Grupul Fiat inaugureaza o cutie cu dublu ambreiaj pe Alfa Mi.To
Alfa Romeo Mi.To va fi primul model al Grupului Fiat care va primi intre dotarile optionale o transmisie cu dublu ambreiaj.
Fiat se va alatura in acest an grupului select de producatori auto care si-au dotat modelele cu transmisii cu dublu ambreiaj, primul model al Grupului Fiat care va dispune de o astfel de cutie de viteze urmand sa fie mezinul gamei Alfa Romeo, modelul Mi.To. Versiunea Fiat a tehnologiei a fost dezvoltat de Fiat Powertrain Technologies in colaborare cu BorgWarner, fiind vorba de o cutie cu ambreiaj dublu si frictiune uscata.
Transmisia de pe modelele Fiat, Alfa Romeo si Lancia va purta numele oficial DDC (Dual Dry Clutch), urmand sa fie una secventiala si sa aiba sase trepte.
Ulterior debutului sau pe Alfa Romeo Mi.To, transmisia DDC va face parte din lista de dotari ale modelelor Alfa Romeo Milano si Giulia, viitoarele denumiri ale evolutiilor lui 159 si 147. Pana la sfarsitul anului 2010, toate modelele din gama Grupului Fiat vor dispune de aportul acestei transmisii, care a fost gandita si dezvoltata pentru fiecare motor din gama Fiat in parte.
Alte companii care utilizeaza cu succes cutiile cu dublu ambreiaj sunt Porsche (PDK) - primul constructor din lume care a utilizat o astfel de tehnologie, Mercedes (sapte trepte, SL63 AMG), Volkswagen (toata gama de modele VW, Audi si Seat si Bugatti), BMW (M3), Chrysler (pe modelele Dodge existente in Europa), Mitsubishi (Lancer Evo 10), Nissan (GT-R), Ferrari (California) si Ford (denumita Powershift si regasita pe Focus).
Un articol excelent. Multumim pt info. Oricum FIAT in maxim 15 ani o sa devina cel mai mare si mai tare producator de motoare si cutii de viteze. Tehnologiile lor pentru masini standard se bat direct cu tehnologiile Super_Mega-Giga ale producatorilor consacrati in domeniul Sport. Deasemenea motoarele Fiat sunt cele mai fiabile si economice din lume. Succes FIAT !