FOTO EXCLUSIV*: Viitorul Porsche Boxster se intoarce la Nurburgring pentru teste

Publicat joi, 22.04.2010 15:25 de Sebastian Toma

Porsche testeaza din nou viitoarea generatie a lui Boxster pe Nurburgring, dupa o absenta indelungata. Noul prototip are toate panourile de caroserie schimbate, semn ca urmeaza o schimbare dramatica a perfromantelor si design-ului ale acestui roadster.

Inginerii Porsche s-au intors la Nurburgring cu prototipul viitoarei generatii a lui Boxster dupa o absenta de aproape un an. De data aceasta, toate panourile de caroserie sunt noi, iar modelul pare sa aiba o silueta de atlet veritabil, care ii va conferi o masa mult mai redusa si un consum de carburant scazut considerabil. Modelul din imagini este echipat fie cu motorul cu sase cilindri in linie amplasat orizontal, fie cu noua unitate cu patru cilindri de provenienta Volkswagen. Indiferent de motorizare, aceasta beneficiaza de un sistem de injectie directa si de o serie de modificari pentru imbunatatirea eficientei.

Porsche va echipa viitorul Boxster tot cu o transmisie PDK cu dublu-ambreaj, alaturi de o cutie manuala cu sase trepte. Exista posiblitatea ca majoritatea clientilor de Boxster sa aleaga transmsia cu dubluambreiaj in defavoarea unitatii manuale, in principal din prisma diferentelor de performanta din ce in ce mai mari dintre aceste doua tipuri de transmisii. Cel mai bun exemplu pentru aceasta schimbare este Ferrari California, care a fost oferit in prima faza doar cu o transmisie cu dublu ambreiaj, urmata la aproape un an distanta de o unitate manuala, care oferea performante mai slabe decat unitatea cu dubluambreiaj.

Viitorul Porsche Boxster este asteptat sa debuteze la Salonul Auto de la Geneva din 2011, ceea ce inseamna ca ne putem astepta sa il mai vedem in timpul testelor in perioada urmatoare. Din ce putem observa, posteriorul acestui model este schimbat dramatic, in timp ce partea frontala ramane in continuare in liniile clasice ale celor de la Porsch,e cu mici optimizari aerodinamice. Chiar si plafonul rabatabil de tip soft-top a fost schimbat, acesta avand acum o forma diferita.

*Fotografiile atasate acestui articol sunt publicate de Automarket in exclusivitate in Romania printr-un contract semnat cu o companie specializata din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul Romaniei fara acordul Automarket.ro este strict interzisa.