FOTOREPORTAJ: Cursa de 24 de ore din Dubai în imagini şi simţuri (2)

Publicat miercuri, 16.01.2013 19:14 de Mircea Meșter

Automarket a participat în weekend-ul trecut la Cursa de 24 de ore din Dubai. Vă prezentăm cele mai frumoase imagini ale primei curse de anduranţă ale anului.

După ce ieri am "asistat" împreună prin imagini la prima parte a Cursei de 24 de ore din Dubai, astăzi trecem în revistă ce s-a întâmplat pe parcursul nopţii şi apoi în ultima parte a primei curse de anduranţă din 2013. După un start relativ liniştit, în care favoriţii au reuşit să se menţină în apropierea locurilor fruntaşe ale fiecărei clase, urma o noapte lungă şi chinuitoare, în care piloţii au fost nevoiţi să se lupte cu întunericul, cu adversarii, cu strategia impusă de fiecare echipă şi cu ei înşişi. 

Dacă nu aţi văzut încă prima parte a fotoreportajului Cursa de 24 de ore din Dubai în imagini şi simţuri, ea este disponibilă aici. Să continuăm, deci, cu ceea ce s-a întâmplat pe Dubai Autodrome după lăsarea întunericului...

FOTOREPORTAJ: 24 de ore în Dubai
Partea întâi
Partea a doua 

(Foto: Nissan, Dubai 24h, Automarket)

  • Priveam Ceahlăul la apus...

    Asta în România. În Dubai, apusul este portocaliu spre roşu şi transformă fantastic circuitul într-un loc de poveste. După ce se lasă întunericul, nu mai pare că te afli la o cursă de circuit, ci într-un parc de distracţii. Şi ai vrea să nu se mai termine.

  • Liderii clasei SP3 continuă

    Nissan-ul 370Z cu numărul 147 al echipei Nissan GT Academy conducea clasamentul în clasa SP3, cea mai animată a cursei. Undeva spre finalul zilei, Sabine Schmitz - considerată de mulţi cel mai mare nume prezent la Dubai şi mentor al lui Lucas Pyzera, tânărul transformat de programul Nissan GT Academy din jucător de Playstation în pilot de circuit - prelua frâiele maşinii-lider.

  • Romantism cu miros de benzină

    Nu doar plimbările prin parc şi o floare pot fi dovezi ale romantismului. O astfel de imagine văzută pe un circuit mare al lumii te face să te îndrăgosteşti instantaneu de motorsport.

  • În lumina reflectoarelor

    Trebuie să fii specialist să recunoşti maşinile după ce se lasă întunericul. Din fericire, plăcuţele care poartă numerele de concurs ale acestora sunt, în cele mai multe cazuri, fosforescente.

  • Focurile de artificii

    Un element foarte puţin comun pentru astfel de curse de anduranţă: focuri de artificii la exact jumătatea celor 24 de ore. Având în vedere asistenţa redusă din tribune, probabil că acestea au fost, ca multe alte lucruri dintr-un Dubai fantastic de superficial, inutile.

  • Sfaturi de taină

    În timp ce inginerii Nissan se bucurau de două maşini pe podiumul Cursei de 24 de ore de la Dubai...

  • Accidentul care a stricat noaptea

    ...Sabine Schmitz s-a acroşat cu una dintre celelalte maşini din cursă, a pierdut controlul exemplarului 370Z Nismo GT4 cu numărul 147 şi s-a lovit dur de un parapet din metal. Incidentul a avut loc după o perioadă de neutralizare a cursei, pe fondul unor pneuri neîncălzite suficient (în cursa de 24 de ore din Dubai, neutralizarea se face prin aşa-numitul "Cod 60", care înlocuieşte Safety Car-ul şi în timpul căruia nicio maşină nu are voie să depăşească 60 de km/h pe circuit). Liderul clasei SP3 se retrăgea la boxe şi revenea pe circuit abia după o oră şi jumătate. Cursa era compromisă.

  • Din nou lideri

    Între timp, Nissan-ul 370Z Nismo cu numărul 127 devenea din nou lider în clasa sa, după ce Lucas Ordonez demonstrase potenţialul maşinii în calificări, acolo unde spaniolul promovat de la stadiul de student la Facultatea de Economie din Madrid la cel de pilot în 2009 fusese cel mai rapid. 

  • Cerere şi ofertă

    Depozitele de pneuri de circuit aduse în Dubai de Dunlop, partenerul oficial al Cursei de 24 de ore, începeau să se golească pe măsură ce noaptea înainta. Agitaţia în zona paddock-ului a continuat non-stop pentru furnizorul oficial de pneuri, indiferent de oră.

  • Botezul

    Când totul părea că merge bine şi când cei de la Nissan începeau să se obişnuiască cu faptul că una dintre maşini va termina pe podium - o performanţă excepţională pentru o echipă de piloţi tineri şi fără experienţă, doi aflându-se la prima cursă din carieră, echipa Nissan a primit o lovitură grea. Aflat la prima sa cursă oficială, belgianul Wolfgang Reip (Wolfie, cum este alintat în interiorul echipei) a lovit din plin un pneu desprins de pe o maşină care a fost implicată într-un accident în turul în care trebuia să intre la boxe pentru schimbul de pilot. A fost un incident pe care nu a putut să-l evite.

    "Am mers excelent. Din păcate, o altă maşină a pierdut un pneu chiar în turul meu de intrare la boxe şi l-am lovit la viteză maximă. Am realizat imediat ce s-a întâmplat, deşi era noapte, şi speram ca avariile să nu fie foarte serioase. Din fericire, echipa noastră de mecanici a remediat totul în mai puţin de o oră", a povestit Reip după incident. 

  • Speranţa vine din Rusia

    În mijlocul nopţii, echipa Nissan GT Academy îşi vedea ambele maşini cu mult în afara podiumului. Locul al nouălea pentru echipajul cu numărul 127 şi locul al 13-lea în clasă pentru echipajul 147. la volanul maşinii cu numărul 127 intra însă rusul Mark Shulzhitskiy, un debutant care a demonstrat însă că se descurcă excepţional în condiţii de presiune maximă.

  • Cursa de recuperare

    Până la venirea zorilor, maşina cu numărul 127 reuşea să urce de pe locul al nouălea până la buza podiumului.

  • Podiumul de la răsărit

    Atunci când soarele începea să îşi facă apariţia pe circuitul din Dubai, cu 7 ore înainte de inalul cursei, maşina Nissan cu numărul 127 reuşise să revină pe podiumul clasei. Piloţii au trecut peste noapte în cel mai spectaculos mod cu putinţă: de pe locul întâi pe nouă şi înapoi pe trei în doar cinci ore.

  • Ai pierdut, continuă! Ai câştigat, continuă!

    În plus, maşina pilotată acum de Lucaz Ordonez revenea pe locul al doilea în clasa SP3, după o depăşire pe circuit în faţa unui BMW Z4 GP4. În imagine, Ordonez trece în viteză pe linia dreaptă a circuitului din Dubai în zorii zilei de sâmbătă.

  • Să se facă lumină!

    Noaptea a trecut, mai sunt 6 ore din cursa de 24 de ore din Dubai. 

  • Arhitectură îndoielnică, maşini de clasă

    La lumina zilei, maşinile prezente pe circuitul din Dubai contrastează puternic cu clădirile-copii ridicate în oraşul care acum câţiva ani era deşert.

  • Spectatorii din pitlane

    În Cursa de 24 de ore din Dubai, majoritatea spectatorilor se află în pitlane. Tribunele sunt aproape goale, pentru că şeicii au accesul rezervat în zona "de acţiune" a circuitului. Dacă pe timpul nopţii în tribuna principală numărai 15 persoane care asistau la show-ul nocturn, dimineaţa a a dus o tribună ceva mai populată, însă numărul celor care au urmărit cursa din zona de Hospitality a fost mai mare pe tot parcursul competiţiei.

  • Somnoroase păsărele...

    Unii mecanici profită de lumina dimineţii şi încearcă să fure câteva minute de somn până când termperaturile rămân unele confortabile. În această perioadă, Dubaiul este "ajutat" să adune turişti de termperaturi de circa 27-28 de grade Celsius în timpul zilei.

  • ...pe la cuiburi se adună

    O imagine care rezumă întreaga cursă de 24 de ore. Oboseală, nervi, concentrare, agitaţie. Şi o legătură probabil inconştientă, dar naturală între mecanici şi maşinile pe care aceştia le pregătesc.

  • Încă 60 de minute de emoţii

    Ultima oră de cursă în Dubai. La volanul maşinii cu numărul 127, aflate pe locul al doilea în clasa sa, urcă din nou debutantul Mark Shulzhitskiy. Acesta recuperase pe timp de noapte nu mai puţin de 6 poziţii după ce Wolfgang Reip a lovit o roată. Rusul urma să aibă plăcerea de a trece linia de sosire.

  • Final pe podium!

    Final pentru cele două maşini Nissan din competiţie. Clasa SP3 a Cursei de 24 de ore din Dubai a fost câştigată de echipa Cor Euser Racing, cu un Lotus Evora GP4. Pe locul al doilea a venit echipa Nissan GT Academy cu maşina 127 şi cu doi debutanţi, o performanţă formidabilă pentru proaspeţii absolvenţi ai programului Nissan de descoperire de noi talente. A doua maşină Nissan a terminat pe locul al nouălea în clasa SP3.

  • Victorie la ei acasă

    Clasa-regină a Cursei din Dubai, A6-Pro (maşini de GP3), a fost câştigată pentru a doua oară consecutiv de o echipă din Emiratele Arabe Unite: Abu Dhabi by Black Falcon. Onoarea de a trece linia de sosire pe primul loc după 24 de ore de competiţie i-a revenit lui Khaled Al Qubaisi, pilot născut chiar în EAU. 

  • Băieţii de pe Playstation au făcut-o din nou!

    Bucurie la standuri după ce Mark Shultzhinskyi a trecut linia de sosire. Lucas Ordonez (cu faţa) şi Roman Rusinov se îmbrăţişează fericiţi. Este un progres faţă de cursa de anul trecut, terminată de echipa lui Ordonez - într-o componenţă diferită pe atunci - pe locul al treilea.

  • De pe Playstation pe circuit, apoi pe podium

    Acum trei ani, trei dintre cei patru piloţi ai echipei care a luat locul al doilea în Cursa de 24 de ore din Dubai nu se gândeau că ar putea fi piloţi profesionişti. Între timp, Wolfgang Reip (primul din stânga), Mark Shultzhinskyi (al doilea) şi Lucas Ordoñez (ultimul din dreapta) au reuşit să urce pe podiumul unei curse de 24 de ore pe un circuit real, învingând piloţi cu pedigree. Al patrulea pilot al echipei, rusul Roman Rusinov (al treilea) este singurul care avea licenţă de pilot profesionist în anul 2009, când ceilalţi erau elevi sau studenţi la şcolile din Europa.

  • După 24 de ore...

    Cele două echipe Nissan care au concurat în Cursa din Dubai. Locul al doilea, respectiv locul al nouălea în clasa SP3.

  • La revedere, Dubai!

    Cadrul de final al Cursei de 24 de ore din Dubai 2013. maşina câştigătoare se odihneşte în faţa fotografilor, piloţii de pe primele trei locuri sosesc pe cămile, iar arabii îi aşteaptă într-un ritual obişnuit în toate competiţiile de acest tip care au loc în Orientul Mijlociu.

Mai departe...
  • antonny, miercuri, 16.01.2013 23:49

    ceva frumos ...ceva ce nu poti sa uiti ....filicitari Domnule Mircea Mester si echipei Automarket .....