GE lansează în Europa o gamă proprie de încărcătoare pentru maşinile electrice
WattStation, încărcătorul portabil sau de perete al General Electric, ne arată că o "pompă de combustibil" poate să arate bine. Gama a fost lansată în această săptămână în Europa.
Maşinile electrice încep să facă parte din peisajul normal al Europei. După ce primele două astfel de modele au fost lansate în România de Mitsubishi şi de Citroen, iar Renault promite să revoluţioneze ideea de maşină electrică odată cu lansările de la toamnă ale versiunilor Z.E. ale lui Fluence şi Kangoo , americanii de la General Electric vin cu soluţia optimă pentru încărcarea acestui tip de autoturisme: un încărcător care se poate încadra perfect în peisajul urban al oraşelor europene ale anului 2011.
Este vorba de WattStation, o staţie de încărcare disponibilă într-o varietate largă de nuanţe aprinse şi într-o formă simplistă, dar atractivă. Desenate de celebrul designer Yves Bahar, încărcătoarele WattStation sunt disponibile de anul trecut în SUA, ele venind în Europa în această lună. Primul oraş care şi-a dotat unele parcări cu încărcătoarele WattStation este Milano.
Acest tip de încărcătoare scurtează timpul de încărcare a unei maşini electrice de la aproximativ 8 ore la mai puţin de 60 de minute. Conform comunicatului oficial care anunţă lansarea WattStation în Europa, aceste încărcătoare sunt disponibile în două versiuni (portabilă - pentru utilizarea în oraşe şi de către companii - şi de perete, pentru us personal).
"GE Energy aduce o familie de staţii de încărcare pe piaţa europeană, oferind utilizatorilor particulari şi comerciali o gamă de sisteme uşor de folosit, flexibile şi elegante, astfel încat vehiculele electrice să poată deveni o realitate practică", a declarat Todd Johnstone, director executiv al diviziei Industrial Solutions a GE Energy in Europa.
Lansarea europeană a noilor încărcătoare WattStation coincide cu apariţia primelor puncte publice de încărcare pentru maşinile electrice existente în Bucureşti. Acestea au fost inaugurate astăzi în faţa sediului Transelectrica, pe strada Olteni nr. 2-4, în spatele magazinului Unirea.
via | GE