FOTO EXCLUSIV* : Noul BMW M6 Coupe, surprins pe Nurburgring

Publicat miercuri, 08.06.2011 17:24 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, un set de imagini spion cu viitorul BMW M6 Coupe, surprins în timpul testelor de circuit.

Fotografii de la Carpix au surprins un prototip al lui BMW M6 Coupe pe Nurburgring. Acesta împarte motorul V8 twin-turbo cu M5 F10 şi este echipat tot cu o transmisie cu şapte trepte şi dublu-ambreiaj. Potrivit unor surse, doar BMW M5 va debuta la Frankfurt în toamnă, în timp ce M6 va fi prezentat la salonul respectiv doar în versiune concept. Debutul lui M6 Coupe ar putea avea loc abia la Salonul Auto de la Detroit sau, cel târziu, la Salonul Auto de la Geneva din martie 2011.

După ce BMW a lansat atât versiunea cabrio, cât şi versiunea coupe a lui Seria 6 F12 pe piaţă, modificările aerodinamice operate lui M6 sunt mult mai uşor de sesizat. Vorbim de anumite ajustări aplicate barei de protecţie faţă, un set de jante din aliaj uşor şi o bară spate cu mici modificări. Capacul portbagajului a primit un spoiler discret, în timp ce profilul modelului pare să fie neschimbat. Exemplarul din imagini prezintă un set de jante din aliaj de dimensiuni mari, dar acestea nu şochează în comparaţie cu gama standard Seria 6 F12.

Sunt şanse ca BMW să prezinte o versiune de pre-serie a lui M6 Cabrio la Frankfurt, urmând ca modelul de serie să fie oferit la vânzare în următoarele luni. Pentru moment, performanţele acestui model sunt încă necunoscute. Generaţia precedentă a lui M6 Coupe era echipată cu un motor V10 de 4.999 cmc, care furniza 507 CP şi 520 Nm şi era capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 4.6 secunde, în ciuda masei de 1.785 kilograme. Ne aşteptăm ca viitoarea generaţie să fie mai uşoară, graţie motorului mai mic, iar performanţele ar putea fi superioare datorită trenului de propulsie mai avansat.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.

  • Cosmin, miercuri, 08.06.2011 19:27
    Greseala

    Martie 2011 a trecut. Lasand asta la o parte asta va dati seama ce puternic va fi modelul. Cei de la BMW au anuntat 407 cai putere si 600 nm pentru 650i

  • C-G-C, joi, 09.06.2011 08:09
    Poza 1

    Ce Mercedes este ala?

  • unckle, joi, 09.06.2011 08:34

    destul de greu de vazut ce mercedes este in spate .. poate fi un R (pare cam mare pentru a fi un B ..)

  • alex, joi, 09.06.2011 10:25
    b class

    este mercedes b class noul model