Hamilton, precaut înaintea reluării sezonului de Formula 1: "A doua jumătate a campionatului ar putea fi mult mai dificilă"
Lewis Hamilton anticipează că a doua jumătate a sezonului ar putea fi mult mai dificilă după progresele realizate de Red Bull și Ferrari, deși are un avans de 62 de puncte în clasamentul general.
Lewis Hamilton a obținut 8 victorii în primele 12 curse ale sezonului 2019 și are un avans consistent de 62 de puncte în fața coechipierului său, Valtteri Bottas.
Niciun alt pilot nu a mai avut un astfel de avans în pauza de vară după 2011, iar Hamilton este în același timp primul pilot din ultimii 15 ani cu un număr atât de mare de victorii la jumătatea campaniei.
Cu asemenea performanțe, britanicul este de departe favorit să câștige titlul mondial și în acest sezon, însă pilotul celor de la Mercedes anticipează că a doua jumătate a anului va fi mai dificilă ca urmare a progreselor realizate de rivali.
"Ferrari a avut un pachet bun și a venit cu o filosofie care nu funcționează peste tot în acest an. Nu știu ce schimbări a făcut Red Bull la monopost, dar acestea par să funcționeze, cred că au făcut progrese mari la motor. Cred că următoarea jumătate a sezonului ar putea fi mult, mult mai dificilă pe măsură ce continuăm lupta", a declarat el.
Pe de altă parte, Hamilton afirmă că se simte în continuare confortabil în Formula 1 și exclude varianta de a se retrage în viitorul apropiat, întrucât simte că mai poate câștiga titluri mondiale.
"Într-o zi va trebui să mă opresc, dar în prezent mă simt fantastic din punct de vedere fizic și mental. În prezent nu am niciun plan să mă retrag în curând. Mai sunt multe de făcut, multe curse de câștigat, este mai mult de obținut împreună. Opt victorii în prima jumătate a sezonului este ceva, evident, excepțional", a adăugat el.
Via SkySports
Ar trebui sa-i fie rusine, masina Mercedes l-a ajutatat in proportie de 80%, sa aiba rezultatele pe care le are. Orice pilot de pe actuala grila ar fi avut cu siguranta aceleasi rezultate cu aceeasi masina. Impertinenta si infatuarea sa, insa nu au limite.