Ford dezvolta un motor de 2.0 litri si 230 CP

Publicat miercuri, 22.07.2009 13:27 de Mircea Meșter

Unitatea Ecoboost de 2.0 litri va dezvolta 230 CP si 320 Nm, urmand sa fie cuplata cu o transmisie automata cu dublu ambreiaj si sase trepte.

Ford va lansa anul viitor un motor Ecoboost de 2.0 litri, denumit codat in nomenclatura constructorului american I-4 Ti VCT. Acesta va dispune de 230 de cai putere si de un cuplu de 320 Nm disponibil intre 1500 si 5500 rpm.

Performantele noului propulsor - care va fi disponibil atat in SUA, cat si in Europa, se vor ridica la nivelul vechilor unitati V6 de 3.0 litri pe care Ford le avea disponibile in gama pana acum. Diferentele importante se refera insa la consum, care scade cu 20% in comparatie cu generatia veche de motoare ale Ovalului Albastru.

Noul propulsor de 2.0 litri va fi cuplat la o transmisie cu dublu ambreiaj Powershift Dual cu sase trepte, Ford reusind sa economiseasca inca 9% din consum fata de cutiile de viteze actuale.

via | Autoblog