GENEVA 2010: Lista celor mai importante premiere
Anul 2010 marcheaza cea de-a 80-a editie a Salonului Auto de la Geneva, care va aduce peste 30 de debuturi mondiale si numeroase alte premiere la nivel european. Automarket va prezinta o lista a debutantilor din aceasta editie, structurata pe marci.
Salonul Auto de la Geneva este unul dintre cele mai importante evenimente auto ale anului si unul dintre cele trei saloane auto esentiale la care nu ar trebui sa lipseasca niciun producator de automobile care vrea sa se impuna pe piata din Europa. In ciuda premiselor care anunta un an dificil pentru industria auto, zilele de 2 si 3 martie vor aduce un numar ridicat de premiere, unele la nivel mondial si altele la nivel european, toate urmand aceeasi tendinta ecologica din ultimii ani. Totodata, producatorii de automobile vor aplica in continuare tendinta mondiala de downsizing, care este concentrata pe reducerea emisiilor de carbon si a consumului de carburant in timp ce modelele asupra carora a fost aplicata aceasta strategie vor oferi acelasi nivel de putere, daca nu un nivel de putere chiar mai ridicat fata de unitatile pe care le inlocuiesc.
Alfa Romeo
Cei de la Alfa Romeo vor prezenta noul Giulietta alaturi de trei concepte care prefigureaza inlocuitorul lui 159. In timp ce Giulietta este gata de productie, cele trei concepte realizate de Bertone, Pininfarina si Giugiaro vor fi supuse votului publicului pentru a alege directia de design pe care o va urma inlocuitorul lui 159.
Aston Martin
Britanicii de la Aston Martin vor prezenta cel mai mic si cel mai ecologic model al marcii din Gaydon. Noul Cygnet este bazat pe Toyota iQ. Diferentele dintre cele doua modele se afla la nivelul design-ului si al interiorului, care a fost refacut integral de mana in stilul Aston Martin.
Audi
Audi aduce noul A1 la Salonul Auto de la Geneva alaturi de o versiune full-hybrid a lui A8. Versiunea cu trei usi a lui A1 va debuta anul acesta, iar versiunea cu cinci usi a acestui minicar este asteptata sa debuteze in decursul anului viitor. Versiunea hibrida a lui A8 are capacitatea de a se deplasa doar pe energie electrica pe o distanta limitata si face parte din strategia Audi de a ocoli hibridele partiale in drumul spre vehiculele 100% electrice. Pe langa noul A1, cei de la Audi aduc si noul RS5, un model de performanta care dezvolta 450 CP si accelereaza de la 0 la 100 km/h in 4.6 secunde.
Bentley
Cei de la Bentley vor aduce la Geneva cel mai rapid si cel mai puternic model decapotabil construit vreodata de marca din Crewe. Continental Supersports Convertible este echipat cu un motor W12 twin-turbo de 6.0 litri, care ofera 621 CP si are capacitatea de a accelera pana la o viteza maxima de 325 km/h. Italienii de la Touring Superllegera vor prezenta si ei prototipul unei editii limitate a lui Continental GTC, care va fi construit din doar 20 de exemplare, fiecare avand un pret de 590.000 de euro.
BMW
Bavarezii de la BMW aduc doua modele la Salonul Auto de la Geneva – noul Seria 5 F10 si conceptul unui hibrid intitulat ActiveHybrid 5. Noul Seria 5 va fi disponibil in Europa incepand cu luna martie, in timp ce versiunea hibrida a acestuia debuteaza la inceputul anului viitor. Lansarea lui Seria 5 F10 este un eveniment important pentru cei de la BMW, deoarece acest model reprezinta circa 50% din profiturile marcii din Munchen.
BYD
Chinezii de la BYD au un stand la Salonul Auto de la Geneva pentru cel de-al treilea an consecutiv. Desi nu au inceput sa comercializeze automobile in Europa, chinezii care au ca slogan Build Your Dreams vor sa devina cel mai puternic producator auto din China si sa vanda automobile si pe piata de pe Batranul Continent. La Salonul Auto de la Detroit din luna ianuarie, cei de la BYD au prezentat un vehicul electric si un hibrid.
Cadillac
Americanii de la Cadillac, loviti puternic in martie 2009 de colapsul distribuitorului oficial in Europa, Kroymans Group, revin in 2010 la Geneva cu noul CTS Coupe, CTS Sport Sedan, CTS-V si CTS Sport Wagon. Alaturi de aceste modele, cei de la Cadillac vor prezenta si o versiune redesenata a lui SRX. Cu exceptia lui CTS-V si CTS Sport Sedan, celelalte modele prezentate la Geneva de Cadillac apar in premiera in Europa.
Chevrolet
Cei de la Chevrolet au un tel cel putin indraznet pentru 2010, dorind sa isi dubleze vanzarile de automobile in Europa in decursul acestui an. Americanii aduc la Geneva conceptul Aveo RS prezentat la Detroit in ianuarie, alaturi de versiunea de productie a lui Orlando si versiunea europeana a lui Camaro.
Chrysler
Cei de la Chrysler vor imparti standul cu italienii de la Lancia si vor avea o conferinta de presa comuna. Americanii inca se refac dupa anul 2009 in care au declarat insolventa si au semnat alianta cu Fiat, asa ca nu vor prezenta niciun model nou la Salonul Auto de la Geneva. Cu toate acestea, se pare ca modelele Sebring, Town&Country si 300C vor intra pe piata din Italia in 2011 cu sigla Lancia, in timp ce vor fi vandute in restul Europei cu sigla Chrysler.
Citroen
Francezii de la Citroen vin in Elvetia cu DS High Rider Concept, care prefigureaza viitorul DS4, alaturi de DS3 Racing. Conceptul High Rider are sarcina de a imbina dimensiunile compacte cu un habitaclu generos, design-ul sofisticat si performante dinamice deosebite. Versiunea de performanta alui DS3 va fi construita in doar 1.000 de exemplare si dezvolta 200 CP dintr-un motor 1.6 THP.
Dacia
Producatorul din Mioveni aduce la Geneva cea mai importanta premiera pentru Romania din lumea auto din acest an, SUV-ul Duster. Dacia Duster este bazat pe platforma Logan si va fi cel mai ieftin SUV de pe piata, devansand rivalii coreeni si avand scopul de aduce clienti noi pentru marca romaneasca.
Ferrari
Producatorul de supercar-uri exotice din Maranello va dezvalui prototipul unui hibrid bazat pe 599 GTB Fiorano la Salonul Auto de la Geneva. Acesta beneficiaza de un tren de rulare intitulat Hykers care este inspirat din sistemul KERS utilizat in Formula 1. Potrivit italienilor de la Quattoruote, modelul va fi echipat cu baterii litiu-ion si reduce consumul de carburant al lui 599 GTB cu 35 procente.
Fiat
Italienii de la Fiat vor prezenta noua capodopera a departamentului Fiat Power Train Technologies la Salonul Auto de la Geneva, motorul TwinAir cu doi cilindri, care are o capacitate cilindrica de 900 cc si dezvolta 65, 85 sau 115 CP. Cele trei versiuni ale acestui motor vor fi introduse in gamele Fiat 500, Panda si Punto EVO.
Fisker
Fisker vine la Geneva cu platforma ASF a lui Karma. Acest tip de constructie este utilizata si de Audi si ofera un nivel ridicat de rigiditate si resistenta, alaturi de costuri scazute si o masa extrem de redusa. Productia lui Fisker Karma va debuta la fabrica finlandeza a celor de la Valmet Automotive in decursul acestui an. Cei de la Valmet vor prezenta si ei o masina electrica la Geneva in acest an, care se numeste Eva si debuteaza in standul Fisker.
Ford
Cei de la Ford vor prezenta in premiera europeana noul Focus, model global care va debuta pe piata in ianuarie 2011. Ford spera la un succes de nivel mondial cu noul Focus, iar asteptarile sunt la un nivel inalt pentru celebra compacta a producatorului american de automobile. Totodata, Ford prezinta noile C-Max si Grand C-Max la Salonul Auto de la Geneva, alaturi de doua motoare noi pentru Kuga si Mondeo.
Honda
Honda va prezenta noul CR-Z la Salonul Auto de la Geneva. Modelul va fi disponibil in Europa incepand cu luna iunie si este primul hibrid cu o transmisie manuala din lume. Modelul ofera patru locuri si este echipat cu un motor VTEC de 1.5 litri si cu un motor electric. Ambele unitati de propulsie sunt preluate de pe Insight si imbunatatite pentru a oferi un nivel de performanta mai bun. CR-Z este prezentat ca fiind succesorul spiritual al lui CRX.
Hyundai
Coreenii de la Hyundai vor prezenta un concept care prefigureaza un rival al lui Opel Insignia si Ford Mondeo. Modelul va fi lansat in Europa anul viitor, iar conceptul care il prefigureaza se numeste i-flow si reprezinta viitorul Sonata, care va purta numele i40. Limbajul de design utilizat de cei de la Hyundai pentru realizarea acestui model este acelasi Fluidic Sculpture, folosit si pentru crearea lui ix35.
Kia
Kia Motors va prezenta la Geneva cea de-a treia generatie a lui Sportage, care s-a transformat in 17 ani dintr-un off-roader in crossover. Vanzarile europene ale acestui model incep in luna septembrie, iar productia va avea loc la fabrica din Zilina. Kia Sportage este produs "cot la cot" cu noul Hyundai ix35, cu care imparte platforma.
Lamborghini
Italienii din Sant’Agata vor prezenta o versiune Superleggera a lui Gallardo. Modelul este echipat cu un V10 de 5.2 litri care dezvolta 570 CP. In urma cu trei ani, cei de la Lamborghini au mai prezentat o versiune usurata a lui Gallardo care era cu 7 procente mai usoara decat modelul standard.
Lexus
Japonezii de la Lexus vor prezenta noul CT 200h, o compacta cu propulsie hibrida care va rivaliza toate modelele premium din acest segment. Potrivit celor de la Lexus, CT 200h este primul full-hybrid din segmentul premium compact. Modelul este propulsat de cea de-a doua generatie de tehnologie hibrida a constructorului nipon.
Mazda
Noua generatie Mazda5 debuteaza la Salonul Auto de la Geneva cu o gama de motorizari mult mai eficienta si este primul model Mazda care adopta filozofia de design Nagare. Aceasta filozofie de design este caracteristica de un set de dungi laterale aplicate pe profilul modelului care dau senzatia unui curs de aer. Mazda5 va fi disponibil in Europa incepand cu toamna acestui an. Alaturi de noul Mazda5, constructorul nipon aduce si o editie aniversara a lui MX-5 si facelift-ul aplicat lui Mazda6.
Mercedes-Benz
Mercedes va prezenta conceptul F800 Style la Salonul Auto de la Geneva, acesta prefigurand viitorul CLS. Modelul prezinta noua platforma cu tractiune spate a celor de la Mercedes-Benz, care este potrivita atat pentru vehicule hibride, vehicule electrice, cat si pentru vehicule alimentate cu pile de combustibil. Spre deosebire de un model conventional, F800 Style are portiere pivotante, care gliseaza in partea din spate a vehiculului.
Mini
Englezii de la Mini vor prezenta primul lor crossover la Salonul Auto de la Geneva. Modelul se numeste Countryman si este primul Mini cu patru usi si cel de-al patrulea model al marcii din Oxford. Acesta va fi disponibil alaturi de trei versiuni otto si doua versiuni diesel. Europenii vor beneficia si de un sistem de regenerare a energiei cinetice si de un sistem stop-start pentru reducerea emisiilor de CO2.
Mitsubishi
Japonezii de la Mitsubishi vor prezenta versiunea europeana a lui ASX la Salonul Auto del a Geneva. Modelul va fi lansat in Europa pe finalul primaverii si este un crossover care face parte din noua strategie a celor de la Mitsubishi de a schimba orientarea marcii spre SUV-uri pentru piata de pe Batranul Continent. ASX primeste un motor diesel de 1.8 litri care respecta normele Euro 5 si beneficiaza de un sistem de injectie directa.
Nissan
Nissan prezinta noul Juke la Geneva, un model pe care l-au denumit un "global compact car". Juke va fi produs in fabrica din Sunderland, Marea Britanie si debuteaza pe piata din Europa la sfarsitul lunii septembrie. Nissan spera sa vandta circa 140.000-150.000 de unitati Juke pe an, piata europeana reprezentand circa 60-70% din acest volum. Japonezii vor mai aduce la Geneva facelift-urile operate modelelor Pathfinder si Navara, dar si noul Micra.
Opel
Marca din Russelsheim aduce la Geneva MPV-ul compact Meriva in versiunea de productie, alaturi de conceptul Flextreme GT/E. Noul Opel Meriva beneficiaza de portiere spate cu deschidere inversa, o premiera pentru un producator de volum. Singurul producator de automobile care a aplicat o asemenea solutie tehnica pe o masina mai ieftina de 100.000 de euro a fost Mazda, cu modelul RX-8, dar pentru deschiderea portierelor spate la modelul japonez este nevoie de deschiderea portierelor din fata. Conceptul Flextreme prefigureaza un viitor model de productie care are un tren de rulare hibrid preluat de la Ampera.
Peugeot
Francezii de la Peugeot vor prezenta un prototip aproape gata de productie a viitorului 508. Conceptul se numeste 5 by Peugeot si prefigureaza inlocuitorul modelelor 407 si 607, asteptat sa debuteze in 2011. Acest model vine la Geneva alaturi de o versiune hibrida, care prezinta sistemul HYbrid4, care consuma doar 3.8 litri de motorina la 100 kilometri parcursi. Conceptul 5 by Peugeot debuteaza alaturi de SR1 si ambele anunta noua filozofie de design a marcii frantuzesti.
Porsche
Porsche va prezenta noul Cayenne, alaturi de 911 GT3 R Hybrid si versiunea entry-level a lui Panamera. Ambele modele au un tren de propulsi hibrid, dar acesta are un scop diferit in cazul fiecarui model. In cazul lui Cayenne, trenul de propulsie hibrid are scopul de a reduce consumul de carburant si emisiile, pe cand acesta mareste performatele si imbunatateste acceleratia lui 911 GT3 R.
Renault
Renault aduce noile Wind si Megane CC la Geneva. Wind are un acoperis pliabil din sticla, care pivoteaza in portbagaj in doar 12 secunde si ofera un plus de spatiu pentru bagaje in comparatie cu un sistem echivalent cu balamale. Pe de alta parte, Megane CC debuteaza alaturi de prima cutie cu dublu ambreiaj a celor de la Renault si cu un acoperis pliabil din sticla.
Seat
Spaniolii de la Seat vor prezenta conceptul unui model spider denumit Tango, care prezinta noua artitectura pentru modele mici a grupului Volkswagen. In urma cu noua ani, cei de la Seat au prezentat un alt concept denumit Tango, care nu a intrat niciodata in productie.Totodata, cei de la Seat vor prezenta si versiunea ST a lui Ibiza, care va fi disponibila incepand cu aceasta vara.
Subaru
Subaru vine la Geneva cu un crossover bazat pe Impreza, care poarta denumirea Impreza XV. Modelul este disponibil cu motorizari boxer, atat otto, cat si diesel si debuteaza in fata publicului european alaturi de minicarul electric Stella si conceptul Hybrid Tourer.
Suzuki
Suzuki aduce o versiune hibrida a lui Swift la Salonul Auto de la Geneva, care este prezentata pentru prima data in Europa. Aceasta poate sa parcurga circa 20 de kilometri in modul 100% electric dupa care intra in functiune motorul cu combustie interna. Alaturi de hibridul bazat pe Swift, Suzuki prezinta si noul Kizashi alaturi de Grand Vitara in versiunile cu trei si cinci usi.
Toyota
Toyota va prezenta o versiune de productie a lui Auris HSD Hybrid alaturi de facelift-ul aplicat lui Auris. Conceptul FT-86 va fi prezentat si el in cadrul standului Toyota de la Geneva, alaturi de noul RAV4 facelift si de versiunea de productie a lui Prius Plug-in Hybrid. Japonezii vor prezenta si conceptele FT-EV II si FCHV-adv pentru prima data in Europa.
Volkswagen
Volkswagen vine la Geneva cu noile Touareg si Sharan. Touareg va fi primul hibrid al celor de la Volkswagen, in timp ce noul Sharan inlocuieste un model dezvoltat alaturi de cei de la Ford care era produs in aceeasi forma de cand a fost lansat. Desi Ford a inlocuit Galaxy-ul in 2006 cu o versiune dezvoltata intern, cei de la Volkswagen nu au modificat Sharan de-a lungul anilor. Noul Sharan este bazat pe platforma lui Passat si este mai lung si mai lat decat actualul model. Alaturi de Sharan si Touareg, Volkswagen prezinta noile Polo GTI si CrossPolo in cadrul standului sau de la Geneva.
Volvo
Suedezii de la Volvo vin la Salonul Auto de la Geneva alaturi de o versiune de productie a lui S60. Modelul este primul din gama care primeste sistemul de detectare al pietonilor si promite o gama de motorizari incitanta. Productia lui S60 sedan debuteaza in aceasta vara la fabrica belgiana din Gent.
... astept multe poze si eventual detalii despre inovatii,, pls.