Google caută un constructor de automobile dornic să producă maşini autonome
Google şi-a anunţat intenţiile de a semna un parteneriat cu un constructor de automobile pentru a produce automobile care se pot conduce singure. Pentru moment, cei de la Google sunt deschişi la orice propunere.
Google, compania care a creat cel mai popular motor de căutare al ultimilor ani şi deţinătoarea patentului pentru maşina care se conduce singură, caută un partener pentru a introduce tehnologia vehiculelor autonome pe modelele de serie. Cei de la Google spun că sunt deschişi la orice propunere şi vor să licenţieze tehnologia lor pentru constructorii OEM şi să dezvolte fiecare model autonom în parte alături de aceştia. Până la materializarea intenţiilor Google, americanii mai trebuie să treacă peste câteva probleme legislative, cum ar fi asigurarea unui vehicul care este condus de un computer, dar Google a făcut deja primul pas în acest sens, patentând o metodă de a trece de la controlul uman al unui automobil la controlul autonom al acelui vehicul.
Google a parcurs deja peste 250.000 de mile cu flota de zece vehicule autonome, dar oficialii companiei din California spun că vor să atingă peste un milion de mile de test înainte de a introduce tehnologia pentru uz public. Cei de la Google vor să restricţioneze modul de funcţionare al sistemului de control autonom al vehiculelor, fiind luate în considerare circumstanţe care să nu permită folosirea autonomă a vehiculului. În ciuda declaraţiilor anterioare, cei de la Google susţin că nu vor să elimine complet şoferii din autovehicule, ci vor doar să conducă automobilele în modul ”manual” atunci când acest lucru este distractiv.
Sistemul de control automat al vehiculelor va avea o serie de limitări operaţionale, legate atât de infrastructură, cât şi de factorii externi. Spre exemplu, dacă şoseaua nu este marcată corect, sistemul va obliga şoferul să preia controlul volanului. Totodată, în cazul condiţiilor meteo imprevizibile şi a situaţiilor cu vizibilitate scăzută, sistemul va impune conducerea manuală a vehiculului.
Via | DetroitNews