FOTO EXCLUSIV* : Primele imagini cu noul BMW Seria 6 Coupe fără camuflaj

Publicat marţi, 18.01.2011 11:10 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, primele fotografii spion ale lui BMW Seria 6 Coupe fără niciun fel de camuflaj. Debutul este pregătit pentru Geneva.

Fotografii de la Carpix ne-au furnizat primele imagini ale versiunii de producţie a lui BMW Seria 6 Coupe fără camuflaj. Modelul ar putea să debuteze chiar la Salonul Auto de la Geneva, dat fiind faptul că fratele său decapotabil a fost lansat la Detroit şi va fi disponibil pe piaţă din luna mai a acestui an. Dacă lansarea lui Seria 6 Coupe nu va avea loc la Geneva, cei de la BMW vor prezenta modelul la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt.

De obicei, un constructor lansează întâi versiunea coupe a unui model înainte de a lansa decapotabila, dar BMW a făcut o excepţie de această dată şi a lansat întâi versiunea Cabrio şi abia apoi versiunea Coupe. Motivul din spatele acestei strategii nu a fost clar, dar putem spune că modelul arată la fel de bine în ambele versiuni de caroserie. În ceea ce priveşte design-ul, BMW Seria 6 Coupe prezintă linii extrem de agresive ce amintesc de silueta unui rechin, dar păstrează o parte din eleganţa lui Seria 5 F10.

Pentru moment, nu există informaţii despre motorizările pe care le va utiliza respectivul model. Versiunea 650i a lui BMW Seria 6 Coupe va fi echipată cu un motor V8 de 400 CP şi va transmite puterea roţilor din spate fie prin intermediul unei transmisii manuale cu şase trepte, fie prin intermediul cutiei de viteze automate cu opt trepte de la ZF.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.

  • tomita, marţi, 18.01.2011 12:07

    imi pare rau, dar linia de design abordata de bmw acum este fortata. e un chris bangle distorsionat, dar care nu se compara cu ceea ce acesta a creat initial. pornind de la z4, seria5, 7 si acum cu seria 6. dezamagitor, per total. ce imi place totusi la modelele actuale bmw sunt stopurile si plexi-urile folosite la interior, fiind o evolutie continua de la idee din anii 90 de unde au inceput cu acele dungi rosii

  • unckle, marţi, 18.01.2011 13:25

    frumusel ( atat cat poate o masina inutila sa fie .. ) dar cred ca in urmatorii ani o sa apara un sentiment de genu' : " ce om era si Bangle ala mai frate, si ce masini facea " Momentan vad BMW inscriindu-se pe aceiasi ideologie ca Audi : " un A4 in 7 dimensiuni "

  • C-G-C, marţi, 18.01.2011 13:40
    Conservatorism

    Marcile premium sunt in general conservatoare in ceea ce priveste designul, astfel incat reteta care vinde nu se schimba asa usor. In concluzie si noua filosofie de design BMW urmeaza acest principiu. P.S.: Noul 6 Coupe se inscrie in linia de design impusa de seriile 3/5/7, insa nu as spune ca vine cu ceva deosebit, are un design chiar prea cuminte.

  • Dan, marţi, 18.01.2011 13:53
    @ unckle

    Asta cu masina inutila nu prea o inteleg, ce inseamna masina utila si ce nu.Un Porsche Boxter sau Cayman este util?:) ...vizavi de poza taSi Bmw macar schimba stopurile macar, seria 6 nu seamana cu seria 3 din spate:)

  • daniel, marţi, 18.01.2011 14:34

    Posibil ca o sa fiu injurat de fanii BMW, dar mie mi se pare destul de uratica. Seamana cu un coupe tipic american, cu ampatamentul mic si console mari. In special distanta exagerat de mare intre roata spate si terminatia barii spate da impresia de masina americana. Imi pare rau, mie imi place in general BMW, dar cu asta au cam luat-o pe aratura.

  • jan, marţi, 18.01.2011 15:07

    Un rechin de uscat. Marele defect, dar in acelasi timp un lucru foarte bun este ca masinile BMW arata mult mai bine in realitate, parca nu sunt tot masinile din poze.

  • ALEX, marţi, 18.01.2011 15:11

    Cat de bine arata aici : http://www.bmwblog.ro/2010/11/25/interviu-in-exclusivitate-cu-nader-faghihzadeh-designer-de-exterior-bmw-seria-6-coupe/

  • AllanHeron, marţi, 18.01.2011 16:34

    Urata masina, nimic deosebit.Prefer la orice ora o Alfa Romeo Brera in locul a acestui anost Bmw

  • serd, marţi, 18.01.2011 21:03
    interesant

    O masina frumoasa cu adevarat nu o descoperi doar din poze,si niciodata in totalitate de la prima privire

  • Esan, marţi, 18.01.2011 21:54

    @ C-G-C, desi nu am fost de acord cu multe din comentariile tale, acum am cazut de acord cu ceea ce ai mentionat mai sus, parca mai si gandesti! Bine punctat, sincer! Urasc jantele acelea, par de pe alta masina!

  • unckle, marţi, 18.01.2011 21:57

    ".vizavi de poza taSi Bmw macar schimba stopurile macar, seria 6 nu seamana cu seria 3 din spate:) " ?? .. adica ce vrei sa spui ?

  • Dan, marţi, 18.01.2011 23:04

    Daca seria 6 este inutila atunci Cayman de la poza ta, sper sa nu ma insel, ce mai este? iar ca Bmw se inscrie pe linia audi...a4 in 7 dimensiuni, diferenta e ca Bmw macar ofera niste diferente, chiar daca seamana si la ei, adica seria 6 nu-l confunzi cu seria 3 si seria 5 din spate, ceea ce nu pot sa zic de audi

  • ccp, miercuri, 19.01.2011 01:56
    tiii

    moi, da' pe fotografu' ala l-o durut piciorele sa mearga sa faca si din fata sau di spate?...din profil pare o masina disproportionata

  • razvan, duminică, 05.06.2011 13:46

    imi plac bmw dar asta a fost cel mai reusit model dar si cel mai scump model seria 6