FRANKFURT 2011 LIVE: Standul Audi, mix de performanţă şi ecologie
Standul Audi de la Frankfurt a avut numeroase premiere, care vizau fie modele de serie cu performanţe deosebite, fie concepte electrice care prefigurează viitorul mărcii din Ingolstadt.
Audi a prezentat la Frankfurt cele mai noi apariţii din gama sportivă S, alături de conceptul viitorului A2, versiunea hibridă a lui A8, o nouă versiune a lui R8 e-tron şi două concepte electrice.
Audi S6, S6 Avant, S7 şi S8
Este vorba de S6 (în versiuni sedan şi Avant), de S7 şi de S8.
Noul S6 îşi pierde astfel motorul V10 în favoarea unui V8. Performanţele şi datele tehnice nu coboară însă în comparaţie cu modelul actual. Noul V8 twin-turbo dezvoltă 420 de cai putere şi 550 Nm, reuşind să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4.8 secunde (4.9 secunde pentru versiunea break) şi să aibă o viteză maximă limitată la 250 km/h. Consumul oficial anunţat de Audi este de 9.7 litri/100 km (9.8 litri pentru Avant).
A2 Concept
Audi a adus la Frankfurt conceptul viitorului A2. Acesta prezintă o gamă de soluţii tehnologice existente în premieră în industria auto. Audi a introdus un plafon din sticlă care-şi schimbă nivelul de opacitate la apăsarea unui buton, iar stopurile au nivele diferite de luminozitate, acestea schimbându-se automat în funcţie de condiţiile de afară. Consola centrală nu mai este aşezată pe podea, ci este ataşată de scaunul şoferului.
A8 Hybrid
Versiunea hibridă a lui A8 a fost şi ea prezentă în standul de la Frankfurt. Aceasta va fi lansată pe pieţele din Europa în 2012 şi vine să completeze oferta Audi în segmentul premium de lux printr-o versiune care promite un consum scăzut de nivel diesel în condiţiile în care motorul de bază este un TFSI de 2.0 litri. Trenul de propulsie al modelului german este format dintr-un cuplu benzină-electric (cel din urmă alimentat cu baterii Litiu-Ion) care scoate în total, la sarcină maximă, 245 de cai putere şi 480 Nm. Performanţele modelului german sunt interesante: 7.7 secunde pentru 0-100 km/h, viteză maximă de 235 km/h, dar emisii extrem de scăzute (148 de grame CO2/km) şi un consum bun: 6.4 litri/100 km.
R8 e-tron (versiune nouă)
Audi R8 e-tron a venit la Frankfurt într-o versiune nouă. Cei de la Audi promit să aducă R8 e-tron în producţie până la finele anului 2012. Versiunea electrică a lui Audi R8 va avea o viteză maximă limitată electronic la 200 km/h şi va utiliza numeroase componente din fibră de carbon pentru a-şi reduce masa totală. Timpul necesar unei încărcări complete variază între şase şi opt ore la o priză standard de 230 de volţi.
R8 GT Spyder
Audi a prezentat versiunea GT a lui R8 Spyder la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul va fi construit în doar 333 de exemplare, la fel ca fratele său Coupe, iar masa sa a fost redusă cu 85 kilograme, totalul fiind de 1.640 kilograme. Noul Audi R8 GT Spyder are nevoie de 3.8 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate să atingă o viteză maximă de 317 km/h. Caroseria lui R8 Spyder utilizează tehnologia Audi Space Frame şi are o masă de numai 214 kilograme.
Audi Urban Concept şi Urban Spyder Concept
Cele două concepte electrice înrudite ale mărcii Audi au debutat la Salonul de la Frankfurt. Acestea anunţa două modele de oraş foarte simple, uşoare şi performante. Este vorba de Urban Concept EV şi de omologul cabriolet al acestuia, Urban Spyder Concept EV, două prototipuri electrice care îşi propun să indice o eventuală direcţie de design pe care o va adopta marca germană în viitor. Motorul electric care stă la baza propulsiei prototipurilor Audi este unul de 15 kW (20 CP), acesta având capacitatea de a duce maşina de la 0 la 60 km/h în mai puţin de 6.5 secunde.
am vazut pozele de la bmw,mertan,toyota,etc dar audi mai ales variantele S sant bestiale pe culoarea rosu,,,,,,,,,,,,,,,FARA CUVINTE