GENEVA 2010: Abarth vine cu propriile versiuni 500C si Punto Evo

Publicat vineri, 12.02.2010 13:11 de Bogdan Mirică

Abarth ar putea dezvalui la Geneva versiunile sale de performanta ale modelelor 500C si Punto Evo. Mezinul ar urma sa semene cu fratele sau coupe iar Punto Evo ar urma sa imprumute un motor MultiAir.

Abarth pregatesc si ei cateva surprize pentru Salonul Auto de la Geneva. Divizia de performanta Fiat are de personalizat doua modele noi in gama constructorului italian, cele mai probabile victime fiind varianta decapotabila a lui 500 si noul Punto Evo.

Potrivit unei mari publicatii italiene, Abarth se pregateste sa dezvaluie cele doua versiuni in cadrul salonului elvetian, insa nu exista o confirmare oficiala. Daca va debuta la Geneva, Abarth 500C va prelua kitul estetic al fratelui sau cu acoperis fix, precum si motorul pe benzina de 1.4 litri turbo. Nu va lipsi nici suspensia sportiva a lui Abarth 500.

Despre Punto Evo se crede ca va imprumuta, in afara kitului sportiv si a interiorului intens personalizat, si un propulsor MultiAir, cel mai probabil unitatea de 1.4 litri si 170 de cai putere, instalat si pe fratele de concern Alfa Romeo MiTo Quadrofoglie.

via | carscoop