Ford Fiesta facelift - primele imagini şi informaţii oficiale (+video)
Ford va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris faceliftul lui Fiesta. O faţă complet nouă, un interior uşor revizuit şi multă tehnologie: asta propune noul Fiesta.
Ford lansează la Salonul Auto de la Paris faceliftul actualului Fiesta. Modelul sub-compact, un adevărat best-seller al segmentului, vine cu o faţă nouă, menită să inspire un aer proaspăt şi pe placul publicului tânăr.
O nouă filosofie de design
Modelul Ovalului Albastru adoptă o grilă frontală nouă, pe care am mai văzut-o doar pe noul Fusion, omologul lui Mondeo în Statele Unite, şi de C-Max Hybrid. Acest detaliu ne îndreptăţeşte să credem că avem deja în faţă o nouă filosofie de design şi pentru piaţa din Europa.
Blocurile optice faţă nu au scăpat nici ele de febra revizuirior, fiind acum mai alungite, dar cu un look ceva mai discret. Cum era de aşteptat, blocurile optice vor primi şi lumini LED, o baghetă discretă urmând să individualizeze mult mai bine pe şosea modelul americanilor. Nu în ultimul rând, faceliftul aduce cu sine, la nivel exterior, o capotă remodelată şi un design nou al jantelor.
Pentru interior, Ford a vrut să îmbunătăţească ergonomia. Constructorul a repoziţionat comenzile geamurilor şi oglinzilor electrice pe uşa şoferului, pentru a uşura accesul. Mai mult, designul volanului, culorile instrumentelor de bord şi zona climatizării automate au fost şi ele modificate. Materialele vor fi şi ele superioare din punct de vedere calitativ.
Sistem de evitare a coliziunilor la viteze mici si SYNC
Din dorinţa de a se alinia trendului actual, care presupune oferirea unor sisteme de siguranţă active chiar şi pe modelele de clasă mică, Fiesta facelift vine echipat cu tehnologia Active City Stop, responsabil pentru evitarea coliziunilor la viteze mici.
Totodată, faceliftul aduce cu sine şi sistemul de interconectare SYNC, celebru deja pe modelele Ford din SUA. Acesta permite apelarea vocală a numerelor din agenda telefonică sau selectarea melodiilor preferate. Nu lipsesc conexiunile Bluetooth şi USB. De asemenea, SYNC include şi funcţia Emergency Assistance, care presupune apelarea unui număr de urgenţă în caz de accident.
Nu în ultimul rând, odată cu faceliftul lui Fiesta debutează şi pe piaţa europeană sistemul de control parental MyKey. Acesta le permite părinţilor să limiteze comportamentul copiilor la volan, având grijă de elemente cum ar fi purtarea centurii de siguranţă sau menţinerea sistemului audio la un nivel normal.
Motor nou: 1.0 Ecoboost
Sub capotă nu sunt programate schimbări radicale. Singura noutate o va reprezenta introducerea motorului 1.0 Ecoboost pe modelul subcompact. Premiat cu titlul ”International Engine of the Year 2012”, acesta este aşteptat să ofere consum şi emisii record.
via Ford
Oare Dr. Ulrich Bez ce parere are despre bot?