FRANKFURT 2011 LIVE: Renault Frendzy, vedeta standului francez

Publicat miercuri, 14.09.2011 13:40 de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai

Renault a adus la Frankfurt o gramadă de concepte plus un Twingo nou şi ceva suprize.

Exuberanţă la standul Renault. Nu mai puţin de patru concepte au putut fi admirate pe vastul stand al constructorului francez de la Salonul Auto de la Frankfurt. Vedeta incontestabilă a fost Frendzy, un concept electric deghizat în vehicul utilitar plin de gadgeturi. Interesant este că Frendzy are uşă culisantă pe o parte şi cu deschidere opusă pe partea cealaltă.  Frendzy adoptă un tren de propulsie electric, similar cu cel întâlnit pe Kangoo ZE, dar cu o priză de alimentare poziţionată frontal, indentică cu cea a lui Zoe. Motorul dezvoltă 60 de cai putere şi un cuplu motor de 226 Nm, resurse suficiente pentru a propulsa conceptul până la o viteză de 130 km/h.

Tot pe standul Renault au mai fost expuse conceptele Captur, R-Space şi Zoe Preview, toate concepte prezentate la saloane anterioare.

A doua mare atracţie a fost noul Twingo. Mult mai simpatic ca actuala generaţie, noul Twingo a fost prezent cu toată gama inclusiv versiunea RS. Tot ca model de serie nou, jurnaliştii au putut studia şi noul Koleos facelift. 

La capitolul surprize putem trece versiunea Gordini a modelului Wind, monopostul de Formula 1 Red Bull Racing şi un Renault Floride original, inspiraţia pentru actuala ediţie specială a cabrioletului Renaul Megane Floride.

  • pesso, miercuri, 14.09.2011 14:02
    Clio 4??

    Nu pot sa cred ca nu au lansat Clio4... Mare deceptie

  • un eveniment deosebit, miercuri, 14.09.2011 14:20
    Clio 4

    De ce sa fie lansat la nemti? Va fi lansat in premiera la Paris, la salonul auto de anul viitor.

  • pesso, miercuri, 14.09.2011 15:32
    @

    Nu mai asteapta Renault atat de mult,in 2-3 luni se lanseaza sigur.Deja se stiu motorizari si au fost publicate si poze cu el.

  • ani[I]aL_2008, miercuri, 14.09.2011 15:36

    Foarte interesant si plin de prototipuri la standul Renault. Trebuie sa fii rau sa nu recunosti ca este o schimbare majora de design fata de modelele actuale . Cu exceptia Koleosului, pe care au reusit sa-l faca mai urat decat precedenta varianta.

  • @pesso, duminică, 18.09.2011 20:07
    Clio 4

    http://www.automarket.ro/stiri/noul-renault-clio-se-va-lansa-la-salonul-auto-de-la-paris-2012-40534.html

  • @ani[I]aL_2008, marţi, 20.09.2011 15:22

    koleos facelift arata bine!