Honda Civic Type R Limited, cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe Suzuka: Hot Hatch-ul nipon a doborât timpul stabilit de Renault Megane RS Trophy-R
Honda Civic Type R Limited a parcurs un tur complet pe circuitul de la Suzuka în 2 minute și 23.993 secunde. Astfel, Hot Hatch-ul nipon a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe circuitul japonez.
La finalul anului trecut, Renault mergea pe circuitul de la Suzuka cu un singur scop: să stabilească cel mai bun timp cu un model de serie cu roți motrice față. Arma francezilor a fost Renault Megane RS Trophy-R, un Hot Hatch compact care s-a impus atât pe Nurburgring, cât și pe circuitul de la Spa-Francorchamps .
În urma încercărilor, modelul francez a reușit să stabilească un timp de 2 minute și 25.454 secunde pentru un tur complet, iar astfel a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de la Suzuka.
Între timp, Honda a lansat ediția Civic Type R Limited. Hot Hatch-ul nipon va fi disponibil în Europa în doar 100 de unități și spre deosebire de restul versiunilor de până acum este mai ușor cu 47 de kilograme. În plus, niponii au adus și o serie de modificări la nivelul suspensiilor, astfel încât modelul să ofere performanțe de top pe circuit.
Pentru a demonstra abilitățile noului Civic Type R Limited, Honda a mers la Suzuka pentru a doborî recordul stabilit în noiembrie de Renault Megane RS Trophy-R. Sesiunea a avut loc în luna februarie, iar niponii menționează că au utilizat unul dintre prototipurile de teste. Aceștia au specificat că exemplarul folosit avea acealași specificații anunțate și pentru modelul de serie, fără să existe modificări sau îmbunătățiri în dreptul performanțelor.
În urma încercărilor, Civic Type R Limited a reușit să stabilească un timp de 2 minute și 23.993 secunde. În aceste condiții, Hot Hatch-ul niponilor a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe circuitul de la Suzuka.
"Ediția Civic Type R Limited reflectă dăruiea Honda de a rafina și îmbunătăți plăcerile oferite de Type R. Am îmbrățișat spiritul transmis din generație în generație și pasiunea care a dus la evoluția lui Civic Type R într-un model sport ideal", a declarat Hideki Kakinuma, liderul proiectului Civic Type R Limited.