Honda Civic GT costă 20.435 euro cu TVA inclus în România
Importatorul Honda în ţara noastră a anunţat că oferă două versiuni noi ale lui Civic începând cu această lună. Acestea sunt Civic GT şi Civic Confort. Ambele versiuni reprezintă niveluri de echipare mai speciale, nefiind vorba de modificări mecanice.
Clienţii şi pasionaţii de Honda din România au la dispoziţie acum două niveluri de echipare noi pentru Civic. Astfel, există acum un nou model entry-level, intitulat Comfort, precum şi un nou vârf de gamă, intitulat GT. În ciuda denumirii, modelul Civic GT este reprezentat de o caroserie cu cinci uşi, nu de hatchback-ul cu trei uşi. Civic GT beneficiază de o tapiţerie din piele şi Alcantara, ornamente exterioare cormate, grilă faţă sport, jante de aliaj Dark Crome pe 17 şi alte dotări specifice segmentului premium.
Cu toate acestea, modelul nu renunţă la spiritul practic, beneficiind în continuare de sistemul "Magic Seats" care permite rabatarea banchetei din spate 60/40 sau plierea completă a acesteia pentru a facilita transportul obiectelor agabaritice în zona locurilor din spate. Clienţii interesaţi de un drivetest cu Honda Civic GT se pot înscrise online pe www.noul-civic.ro . Versiunea 1.4 Comfort MT a lui Civic porneşte de la 17.955 de euro cu TVA inclus în România.
"Datorită comportamentului dinamic şi nivelului ridicat de confort, ediţia specială Civic GT oferă o abordare unică a experienţei pe care şoferul o are în timpul condusului. Pe lângă design şi calitate, modelul vizează excelenţa în ceea ce priveşte caracterul practic. Lansarea Civic GT în România reprezintă celebrarea gamei de modele Civic disponibilă până acum pe piaţa locală. Civic este în continuare un model ce reprezintă foarte bine poziţionarea Honda ca "Alternativă la Premium", cu un grad înalt de competitivitate în zona superioară a segmentului compact.", a declarat Masahiro Ikeda, Vice-Preşedinte Honda Trading România.
Via | Honda
Deja ma gandesc ce coada este la showroom la preturile astea!