GENEVA 2013 LIVE: Suzuki SX4 şi-a arătat noua faţă şi noile dimensiuni

Publicat joi, 07.03.2013 14:22 de Mircea Meșter

Noul Suzuki SX4 îşi schimbă designul, dimensiunile şi - drept urmare - segmentul în care evoluează. Am făcut cunoştinţă cu noul model la standul Suzuki de la Geneva.

Uitaţi de vechiul Suzuki SX4! Am stat la standul japonezilor lângă noul model cu acelaşi nume, iar concluzia unanimă este că vorbim de un model atât de diferit, încât ar fi trebuit ca producătorul asiatic să-i schimbe numele. Dacă vechiul SX4 a fost un SUV de segment B, având aproximativ dimensiunile actualului Nissan Juke, noul model creşte vizibil şi se va bate de la egal la egal cu Nissan Qashqai în segmentul C, al compactelor.

E adevărat că intrarea între crossoverele compacte se face cu stopuri care seamănă până la confuzie privite de la distanţă cu cele ale lui Qashqai, însă faţa noului SX4, cu blocurile optice uşor supradimensionate, este una foarte bine închegată. Le ţinem oumnii celor de la Suzuki, care ne-au promis un motor diesel de 1.6 nou despre care încă nu se ştie mare lucru. Vom vedea împreună cu cine îl dezvoltă şi cum se va descurca noul model pe o piaţă deja plină de concurenţi interesanţi.

Detalii complete şi fotografii oficiale cu noul Suzuki SX4 găsiţi AICI.

Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013

Echipa Automarket se află în perioada 4-7 martie la Salonul de la Geneva şi vă prezintă live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.

  • dan, joi, 07.03.2013 14:56

    Nu stiu, ceva pare ciudat la el. Parca sunt subdimensionate rotile, sau are garda la sol prea joasa, cert e ca ceva sare in evidenta nu neaparat intr-un mod placut.

  • jtd, joi, 07.03.2013 15:28

    Se cunoaste inca din 2011 ca 1.6 diesel va fi furnizat de catre FPT

  • mbz, joi, 07.03.2013 16:09

    e ok masina dar sper ca nu va ajunge 25-30 mii euro varianta de top.

  • Mos Craciun, joi, 07.03.2013 17:08

    Vw Tiguan ramine lider in clasa crossover sau de ce nu noul Ford Kuga!

  • Sandiski, joi, 07.03.2013 17:09

    arata ok ,iar gropile la vanzari se vor astupa cu noile modele

  • kim_vl, joi, 07.03.2013 17:23

    @Mos Teaca, pardon, Mos Craciun Lider in clasa crossover e Qashqai si asta de demult.

  • xxx, joi, 07.03.2013 18:54

    @dan, cred ca o sa aiba si roti mai mari, daca te uiti la distanta intre pneu si aripa este foarte mare sau au facut-o mai joasa pentru expozitie ca sa arate mai bine Nu este o masina urata dar este greu sa se bata cu Qashqai Fiat vor face si ei masina?

  • Andi, sâmbătă, 09.03.2013 12:38

    faruri de A-Klasse, spate de Qashqai, da merge :)

  • alex, sâmbătă, 09.03.2013 21:42

    Detalii complete si fotografii oficiale cu noul Suzuki SX4 gasim la articolul cu Rolls Royce la Geneva????