Ford prezintă noul Fiesta facelift: sistem micro hibrid și mai mult cuplu pentru Fiesta ST
Constructorul american de automobile a publicat primele informații și imagini cu noul Fiesta facelift. Modelul de clasă mică vine acum cu faruri LED în standard, iar versiunea sportivă Fiesta ST beneficiază de mai mult cuplu.
A șaptea generație Ford Fiesta a debutat în 2017 cu mai multe noutăți, inclusiv dimensiuni mai mari și un interior ceva mai rafinat. Acum a primit un facelift, iar Ford a oferit informații despre toate versiunile modelului de clasă mică: standard, Active și ST.
În funcție de alegerea făcută, exteriorul are câteva elemente specifice, dar în general toate vin acum cu faruri LED în standard, cele Matrix LED fiind incluse pe lista de dotări opționale. Atât farurile cât și stopurile au o tentă fumurie.
O veste bună pentru fanii acestui model este că Fiesta facelift va putea fi comandată în continuare în varianta cu trei uși.
Pentru interior, Ford a pregătit un instrumentar de bord digital, cu display de 12.3 inch. Grafica ceasurilor se modifică în funcție de modul de rulare selectat. Sistemul multimedia SYNC 3 are un ecran de 8 inch, iar lista cu dotări opționale include o zonă de încărcare wireless pentru telefonul mobil și un sistem audio premium B&O cu 10 incinte.
SISTEM MICRO HIBRID LA 48V
Noul Ford Fiesta facelift este disponibil cu motorul de 1.0 litri EcoBoost, în versiuni de 100, 125 și 155 de cai putere. Ultimele două vin în compania unui sistem micro hibrid la 48V.
Unitatea poate fi alăturată fie unei transmisii manuale cu șase trepte, fie uneia automate Powershift cu șapte rapoarte și dublu ambreiaj.
MAI MULT CUPLU PENTRU FIESTA ST
În ceea ce privește versiunea sportivă Fiesta ST, această propune o nuanță exterioară Verde Mean, jante de 17 inch (cele de 18 inch sunt opționale), scaune sport cu suport lateral mai bun și tetiere încorporate, dar și un mod de rulare Track.
Propulsorul de 1.5 litri dezvoltă 200 de cai putere, ca înainte, dar cuplul a crescut de la 290 la 320 Nm și este disponibil între 1.600 și 4.000 de rotații pe minut. Acum, repriză 0-100 km/h durează 6.5 secunde, iar viteza maximă este de 230 km/h.
Pentru un plus de manevrabilitate, clienții pot bifa de pe lista de opționale diferențiatul Quaife cu alunecare limitată.
Printre sistemele de siguranță de la bord regăsim Adaptive Cruise Control cu funcție Stop & Go și Speed Sign Recognition, Active Park Assist, Blind Spot Information System, Lane-Keeping Aid, Pre-Collision Assist cu Active Braking și noul Wrong Way Alert.
Primele exemplare Ford Fiesta facelift vor ajunge în showroom-uri la începutul anului viitor.
via Ford
Usor uzata morala! Daca aparea mai devreme mi-o luam. Am vandut Polo-ul de 1.2 si mi-am luat o Skoda m*** Rapid!