Formula 1 schimbă sistemul de calificare. Apare o cursă sprint de 100 de kilometri la trei Mari Premii din acest sezon
Formula 1 introduce o cursă sprint de calificare, pe o distanță de 100 de kilometri, în trei Mari Premii din sezonul 2021. Noul format a fost aprobat în unanimitate.
Actualul sistem de calificare din Formula 1 a fost adoptat în 2010 și presupune o singură sesiune, în ziua de sâmbătă, împărțită în trei etape (Q1, Q2 și Q3).
Acum, Federația Internațională de Automobilism (FIA) a anunțat un nou format care va fi implementat la trei Mari Premii din acest sezon.
"Două în Europa și unul în afara Europei," susțin responsabilii Campionatului Mondial de Formula 1.
Această modificare implică o cursă sprint de calificare, pe o distanță de 100 de kilometri. În timpul acestei sesiuni, piloții nu vor fi nevoiți să intre la boxe și vor putea folosi sistemul DRS.
În loc de două sesiuni de antrenamente libere, "vineri după-amiaza va exista o ședință de calificare, care va determina grila de start pentru calificările sprint de sâmbătă. Rezultatele calificării sprint de sâmbătă vor determina grila de start pentru cursa de duminică," a transmis FIA.
Primii trei clasați în această cursă sprint de calificare vor primi puncte după cum urmează: 3 pentru primul, 2 pentru al doilea și 1 pentru al treilea pilot clasat.
Cea de-a doua sesiune de antrenamente de vineri a fost mutată sâmbătă dimineața. De asemenea, începând cu calificările de vineri, echipele nu vor mai avea voie să modifice liber monoposturile.
via Formula 1





Daca inteleg eu bine, intra vineri direct in niste calificari, din prima, fara sa-si mai seteze masina, iar cu pseudo setarile de vineri vor merge tot weekend-ul. Adica ala care nimereste setarile pentru circuitul respectiv din prima, foarte bine, restul ura si la gara. Aiurea.