Germanii de la Autobild au comparat Dacia Duster si Skoda Yeti
Prima comparatie intre Skoda Yeti si Dacia Duster vine din Germania, acolo unde jurnalistii de la Autobild au avut cele doua modele fata in fata. Chiar daca nu le-au testat, comparatia e una interesanta.
Revista germana Autobild a realizat un prim comparativ intre Dacia Duster si Skoda Yeti, un duel indelung asteptat de fanii celor doua parti aflate in concurenta directa. Primul SUV Dacia versus primul SUV Skoda. Aceasta este premisa de la care pleaca jurnalistii germani intr-o lupta care nu implica doar fanii celor doua marci, ci si fanii Volkswagen versus fanii Renault si, in ultima instanta, fanii masinilor de origine germana versus cei ai masinilor de origine franceza.
Comparativul germanilor a fost realizat fara test-drive, Autobild avand interdictie - ca majoritatea publicatiilor europene, de altfel - la testarea SUV-ului Dacia pana la testele oficiale de presa, care vor avea loc peste cateva zile in Maroc. Faptul ca au avut insa fata in fata Duster si Yeti i-a facut pe nemti sa compare palpabil masinile.
Autobild nu scoate in fata un castigator al "duelului" dintre cele doua modele, abordand comparatia printr-o analiza succinta a elementelor importante pentru clienti atunci cand vine vorba de un SUV. Titlul este insa unul definitoriu pentru situatia din piata: "Il da Duster la o parte pe Yeti?".
Analiza nemtilor subliniaza faptul ca modelul romanesc este net castigator in fata lui Yeti la capitolul pret, un Duster 4x4 cu dotarile si motorizarea de top avand in pret egal cu versiunea 2x4 de baza a modelului ceh. Yeti cointraataca insa la capitolele siguranta si finisaje, care sunt considerate de germani net superioare.
O analiza interesanta apare la capitolul design, jurnalistii germani abordand fara menajamente comparatia dintre cele doua modele. "Prima impresie: Duster este inconjurat de un fragil farmec carpatin. Modelul Dacia arata in general bine, bosajele largi ale aripilor facandu-l sa arate fioros si plin de putere. In comparatie cu designul butucanos de la Skoda, cu suprafete verticale, Dacia are un efect jucaus. Dezavantaj: vizibilitatea nu este atat de buna: in partea frontala si in lateral-spate, SUV-ul are probleme la manvrele pe spatii reduse", noteaza nemtii.
In ceea ce priveste spatiul interior, germanii sustin ca Duster nu reuseste sa transforme in avantaj cei 10 centimetri in plus al lungimii exterioare, cele doua modele fiind relativ egale. La fel ca francezii de la L'Automobile Magazine, Autobild noteaza faptul ca Duster sufera la capitolul modularitate, bancheta spate rabatabila doar 1/1 fiind un dezavantaj pentru modelul romanesc in lupta cu Yeti.
Germanii continua cu o cuncluzie oarecum surprinzatoare in analiza materialelor interioare ale lui Duster: "Cat au invatat romanii ne arata insa habitaclul. Plasticul din interior nu pare sa fie unul ieftin. Materialele din plastic nu mai sunt scoase din ultima grupa valorica, prelucrarea acestora este buna iar pentru un pret mai ridicat se poate comanda chiar si o imitatie din lemn", spun germanii, gratuland Dacia la un capitol care pana la Duster era unul de atacat.
-
"Cine doreste un Dacia full option 4x4 cu climatizare, jante din aluminiu, vopsea metalizata, bare de amarare si tapiterie din piele nu plateste mai mult 18.000 de euro. Lista de preturi pentru Skoda Yeti incepe abia de la acest nivel. Acesta este inca un motiv bun pentru care Duster ar putea ridica, in viitor, mult praf in urma sa" - AUTOBILD
via | Autobild
tre recunoscut ca skoda se bazeaza mult pe traditia si renumele vw care...justifica putin pretul piperat....eticheta.dar cum in prezent tdi-urile papa ulei mai ceva ca motorina ...sincer as cumpara totusi duster ...stiu reno diesel cam are probleme cu injectorele...dar aici bate duster la pret...adevaru-i ca nimeni nu mai face motoare care sa tina 400mi km.