SUA. Motorizările diesel sunt oferite în număr mare în Europa, în timp ce americanii pot opta doar pentru un 2.0 TDI de 140 CP dacă preferă acest tip de propulsor – mai puţin popular peste ocean.

Un alt element inedit este păstrarea versiunii VR6 a lui Passat pentru piaţa din SUA, motorul respectiv oferind 280 CP şi fiind disponibil doar în compania unei transmisii DSG. Graţie acestei unităţi, modelul fiind cel mai economic şi cel mai rapid din segmentul său pe piaţa din America de Nord. În Europa, Volkswagen a renunţat la motorul VR6 din cauza cantităţii mari de CO2 emisă per kilometru, dar şi din cauza taxelor mari impuse automobilelor cu motoare de cilindree mare.

În ceea ce priveşte tehnologia, Passat beneficiază în standard de ESP, ABS cu brake assist, Hill Climb Assist, şase airbag-uri, un sistem de monitorizare a presiunii în anvelope, aer condiţionat, patru geamuri electrice, cruise control, sistem Bluetooth pentru conectarea telefonului mobile, pornirea motorului de la distanţă şi altele. O facilitate interesantă ar fi funcţia Valet Parking - oferită opţional. Aceasta permite încuierea torpedoului şi a portbagajului în ciuda faptului că un terţ va avea cheile. Descuierea celor două compartimente se va efectua doar cu cheia specială pe care o va avea proprietarul.

Versiunea europeană a lui Passat beneficiază şi ea de numeroase sisteme de siguranţă şi confort, iar printre acestea a fost integrat şi un sistem de deschidere a portbagajului prin amplasarea piciorului sub bara de protecţie spate. Sistemul detectează cheia din buzunarul şoferului şi descuie portbagajul pentru a-l ajuta pe acesta să-şi pună cumpărăturile în portbagaj fără să mai caute cheia. Pe lângă acest sistem, Volkswagen oferă şi "tradiţionalele" sisteme de cruise control adaptiv cu radar, faruri adaptive, sistem de avertizare la încălcarea liniei de demarcare a benzilor fără semnalizare şi multe altele.

PREŢ


Între cele două modele există şi o diferenţă semnificativă de preţ. Mai exact, versiunea de bază a lui Passat pleacă de la aproximativ 20.000 de dolari în Statele Unite ale Americii, ceea ce înseamnă cu 11.000 de dolari mai puţin decât versiunea entry-level oferită în Europa. Pentru cei interesaţi, cei de la Volkswagen au specificat deja că nu vor exporta modelele fabricate în America pe alte pieţe, dar unii retaileri din Germania au anunţat că vor opera importuri neoficiale ale acestui model.

Versiunea americană a lui Passat este chiar mai ieftină decât unele versiuni ale lui Volkswagen Golf, deoarece are un preţ de pornire care reprezintă echivalentul a 15.500 de euro. VW Golf are un preţ de pornire de 16.700 de euro în Germania, în timp ce piaţa din România beneficiază de un model entry-level cu un preţ mai redus. Potrivit celor de la AutomotiveNews, un client din Europa ar putea obţine un Passat la un preţ mai mic decât cel oferit pe Bătrânul Continent dacă importă un exemplar din SUA.

Diferenţa dintre cele două modele este la capitolul materiale şi tehnologie, modelul oferit în America de Nord având un interior de calitate inferioară faţă de ceea ce oferă Volkswagen în Europa, iar multe din artificiile tehnologice ale lui Passat nu le primesc şi americanii. În schimb, modelul este mai mare şi mai lat, iar unii clienţi ar putea aprecia mai mult acest aspect. Importul în România ar fi şi mai costistitor din cauza taxei de mediu care este foarte drastică cu modelele produse în afara Uniunii Europene. Pe lângă asta, trebuie să achitaţi transportul efectiv al modelului, să plătiţi TVA în două state şi să achitaţi taxele vamale, caz în care sunt şanse să plătiţi aproape la fel de mult pentru un Volkswagen Passat produs în America de Nord.

 

  • mustang, marţi, 11.01.2011 11:57
    nedumerire !

    Nu prea inteleg rostul acestui model facut pt SUA. Americaniilor le plac masinile mari, iar acest model pt SUA kiar pare mai mic decat cel european mai ales in interior. Consola centrala este foarte asemanatoare cu cea de la Golf V (Rabbit la americani) si bineinteles k si cu Jetta precedentul model plus k seamana izbitor si la exterior cu aceasta doar k este un Jetta mai mare. Modelul european mi s pare mai adecvat americanilor, dar pot eu sa contrazic parerile celor d la VW.. P.S. Sunt un mare fan al masinilor americane si zau dak mi-as cumpara Passatul pt SUA

  • Cristi, marţi, 11.01.2011 12:36
    Legat de comparatia imaginiilor

    Ma voi rezuma de prima impresie lasata de articol, fotografiile (clar nu cel mai important aspect). Prin definitie o comparatie are sens cand singurele diferente intre elementele comparate sunt cele ce se vor fi discutate, astfel scotandu-le in evidenta. Fotografiile modelului european sunt net superioare calitativ. Primul set, Eu: poza HDR, incadrare, ambianta luminozitate; USA: poza parca facuta cu telefonul de unu care numai ce si-a luat masina (partea umbrita a masinii pe fundal luminat;incadrarea: parcul cartierului).. Desi imi plac blocurile optice de la varianta USA in cele doua poze comparate pentru spate, arata mai bine cea EU. Jentile imi par mai mari pe masina EU, culoarea tapiteriei, ecranul unitatii radio-CD(consola principala), ajutajul de lemn , dau o impresie mai mult sport la cea EU si mai mult lux la cea SUA. Motorizarea: masina EU este un model simulat pe computer, transparent cu detalii suplimentare(air bag): masina USA este prezentata ca o poza facuta de unu ce-si vinde masina la SH pe centura. Detalii care nu ar trebui sa iasa in evidenta deloc si totusi sunt cele mai pronuntate.

  • RAY, marţi, 11.01.2011 13:42
    @ Mustang

    Norok k aia de la VW nu te au in divizia lor de marketing si sunt oameni mult mai inteligentzi akolo kre stiu ce fak.... k dak nu li s-ar merita nu ar face iti dai seama. P.S.: Ce greu e sa scrii in stil cocalar. Abia am reusit in astea doua propozitii... nu stiu voi cum reusiti zi de zi...

  • fny.ro, marţi, 11.01.2011 13:43
    Care este care?!

    Doar eu nu am observat, dar scrie undeva CARE rand de poze reprezinta care model?! Care dintre ele este modelul american si care cel european?! Nu stiu, poate doar pe mine ma intereseaza asta, dar autorul articolului poate ar fi trebuit sa specifice undeva, PENTRU CA DESPRE ASTA ESTE VORBA IN ARTICOL!!!!!!

  • jan, marţi, 11.01.2011 13:46

    VW incearca si in SUA sa faca ce face in Europa, adica modele care sa semene 99%, motoare si accesorii care le intalnesti de la Skoda pana la AUDI ai bla bla bla.

  • sebaa, marţi, 11.01.2011 13:48
    @fny.ro

    Ne aşteptam ca oricare cititor fidel Automarket să facă diferenţa dintre cele două versiuni ale lui Passat. Modelul din stânga este cel vândut în Europa. Modelul din dreapta este vândut în Statele Unite ale Americii.

  • vxf, marţi, 11.01.2011 13:49
    Diferente

    Linia geamuri laterale , la versiunea SUA apare un geam mic in spate dincolo de montantul C , pe cand la cel european gemuletul ala e integrat in portiera . Interiorul , -consola centrala seamana mai mult cu cea de la Jetta decat cu cea de la Passatul european -fetele de usi sunt diferite , uitati-va la prinderea manerului si pozitia modulului de control al geamurilor electrice

  • vxf, marţi, 11.01.2011 13:51
    Interior

    Pozitia cotiera centrala si frana de mana , la cel USA apare levier frana de mana , europeanul o are electrica .Layout-ul in zona aia este similar cu cel din Jetta pentru Passat american

  • Florentin, marţi, 11.01.2011 14:22
    Masina faina

    Passat-ul pt. State deja e vanat in Europa, asta e clar, fiindca e mai ieftin. Amatorii de lux se abtin, asta e clar, dar nu ei sunt singurii care dicteaza. Un roman nu are ce cauta sa-l ia din State direct, trebuie sa-l cumpere de la un neamt care intre timp l-a inscris in Germania. Astfel scapa de taxele vamale. Germania are la randul ei pt. anumiti dealeri autorizati o facilitate numita Exportpreis (a nu se confunda cu Mwst ausweissbar sau cam asa ceva, care e TVA deductibil pt. exporturi in afara UE), faclitate care scuteste plata TVA la orice masina exportata indiferent daca e din UE sau nu. Mai e ceva, legislatia romaneasca obliga la plata TVA o masina second hand mai noua de 6 luni de la data fabricatiei, deci masina trebuie sa aiba varsta aceasta.Eu zic ca vom vedea in RO Passat-uri U.S.A. V-o spune unul care a avut Gti U.S.A. luat prin aceasta filiera.

  • vxf, marţi, 11.01.2011 14:45
    Spatele

    iar la spate va uitati prea departe spre Seria3 , desi seamana , aruncati o privire spre spatele noii Jetta pentru US , identic

  • Florentin, marţi, 11.01.2011 15:04
    Masina faina

    Mai e o problema cu nr. de omologare, care la R.A.R. trebuie sa fie european si nu american, insa la masinile europene fabricate in State nr. de omologare sunt europene. Asadar taxa vamala - pauza. T.V.A. - pauza, doar taxa de mediu. Neamtul care a inscris prima data masina in Germania isi recupereaza si el Mwst-ul fiindca a aplicat pe ea Exportpreis. Nu ne punem noi cu comerciantii nemti de auto second hand. Au si belgienii Prix pour export la masinile sh scoase nu neaparat din UE, doar din Belgia, facilitate care scuteste plata VAT din start, nu intai o platesti, dupa care o deduci. Asta e birocratie.

  • ztele, marţi, 11.01.2011 15:38
    @Florentin

    Nu se scapa de plata vamii, aceasta e platita de clientul initial din Germania, deci pretul pentru tine include si vama. Avem exact acelasi statut ca si Germania, fiind tara comunitara. Exportpreis este pretul fara TVA, si poti lua o masina la exportpreis doar pe srl. Alta problema: niciodata, in nicio lege sau reglementare, nu se ia in considerare data fabricatiei masini, ci data primei inmatriculari, pentru ca acea data este si data la care masina intra in circuitul fiscal (impozit)

  • Costi9b, marţi, 11.01.2011 16:46

    Europeanul e mai frumos.

  • scuderia, marţi, 11.01.2011 18:47
    spate interesant

    mai mult imi place spatele passat-ului din america decat celui din europa.

  • kikiresz, marţi, 11.01.2011 19:43
    impresie

    imi pare mie sau passatul american e plecat mai mult de la skoda superb care la randu-i pleaca de la passatul european (tot asa dimensiuni mai mari, confort mai bun aceeasi mecanica). perca si ca linie are mai multa treaba cu skoda superb

  • LUCCI, marţi, 11.01.2011 21:07
    bv. USA

    Vedeti cum ne f.....te astia direct,pe fata? In America poate sa inceapa pretul de la 14500 euro(echivalentul a 20000 USD),ca sunt smecheri. La noi,NU. Bine ne fac ca suntem prosti si le inghitim laturile. Ma gandesc ca dupa 2- ani de vanzari cand mai fac si reduceri ,iei masina cu 12000 euro.