Alfa Romeo are ambiții mari: pregătește un rival pentru BMW i5 și Mercedes EQE

Publicat joi, 18.08.2022 12:40 de Tiberiu Safta

Alfa Romeo se pregătește să lanseze un viitor sedan electric de clasă executivă. Viitorul model electric va fi un rival pentru BMW i5, Mercedes EQE și Audi A6 e-Tron. Noul model ar putea fi lansat în 2027.

La fel ca toți ceilalți producători, Alfa Romeo se îndreaptă spre un viitor complet electric. Cu această ocazie, constructorul italian se pregătește să lanseze o gamă nouă de modele electrice. Unul dintre acestea va fi un sedan executiv, care va promite să fie un viitor rival pentru Audi A6 e-Tron, BMW i5 și Mercedes EQE.

Informația a fost dezvăluită de către Jean Philippe Imparato, șeful mărcii italiene, pentru publicația britanică Auto Express. El a precizat că viitorul model va fi plasat deasupra lui Giulia ca dimensiuni. Mai mult, viitorul model ar putea fi un sedan mai neobișnuit, deoarece designul său va fi un mix între o limuzină tradițională și un SUV, așa după cum precizează Imparato.

Tot el mai spune despre viitorul model că va aduce „un nivel înalt de performanță și spațiu fără să fie distrusă aerodinamica”. Așadar, nu este exclus ca viitorul model să fie asemănător unui SUV coupe.

Noul model ar urma să fie bazat pe platforma STLA Large, iar mașina va fi dezvoltată pentru a fi mai atrăgătoare publicului american. Din informațiile existente, viitorul model Alfa Romeo ar urma să fie lansat în 2027 și să debuteze în Statele Unite. Eventual, viitorul model va fi comercializat la nivel mondial.

Totodată, Imparato a confirmat că viitoarea generație Alfa Romeo Giulia va fi electrică.

via Auto Express

  • Mike, vineri, 19.08.2022 07:14

    2027 ... Nu se grăbesc :)))