Ford Mustang primește o culoare nouă și ceasuri de bord retro
Constructorul american de automobile anunță o nuanță exterioară nouă pentru Mustang 60th Anniversary. De asemenea, Ford plusează cu o grafică retro pentru instrumentarul de bord digital.
În luna aprilie, Ford a prezentat noul Mustang 60th Anniversary, pentru a marca cele șase decenii de activitate ale celebrului model. Pentru început, clienții putea comanda această versiune în trei nuanțe exterioare.
Acum, paleta a fost extinsă și include nuanța Albastru Britanny, oferită pentru prima oară în 1967. Această culoare va fi disponibilă în serie limitată, dar reprezentanții companiei nu au precizat exact ce înseamnă asta.
Clienții care vor neaparat această nuanță de inspirație retro trebuie să știe că este disponibilă numai pentru variantele de caroserie Fastback, echipate cu transmisie automată cu 10 rapoarte. Mai mult, dacă o bifează, primesc în plus pachetul 401A, sistemul de evacuare Active-Valve Performance, frâne Brembo, sistem audio B&O cu 12 incinte și tapițerie în nuanța Gri Space.
Ford pregătește, de asemenea, o actualizare software pentru Mustang 60th Anniversary. Aceasta aduce și o grafică retro pentru instrumentarul de bord digital, inspirată de Mustang SVT Cobra produs între 1999 și 2001.
Pachetul aniversar menționat mai sus va fi replicat în doar 1.965 de exemplare, după cum susținea Ford în urmă cu 4 luni.
via Carscoops
Oau, chiar si numai in 1965 de exemplare, tot oau ramane