Grupul Hyundai-Kia depășește Renault-Nissan și Stellantis. Devine al treilea producător auto din lume
Grupul Hyundai-Kia a devenit al treilea cel mai mare producător auto din lume în primul semestru din 2022. Grupul sud-coreean a depășit Renault-Nissan și Stellantis și se află doar în spatele celor de la Toyota și Volkswagen.
După primul semestru din 2022, Grupul Hyundai-Kia a devenit al treilea cel mai mare producător de automobile din lume. Datele oficiale arată că grupul sud-coreean a reușit să vândă 3.3 milioane de vehicule la nivel mondial în această perioadă.
Astfel, Hyundai-Kia a reușit să depășească Grupul Renault-Nissan și Stellantis. Concernul francez a reușit să vândă 3.14 milioane de mașini, în timp ce Stellantis a vândut 3.01 milioane de automobile. În această perioadă, Toyota își păstrează poziția de lider, cu 5.1 milioane vehicule vândute. Pe locul 2 se află Grupul Volkswagen, cu 4 milioane de vehicule comercializate.
Și la nivel european, Hyundai-Kia ocupă ultimul loc pe podium, în spatele celor de la Volkswagen și Stellantis. Datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că grupul german a vândut 1.34 milioane de mașini pe Bătrânul Continent. Stellantis a vândut 1.09 milioane de vehicule, iar Hyundai-Kia a comercializat 556.369 de automobile.
Hyundai-Kia reușește, astfel, să urce două locuri în clasamentul celor mai mari producători auto din lume. În aceeași perioadă din 2021, grupul sud-coreean se afla pe locul 5 la nivel mondial.
via Economica
-
DanG, joi, 18.08.2022 12:44
@Mihai Nu am inteles niciodata de unde atata hate pentru VAG. Chiar si inainte de scandalul dieselgate erau masini hulite de foarte multi oameni. Daca intrebi insa proprietarii, majoritatea sunt destul de multumiti de TDI-urile lor. Mie mi se pare ca ofera masini corecte pentru pretul cerut.
-
^^^, joi, 18.08.2022 13:07
invidia il doare pe mihaita. N-are el bani de o masina adevarata.
-
@DanG, joi, 18.08.2022 13:18
VW a depășit toyota la sărăcii vândute pe bani serioși. Calitate îndoielnică la preț peste concurență. TDI-ul în oraș înseamnă mentenanță scumpă sau mocăniță de meltean. Orice VW cumpărat după 2010 are interior plastic de lighean Obor Markt. Vânzările VW se bazează pe clienții captivi care n-au încercat altceva. Anual sunt tot mai puțini. Hyundai-Kia au ajuns în 2022 pe același palier de preț cu VW. Ce bine trebuie să te simți tratat când cumperi o mașină nouă făcută special pentru Europa de Est. :)))))))))
-
Seriff, joi, 18.08.2022 14:33
@Mihai ti-ai vinde un rinichi sa conduci un Arteon 2.0 tdi de 240 cai, inca mai visezi la asa ceva.
-
Dutz, joi, 18.08.2022 15:10
Foarte tare Arteon… Shooting Brake (239 CP). Este in calcule pentru anul viitor VS Skoda superb Scout. Am o părere buna și despre Kia și Hyundai si nu cred ca este o mare surpriza ca se “bat” cu VW. Cred ca VW este puțin mai sus dar și la pret așa ca fiecare decide pentru el.
-
@Seriff, joi, 18.08.2022 15:14
Imi permit un XC90 T8 (PHEV). O masina foarte buna, spatioasa, confortabila, sigura si cu tehnologie de ultima ora: HUD, Sistem audio B&W, suspensie pneumatica, 360 camera, etc Crede-ma ca nu as cobori atat de jos la un Phaeton in niciun caz. Exista multe alte masini cu mult peste VAG, doar ca romanul limitat nu stie.
-
mog, joi, 18.08.2022 15:16
vw si hyundai-kia nu sunt la acelasi nivel de pret, un sportage full, hibrid e 47k, tiguan la dotari comparabile e 60k minim. ce le lipseste koreenilor, o gama de motoare mai variate si un sedan/break care sa se bata cu passat si arteon. ar fi fost stinger, dar l au mazilut dupa o singura generatie
-
@mog, joi, 18.08.2022 15:52
Sportage phev cu AT trece bine de 50k. Nu cumpără nimeni mașini de 50k fără opțiuni. Echipezi o Kia și te uiți altfel la ea. Dar și un Tiguan cu 150cp la 50k e din textele lui Doru Octavian Dumitru. Arteon și Passat trec în neființă. Arteon e tras pe dreapta de piață. E dorit doar de 4 comentatori din România. Ar fi culmea să te bați cu... fantomele. Coreenii și-au dezvoltat motoare termice pentru toate gamele importante, timp în care VW a ieftinit litrul de ulei pentru TSI.
-
mog, joi, 18.08.2022 16:33
tocmai am dat comanda sportage hibrid phev, full, 46500eur - fara nici o rabla, doar un discount de la dealer. la tiguan nu se poate mai comanda hibridul acum, l au scos, si oricum era doar tractiune fata, fata 4x4, ai doar 2.0 tsi la 55k dotat cam la fel.
-
dan_grc, joi, 18.08.2022 17:13
Curios Stellantis, la câte mărci sunt acolo, nu depășește nici Renault-Nissan.
-
Mike, vineri, 19.08.2022 07:21
Totul ţine de calitate - preţ ! VAG nu face maşini urâte, dar face maşini scumpe. Apoi Hyundai Kia sunt imediat după Tesla la fabricarea de maşini electrice SERIOASE ! Nu porcării precum Leaf primele modele cu răcirea bateriei cu un amarât de ventilator în portbagaj !!! Nu hidoasele Volt/Bolt !!! Greşeala imensă a VW este că nu trebuiau neapărat să aibă direcţia ID.x ci să fi scos deja Polo, Golf, Passat identice ca identitate vizuală dar full electrice şi PHEV. Şi la preţuri decente. VW nu au făcut-o.
-
Mike, vineri, 19.08.2022 07:23
Felicitări dle mog pentru alegerea făcută. PHEV Dacă toţi ar cumpăra măcar PHEV, poluarea din maşini noi ar scade brusc cu ~80%
-
ds, vineri, 19.08.2022 08:59
@Mihai, de curiozitate, ce motorizare este la T8, cumva 2.0 benzină cu turbocharger, 321 cp. Oricum, e mașină, nu jucărie. Mulțumusc!
-
@Mike, vineri, 19.08.2022 13:03
Pai pe ideea de frumusetea se bazeaza VAG si grupurile germane in general. Fac reclame la frumusete si de multe ori reclame mincinoase. In trecut Toyota facea reclamele bazate pe ideea ca Toyota nu se strica, nu ca e frumoasa. Germanii au atras la capitolul frumusete, dar la fiabilitate au fost mereu sunt asiatici. Ultimul raport ADAC da cu VAG de pamant la calitate. Acelasi lucru se poate observa la mai multe Marci: au renuntat la calitate pentru frumusete, pentru ca omul de rand habar nu are tehnica, dar la dat cu parerea despre frumusete, poate oricine sa o faca. Iar germanii fac asta foarte bine: fac reclame la drift si performanta, desi prapaditul de rand isi poate lua cea mai proasta motorizare de la BMW, VAG: 2.0 TDI. Asta nu e motorizarea cu care se fac reclamele baieti! Trezirea la realitate. Si voi vedeti doar reclamele alea reusite, nu cu cate daune totale si piloti morti de la BMW-uri in timpul testelor. Motorizarile de 2.0 diesel atat de la BMW-uri cat si de la VAG sunt cele mai proaste si voi fix pe alea le luati. Alea resoftate care intra in limp mode dupa ce apesi putin pedala de acceleratie ca sa faci o depasire si ramai fara putere in paralel cu tirul si cand din fata vine alta masina. Cam atat va duce pe voi capul! Habar nu aveti tehnica si soferie, dar toti sunteti eroi cu un amarat de 320d, 520d sau Arteon 2.0 TDI. Astea nu sunt masini sport baieti! Si mai mult, astea nu sunt masini de facut naveta cate 5 km pe zi ca le omorati! Motorul diesel a fost conceput pentru distante mari, se incalzeste mai greu si are nevoie de curatare DPF, care intra in functiune si se face cand masina ruleaza vreo jumatate de ora pe autostrada. Daca voi va invartiti cu dieselul prin oras, il omorati: si pe motor si pe cei din jur pentru ca motorul consuma mai mult cand e rece. Trezirea si mai lasati frumusetea asta pentru femei. Masinile trebuie sa fie fiabile si sigure.
-
Seriff, vineri, 19.08.2022 14:23
Eu am avut Passat 2.0 tdi tinut pana la 300.000 si ceva de km, fara probleme cu dpf, sau alte tampenii, rulat destul si in oras, cine zice ca nu sunt fiabile minte de rupe, masina era foarte ok, consumul decent si puterea mai mult decat suficienta pentru o depasire pe Valea Oltului sau mers pe autostrada la viteze de 140. Legat de asiatice, da Toyota e fiabila, dar majoritatea se conduc mai prost decat un Logan din 2004, sunt pline de plastic, au niste motoare obosite cum ar fi cel de 1.8 de pe CHR, antifonarea e la pamant, efectiv nu poti conduce asa ceva cu 140 la ora si tot asa.
-
C, luni, 22.08.2022 18:57
1. Entuziaștii asiaticelor sunt la fel cu lăudătorii TDI, înainte de Dieselgate. Toate companiile au și bune și rele. 2. Industria auto germană e susținută puternic de producția de piese din tot estul Europei, România. Producție+întreținere auto second. 3. Google is your friend: ce este un Chaebol, cine deține VAG, scandaluri cu falsificări de rapoarte de calitate la asiatici, mințim puțin câtă putere au mașinile noastre, mașinile noastre sunt mai ieftine decât cele europene dar uităm să spunem că avem furnizori de piese in China; cam câte piese dintr-un Sandero, auto Dacia cel mai vândută în Vest, sunt fabricate în Romania șamd
Citeste si
-
INDUSTRIE | duminică, 24 noiembrieHyundai și Kia: peste 200.000 de vehicule electrice rechemate din cauza pierderilor de putereHyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
Foarte bine si frumos. Sa speram ca vor continua in directia buna si nu vom mai vedea mizeria VAG pe podium in curand.