Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Australiei!
McLaren ocupă prima linie a grilei de start de la Melbourne prin Lewis Hamilton şi Jenson Button, în timp ce Red Bull şi Ferrari au obţinut rezultate dezamăgitoare.
Prima sesiune de calificări a noului sezon a fost una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, datorită numeroaselor surprize şi a diferenţelor foarte mici dintre piloţi care au bulversat semnificativ ierarhiile comparativ cu sezonul precedent.
McLaren a demonstrat că este una dintre marile favorite la titlul mondial după ce şi-a trecut în cont prima linie a grilei de start pentru prima oara după o pauză de aproape trei ani (Valencia 2009). Lewis Hamilton va pleca din pole position după ce a fost cronometrat cu 1:24.922 şi va fi acompaniat de coechipierul său Jenson Button, care a fost cu numai două zecimi de secundă mai lent.
Surpriza placută a calificărilor a fost francezul Romain Grosjean, care a obţinut locul trei pe grila de start la volanul noului monopost Lotus, în puternic contrast cu contra-performanţa coechipierului său Kimi Raikkonen (vezi mai jos).
Mercedes AMG a dat semne că poate lupta pentru pole position, însă în cele din urmă Michael Shumacher a terminat sesiunea pe locul patru, în timp ce Nico Rosberg a comis câteva greşeli personale în fiecare tur cronometrat şi s-a poziţionat doar pe locul şapte. Totuşi, monopostul Mercedes W03 va trebui să treacă de inspecţia comisarilor de cursă după ce rivalii de la Lotus au contestat oficial legalitatea noului sistem F-duct.
Probabil însă ca cea mai mare surpriză a zilei a fost Red Bull Racing, care va ocupa doar a treia linie a grilei de start după o prestaţie sub aşteptări din partea campionului mondial Sebastian Vettel. În plus, germanul a fost învins inclusiv de coechipierul său Mark Webber şi va lua startul doar de pe locul 6.
Williams, Force India şi Toro Rosso au reuşit fiecare să ajungă cu câte un pilot în ultima parte a calificărilor şi vor ocupa locurile 8-10 pe grila.
ALONSO ÎN PIETRIŞ, FERRARI ELIMINATA ÎN Q2
Pentru prima oară în ultimii ani, Ferrari nu a reuşit să intre în ultima parte a calificărilor cu niciunul dintre cei doi piloţi ai săi.
Fernando Alonso a pierdut controlul volanului înainte de intrarea în primul viraj după ce a "muşcat" din iarba de pe marginea pistei, a ajuns cu monopostul în pietriş şi nu a mai avut posibilitatea de a reveni pe traseu. Pilotul Scuderiei va lua startul în cursă doar de pe locul 12, însă chiar şi în aceste condiţii dificile a reuşit să fie mai rapid decât coechipierul său Felipe Massa, care a terminat doar pe locul 16.
Între cei doi piloţi ai Scuderiei s-au intercalat Kamui Kobayashi (Sauber), Bruno Senna (Williams) şi Paul di Resta (Force India), în timp ce Sergio Perez (Sauber) nu a efectuat niciun tur cronometrat în Q2 şi va pleca de pe 17.
RAIKKONEN DEZAMĂGEŞTE LA REVENIREA ÎN F1
Marea surpriză a primei părţi a calificărilor a fost Kimi Raikkonen, care nu a reuşit nici măcar să promoveze în a doua parte. Finlandezul a comis o greşeală de pilotaj în ultimul tur rapid de circuit şi a ieşit uşor în decor, iar un alt motiv pentru timpul foarte slab a fost decizia de a utiliza pneuri medium, mai lente decât specificaţiile soft.
Pilotul echipei Lotus va pleca astfel doar de pe locul 18 al grilei de start şi nu este exclus că prestaţia sa modestă să aibă legătură şi cu problemele pe care le-a întâmpinat vineri cu direcţia monopostului E20.
Aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii doi ani, cele trei echipe care au debutat în Formula 1 în 2010 au fost eliminate in corpore: Heikki Kovalainen şi Vitaly Petrov vor pleca doar de pe locurile 19 şi 20 pentru Caterham, în timp ce Marussia a terminat doar pe 21 şi 22 prin Timo Glock şi debutantul Charles Pic.
Pedro de la Rosa şi Narain Karthikeyan, cei doi piloţi ai echipei HRT, nu au reuşit nici măcar să respecte regula 107% şi riscă să nu primească dreptul de a lua startul în cursă.
Australia - Rezultate calificări:
1. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m24.922s 2. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m25.074s + 0.152 3. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m25.302s + 0.380 4. Michael Schumacher Mercedes 1m25.336s + 0.414 5. Mark Webber Red Bull-Renault 1m25.651s + 0.729 6. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m25.668s + 0.746 7. Nico Rosberg Mercedes 1m25.686s + 0.764 8. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m25.908s + 0.986 9. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m26.451s + 1.529 10. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari No time Q2 cut-off time: 1m26.319s Gap ** 11. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m26.429s + 0.960 12. Fernando Alonso Ferrari 1m26.4942 + 1.025 13. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m26.590s + 1.121 14. Bruno Senna Williams-Renault 1m26.663s + 1.194 15. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m27.086s + 1.617 16. Felipe Massa Ferrari 1m27.497s + 2.028 17. Sergio Perez Sauber-Ferrari No time Q1 cut-off time: 1m27.633s Gap * 18. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m27.758s + 1.576 19. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m28.679s + 2.497 20. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m29.018s + 2.836 21. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m30.923s + 4.741 22. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m31.670s + 5.488 23. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m33.495s + 7.313 24. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m33.643s + 7.461
Marele Premiu al Australiei va avea loc duminică cu începere de la ora 08:00.
That's i'm talkin' about!