Hamann tuneaza Aston Martin V8 Vantage
Casa germana de tuning Hamann a pregatit mai multe modificari pentru Aston Martin V8 Vantage Coupe si Roadster.
Casa germana de tuning Hamann a prezentat publicului cea mai noua creatie a sa, dezvoltata pe baza modelului Aston Martin V8 Vantage, in variantele de caroserie coupe si roadster.
Bodykit-ul germanilor include o buza pentru spoilerul frontal, praguri laterale, un difuzor inglobat in spoilerul spate si o extensie din fibra de carbon a acestuia. Optional, clientii pot sa isi personalizeze exemplarul britanic si cu o priza de aer montata pe acoperis si o extensie suplimentara pentru spoilerul fata. Toate elementele de caroserie create de Hamann sunt finisate cu aspect de fibra de sticla sau carbon.
Look-ul exterior este desavarsit de un set de jante Hamann Edition Race de 21 de inch, de un sistem de evacuare din aluminiu, care mai stoarce inca 20 de cai putere din motorul V8, si un set de suspensii sportive care reduc garda la sol cu 30 de mm pe axa fata si 20 de mm pe axa spate.
La interior, clientii isi pot personaliza Aston Martin-ul cu pedalier din aluminiu si insertii din acelasi material in praguri si covorase noi. Optional, tapiseria standard poate fi inlocuita cu una din piele, in doua culori.
Sub capota, Hamann a operat o serie de modificari care reusesc sa exploateze mai bine propulsoarele. Astfel, nemtii au modificat ECU-ul versiunilor echipate cu motoarele V8 de 4.3 litri si 358 de cai si 4.7 litri si 426 de cai, reusind astfel sa obtina in plus o putere de 23 respectiv 30 de cai.
Si cuplul motor creste cu aproximativ 25 si 30 de Nm. Performantele se imbunatatesc si ele, viteza maxima a ambelor versiuni urcand cu cativa km/h: de la 283 de km/h pana la 290 de km/h (pentru V8 4.3 litri) si de la 288 km/h pana la 295 km/h (pentru V8 4.7 litri).
via | WorldCarFans